Arts & Design

O punte între cinematografie şi artele plastice: După modelul Louvre din Paris, National Gallery din Londra şi Met din New York, la Muzeul Naţional de Artă al României sunt prezentate documentare dedicate marilor artişti. Iniţiativa a atrasa atras până acum 4.000 de spectatori

25 iul 2025 75 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Între blockbustere care mai de care mai impresionante, pe scena cinematografică locală şi-au găsit loc de mai bine de un an şi o serie de documentare internaţionale dedicate unor artişti emblematici, precum Gustav Klimt, Vincent Van Gogh şi Johannes Vermeer. Această iniţiativă ce poartă numele de „Anul filmelor de artă la MNAR“ (Muzeul Naţional de Artă al României), inspirată de altele similare din marile capitale culturale ale lumii, a atras până acum 4.000 de spectatori. Iar incursiunea în lumea frumosului continuă pe termen nelimitat, mai exact, atâta timp cât publicul va fi interesat.

„Iniţiativa «Anul filmelor de artă la MNAR» a început în martie 2024, ca un demers comun între Happy Cinema şi Muzeul Naţional de Artă al României, din dorinţa de a aduce filmul documentar de artă mai aproape de publicul larg, într-un spaţiu în care cultura vizuală este deja la ea acasă“, povesteşte Ecaterina Mateescu, administrator al reţelei de cinematografe Happy Cinema.

Ea face referire la faptul că documentarele sunt prezentate publicului în Sala Auditorium a MNAR. E vorba despre o proiecţie pe lună, de regulă în ultima vineri a fiecărei luni. Fiecare film are o singură difuzare, specială, în Sala Auditorium a muzeului. „Tocmai caracterul de eveniment al fiecărei proiecţii oferă o notă exclusivistă şi o atmosferă aparte. Publicul ştie că e o experienţă de neratat, un moment dedicat artei, într-un cadru perfect ales.“

Sala Auditorium e parte integrantă a muzeului, fiind un spaţiu elegant, cu acustică bună şi dotări tehnice excelente, adaugă Ecaterina. Dar e important mai ales contextul simbolic: să vezi un film despre artă într-un muzeu de artă. E o experienţă completă.

„Ne-a inspirat ideea de a crea o punte între cinematografie şi artele plastice – două forme de expresie care, deşi diferite, se completează minunat. A fost şi o provocare frumoasă: să arătăm că filmul poate fi un mijloc accesibil şi captivant de a înţelege mari artişti şi epoci culturale.“

Proiectul a fost inspirat de altele similare, care se desfăşoară în marile capitale ale lumii.

Muzeul Louvre din Paris, dar şi National Gallery din Londra organizează frecvent evenimente de film, la fel şi Met din New York. În multe cazuri, aceste filme sunt chiar coproduse de instituţiile muzeale, ca parte dintr-o strategie mai amplă de deschidere spre public, explică administratorul Happy Cinema.

Iniţiativa locală a debutat în martie 2024 cu documentarul „Tiţian. Imperiul culorii“. Alegerea nu a fost întâmplătoare – Tiţian este o figură esenţială a Renaşterii, un artist revoluţionar, care a redefinit culoarea şi expresivitatea în pictură.

„Filmul surprinde nu doar parcursul său artistic, ci şi contextul istoric şi cultural al Veneţiei, oraşul în care a creat. A fost o introducere ideală în universul filmelor de artă – cu imagini spectaculoase, interviuri valoroase şi o poveste captivantă, atât pentru cunoscători, cât şi pentru publicul larg.“

Până la finalul anului 2024, au fost proiectate 11 filme, toate documentare internaţionale dedicate unor artişti emblematici: de la Gustav Klimt, Vincent Van Gogh şi Raphael până la Johannes Vermeer şi Jeff Koons.

„Alegem aceste titluri dintr-o selecţie internaţională de documentare de artă premiate sau bine cotate, în funcţie de relevanţa artistului, calitatea producţiei şi varietatea tematică – vrem ca publicul să aibă parte de un parcurs vizual şi educaţional bogat, divers, memorabil.“

Anul acesta sunt planificate un total de 12 documentare, unu pe lună. Printre ele se numără „Vermeer: retrospectiva“, „Muzeul Prado. O colecţie a minunilor“ şi „Pissarro, părintele impresionismului“.

Urmează în iulie „Borromini şi Bernini: provocarea perfecţiunii“, apoi în august „Tintoretto. Un rebel în Veneţia“, iar seria 2025 se încheie în decembrie cu „Klimt şi sărutul“.

„De la bun început am gândit proiectul ca unul pe termen nedefinit. Ne dorim să continuăm atâta timp cât există interes şi cerere.“

Până acum, iniţiativa a adunat peste 4.000 de spectatori, preţul biletului fiind de 30 de lei, setat la acest nivel tocmai pentru a încuraja participarea şi accesul la artă, cultură.

„Proiecţiile se desfăşoară cu sala plină de fiecare dată. Multe persoane revin lună de lună – ceea ce pentru noi e cea mai clară dovadă că proiectul are impact.“

Au fost însă şi spectatori care au ajuns cu această ocazie pentru prima dată la muzeu. Iar apoi se întorc ca să îl viziteze, spune Ecaterina.

„S-a diversificat vizibil şi publicul – vin atât pasionaţi de artă, cât şi spectatori curioşi, tineri, seniori şi familii. Proiecţiile devin un punct de plecare pentru explorarea artei şi în afara ecranului.“

Pe lângă acest parteneriat cultural, la Happy Cinema sunt prezentate de la blockbustere la filme de autor, spectacole live transmise în direct (operă, balet, teatru) şi evenimente tematice pentru copii şi adolescenţi. Reţeaua e prezentă în nouă oraşe din România (cu 11 cinematografe) şi în Chişinău.