Tudor Arghezi este cunoscut pentru că a introdus conceptul de estetica urâtului în poezia românească, cu ale lui Flori de mucigai. Acest curent exista deja, fiind ridicat la rang de artă de Charles Baudelaire, pentru ca apoi, de-a lungul anilor, să fie utilizat, disecat şi „abuzat“ în multe domenii, de la literatură la modă şi apoi la artă. Puţini au fost însă aceia care şi-au construit întreaga carieră în jurul ideii că frumuseţea se poate naşte acolo unde te aştepţi mai puţin, iar Tincuţa Marin, o artistă de 26 de ani, este un astfel de exemplu.
„Sunt fascinată de estetica urâtului. Cu toate acestea, stilul evoluează, pictura se schimbă de la o lucrare la alta...“, spune artista. Astfel, compoziţia şi culoarea s-au schimbat - lucrările realizate în perioada 2017-2020, din seria Teatrul Minţii, erau mult mai plate, personajele semănau cu un colaj supradimensionat monocrom în prima fază, un colaj pe care încet-încet ea a adăugat culoare, alte personaje şi aşa s-a modificat spaţiul compoziţional.
Tincuţa Marin este o artistă contemporană din Galaţi care trăieşte şi lucrează la Cluj-Napoca. Ea este preocupată în principal de pictură, dar în acelaşi timp explorează şi alte zone ale artei, cum ar fi ceramica, sculptura sau instalaţiile.
„Universul pictural al Tincuţei Marin ne conduce într-o lume fantastică, o poveste fără început şi sfârşit, care se continuă prin fiecare lucrare, adăugând câte un nou capitol poveştii sale“, spune Andrei Jecza, fondatorul Jecza Gallery din Timişoara, unde artista are în prezent o expoziţie personală. El adaugă că, născută într-o familie de artişti, în care arta este la ea acasă, Tincuţa Marin a descoperit pictura de la vârste fragede, când „desena mai mult decât să vorbească“, după cum i-a mărturisit chiar ea într-o discuţie.
„Pentru un artist care aproape trăieşte în atelier, lucrând de dimineaţa până seara, nu cred că există viaţa dincolo de artă. Tincuţa Marin trăieşte prin pictură, iar picturile ei îşi găsesc deseori oglindirea în viaţa cotidiană a artistei“, adaugă galeristul.
Când a ştiut artista că vrea să se îndrepte către acest domeniu? A fost un talent, o „moştenire“ de familie, o întâmplare?
„Această întrebare o aud destul de des. Mereu lumea crede că talentul se moşteneşte. În cazul meu a fost ceva natural, a venit de la sine, cumva din familie“, spune ea.
Mamei sale îi plăcea să facă reproduceri după pictorii realişti ruşi. Tincuţa îşi aminteşte şi acum de momentele când o urmărea cum pictează în ulei. Îi plăcea cum miros culorile.
„Apoi, fratele meu mai mare Florin este profesor de sculptură la Universitatea de Arte din Cluj, iar sora mea Liliana este profesor de ceramică. Totul a venit natural, nu ştiu cum să zic altfel.“
Totuşi, ea spune că profesorii care i-au îndrumat paşii ar putea fi consideraţi mentorii săi. În cazul lor însă, ei nu au influenţat-o pe artistă, ci au încurajat-o doar, i-au dat libertatea de a face ce îşi doreşte. „Profesorii sunt doar la şcoală, dar în atelier eşti de unul singur şi tot tu trebuie să faci tot.“ Tincuţa Marin spune că toate operele îi poartă semnătura, aşa că nu se identifică mai degrabă cu o lucrare decât cu o alta, cu ceva recent mai degrabă decât cu ceva din trecut. Totodată, subiectul operei a rămas acelaşi, estetica urâtului. Ea spune că nu ar şti să spună prin ce se remarcă creaţiile ei. Declară că e într-o continuă căutare. „Nu aş vrea să am un stil anume sau să îl pot defini.“
Andrei Jecza spune însă că părerea sa despre lucrările Tincuţei Marin este că atrag privitorul prin măestria amestecurilor de culoare, ea stăpânind foarte bine compoziţia. „Picturalitatea lucrărilor ei atrage, dar asta se întâmplă des la pictorii generaţiei ei, acordurile de culoare se învaţă, totuşi ceea ce este cu adevărat particular în cazul Tincuţei Marin este dincolo de culori - ea ne călăuzeşte într-o lume care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, unde binele luptă împotriva răului, ca într-un basm contemporan despre lumea actuală.“
Ea lucrează în prezent la prima sa expoziţie personală la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, care va include pictură şi ceramică. În această perioadă mai lucrează şi la un nou personaj, care însă nu va apărea prea curând în lucrări. „Trebuie să îl las pe Bigfoot (frecvent întâlnit în opera sa - n. red.) să mai călătorească un pic prin istoria artei.“
Nu îi place să îşi facă planuri, aşa că nu ştie ce o aşteaptă în 2021. În prezent are o expoziţie personală la Galeria Jecza din Timişoara, curatoriată de Domenico de Chirico, urmează o expoziţie personală la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, o expoziţie de grup la Stockholm şi probabil altele spre sfârşitul anului.
