Gastronomie

Trei antreprenori locali s-au lăsat inspiraţi de gastronomia franceză şi au creat la mal de mare o salbă de restaurante care servesc mic-dejun cât e ziua de lungă. Acum ei se uită către Bucureşti

16 apr 2022 1915 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Franţa este ţara pe care gurmanzii – deşi nu numai – o asociază cu croissantul cu unt, dolofan şi rumen, proaspăt scos din cuptor şi gata să se topească în gură. Dacă mai pui pe masă şi o baghetă suplă, dar crocantă, ceva brânză de capră şi o cafea (preferabil clasicul café au lait), atunci „desfrâul“ gastronomic desăvârşit e gata. Un astfel de festin culinar simplu, dar totodată atât de complex în arome, i-a inspirat pe trei antreprenori locali să replice modelul şi pe plan local. Aşa a apărut Rumen.

Ce nume mai potrivit pentru un restaurant? Termenul „rumen“ te duce direct cu gândul la mâncare, mai exact la patiserie şi panificaţie, acele dulci păcate, acele plăceri vinovate pe care francezii le fac mai bine ca nimeni alţii.

„Povestea prăvăliei noastre începe să se scrie în martie 2017, când eram la schi în Franţa, iar dimineaţa se strângea tot tineretul într-o bakery (brutărie-patiserie – trad.) locală, frumos amenajată, cu un super vibe, amplasată la baza pârtiei“, povesteşte Ioan Picu, unul dintre fondatorii Rumen.

Făcând o călătorie în timp, el îşi aminteşte că a fost o decizie instant aceea de a face ceva similar la Constanţa, de această dată la mal de mare, nu în vârf de munte. Dar, vibe-ul trebuia replicat, nu peisajul.

„Iniţial ne-am propus să facem un loc pentru micul dejun, pâine şi cafea.“ Între timp, localul a crescut şi s-a dezvoltat într-un bistrou unde se serveşte mâncare pe toată durata zilei. Meniul este şi el mai stufos, gama de preparate fiind mai largă decât cea gândită iniţial.

„Mai mult, am deschis între timp alte trei puncte de lucru, tot în Constanţa, sub numele de Rumen Express.“ Acestea, după cum le spune şi numele, sunt localuri cu mai puţin loc pentru mese, cu un meniu mai compact, gândite mai degrabă pentru comenzile „la pachet“.

„Prima unitate (cea clasică) am deschis-o în 2018, iar între timp am ajuns la patru puncte de lucru permanente plus încă unul sezonier – a la playa, adică pe plajă. Planul nostru este ca, uşor-uşor, să ne extindem şi în alte oraşe din ţară.“

Antreprenorul nu oferă încă alte detalii sau destinaţii. El spune însă că până acum, în toate localurile, au fost investiţi 430.000 de euro. Din totalul sumei, 120.000 de euro au venit prin programul Start-Up Nation.

„Noi suntem trei asociaţi, iar fiecare am depus un proiect separat (la Start-Up Nation – n. red.).“ Fondatorii Rumen – Ioan Picu, Nicu Picu şi Raul Achim – sunt fraţi şi respectiv prieteni din copilărie. Ca businessuri, ei mai operează în Constanţa ZooM Beach – plajă cu discotecă şi şcoală de kitesurfing, Johnnieís Barber – un barbershop – şi Drink Story – un magazin de băuturi. „De asemenea, organizăm evenimente în oraş, în diferite locaţii outdoor.“ Care este atunci legătura celor trei antreprenori cu gastronomia?

Ioan Picu recunoaşte că singura legătură cu acest sector îl reprezintă faptul că toţi trei iubesc mâncarea şi tot ce înseamnă experienţa unei ieşiri în oraş.

„Considerăm că fiecare masă luată în oraş trebuie să fie un motiv nu doar de satisfacere a unei nevoi fiziologice – foamea, ci şi unul de petrecere a unui timp de ca­litate, fie că asta se întâmplă dimineaţa – la micul dejun sau brunch –, fie în pauza de lucru sau seara.“

Deşi inspiraţia pentru restaurantul iniţial Rumen a venit din Franţa, conceptul care s-a conturat în timp are influenţe şi din alte ţări şi din alte gastronomii. Astfel, în meniu îşi găsesc loc şi specialităţi din Italia precum pizza, paste sau panini.

„Iar la micul-dejun am încercat să combinăm mai multe bucătării, astfel încât să mulţumim mai multe tipologii de clienţi. De asemenea, oferim posibilitatea de a comanda ce avem noi în meniu, ca produse, dar combinate după gustul fiecăruia.“

Preparatele emblematice din meniul restaurantului sunt ouăle benedict, ouăle poşate Rumen, pizza şi panini. Primele două sunt de regulă consumate mai degrabă în prima parte a zilei, la micul dejun sau la bruch, dar la Rumen nu există astfel de limite, timpul fiind mai degrabă un concept fluid. Mai exact, preparatele pentru micul dejun pot fi la fel de bine comandate – şi consumate – în orice moment al zilei.

„Ideea de a avea all day breakfast ne-a venit ca o soluţie la dorinţa noastră în primul rând, în calitate de clienţi. În special în weekend, după o seară prelungită, te trezeşti mai târziu, dar totuşi ţi-e poftă de micul dejun“, spune Ioan Picu.

Şi cum nu găseau nicăieri un local care să ofere mâncare specifică pentru masa de dimineaţă la prânz sau la amiază, antreprenorii au decis să creeze un loc care să facă asta. Planul a fost ca Rumen să fie în primul rând un restaurant pentru prieteni şi pentru clienţii ZooM Beach.

„Ţinem foarte mult la comunitatea noastră, lucru care ne dă putere şi ambiţie să ne depăşim condiţia“, adaugă antreprenorul.

Astfel, încă din momentul deschiderii Rumen Unirii 96, restaurantul iniţial, amplasat pe Strada Unirii la numărul 96, în zona Faleza Nord din Constanţa, la un minut de plaja Trei Papuci, fondatorii au ales să mizeze pe conceptul „all day morning“.

„Astfel, de la 9:00 la 22:00 servim micul dejun pentru oricine doreşte. De asemenea, abordarea noastră în legătură cu preţurile a fost una prietenoasă, mergând pe adaosuri foarte mici, scopul fiind de a ne creşte comunitatea.“

Astăzi, pragul restaurantului Rumen Unirii 96 este trecut zilnic de circa 150 de clienţi, în contextul în care există 30 de locuri la masă.

„Livrări am început să facem, ca aproape toată lumea, la începutul pandemiei. Era singura variantă de a rămâne în piaţă.“

Ioan Picu spune că deşi ultimii doi ani au fost dificili, uşor-uşor cifrele se apropie de cele de dinainte de pandemie.

„Produsele noastre nu se pretează foarte bine la delivery. Noi oferim o experienţă în local, este un loc pentru socializare, unde lumea vine să se simtă bine nu doar să mănânce.“

Antreprenorul adaugă că impactul pandemiei s-a văzut mai ales la nivel de profit, care de circa doi ani nu mai există. Excepţie fac lunile de vară - cu mai puţine restricţii – când cifrele au fost similare celor din anii anteriori crizei sanitare.

„În rest, costurile pandemiei – mănuşi, măşti, dezinfectanţi, procentul dat către partenerii din zona de livrare – au făcut ca profitul să nu prea mai existe.“

Există însă şi un revers al medaliei. Tot în ultimii doi ani, paginile de social media ale Rumen şi-au triplat numărul de urmăritori. „Am făcut cele mai agresive campanii de informare şi vânzare, ale căror roade cu siguranţă le vom culege în perioada următoare.“