Andrei Jecza, de la galeria din Timişoara ce-i poartă numele, spune că după cum ne învaţă istoria recentă, mereu un artist român devine mai întâi cunoscut internaţional şi apoi este recunoscut în ţara lui.
„Cred că pentru un artist atât de tânăr ca Tincuţa Marin este foarte important să îi fie recunoscut talentul, acest lucru îi dă aripi, încredere şi puterea de a năzui şi mai sus şi mai departe.“
El adaugă că artistei îi place să îşi arate operele lumii, mai ales pe Instagram, dar nu este ahtiată după succes. „Cred că acest binom este foarte important pentru orice artist - faima te poate uşor îmbăta cu apă rece uneori.“ Abordarea ei cu privire la acest subiect este mai degrabă „nu e nici o grabă, acuma e momentul să lucrez.“ „Pentru noi ca galerişti este important să îi putem creşte vizibilitatea şi recunoaşterea internaţională, întrucât odată cu recunoaşterea vin şi colecţiile muzeale sau private foarte importante“, adaugă galeristul.
Colecţii din ţară şi, încet-încet, din Europa sunt deja interesate sau au achiziţionat deja lucrările ei, adaugă el. „Pe mine, din postura de colecţionar, ce m-a atras la operele Tincuţei Marin a fost limbajul vizual unic şi abilitatea ope-relor ei de a transmite un mesaj global“, spune un colecţionar străin care i-a cumpărat creaţiile artistei. Bogăţia compoziţiei – ce integrează referinţe istorice şi mitologice -, arhitectura atent
construită a operelor şi personajul Bigfoot atrag atenţia colecţionari-lor din toată lumea, adaugă un altul.
„Probabil că atunci când cei mai importanţi colecţionari aleg să includă lucrările sale în colecţiile lor, când muzeele aleg să îi dedice expoziţii, când revistele de specialitate scriu despre el, când ajunge să fie expus în bienale, atunci putem spune că un artist este cunoscut.“
În opinia lui Andrei Jecza, artiştii sunt cei mai buni catalizatori ai timpurilor în care trăim, definindu-i ca un seismograf emoţional al lumii.
Tincuţa Marin spune că pe ea nu a afectat-o deloc pandemia. „Toată lumea a fost un pic speriată la început, dar nu aveam altceva de făcut decât să lucrez mai departe, ca şi până acum, şi să îmi văd de treaba mea.“
Realmente, în prima perioadă de izolare, Tincuţa Marin s-a mutat în atelierul fratelui ei, iar aici a realizat o serie de picturi pe lemn de mici dimensiuni. Bigfoot însă trăieşte într-o altă lume în care prea puţin contează o pandemie, atunci când lupţi ca binele să învingă.
Tincuţa spune că atunci când lucrează ascultă muzică. Începe cu tehno, muzică instrumentală şi teatru radiofonic, iar spre seară ascultă muzică simfonică.
În plus, sunt o groază de artişti care îi plac, care o inspiră. „I-aş numi aici pe o parte dintre ei, respectiv Bruegel cel Bătrân (Peter Bruegel the Elder), Hieronymus Bosch, Balthus, Bonnard, Matisse, Chagall, Magritte, Kirchner şi aşa mai departe.“ Când vine vorba însă de artişti contemporani pe care îi admiră, ea spune că e mai bine ca numele lor să rămână un mister. Ca şi operele ei de altfel.
