Vlad Nancă (artist născut în Bucureşti, 1979) a pornit în lucrările sale timpurii de la simboluri politice şi culturale care au exprimat tranziţia României de la o societate închisă spre o ţară fertilă pentru manifestările agresive ale capitalismului anilor 2000. Aceste referinţe sunt adesea regăsite în discursul estetic al multor artişti contemporani. Nu avea cum să fie altfel. Dar odată cu maturizarea sa, atenţia lui Vlad Nancă se mută de la simboluri la relaţii, una dintre cele mai profunde explorări fiind Human Scale, proiectul expoziţional care reprezintă România la cea de-a 19-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – La Biennale di Venezia (10.05-23.11.2025). De la detalii privind trecutul, aproape inexistent pentru cei născuţi după ’89, artistul lansează la Veneţia o invitaţie de construire colectivă a viitorului, în care arhitectura este atentă la prezenţa umană, la corp, element esenţial al spaţiului nostru, al tuturor.
Vlad Nancă a studiat la Departamentul de fotografie şi imagine dinamică al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Lucrările sale timpurii au marcat o perspectivă artistică nouă, prin utilizarea metodelor DIY (do it yourself), se arată pe pagina artistului. Dar începuturile au fost altele şi au pornit tot de la amprenta comunităţii, pe care o purtăm cu toţii cu noi.
„Era perioada liceului, prietenii mei cei mai buni erau la liceul de artă şi aveau atelierele pe Berthelot, foarte aproape de liceul meu, Sf. Sava. Îi vizitam destul de des. Interesele mele se schimbau sub influenţa lor şi a unor expoziţii ale departamentului de artă contemporană la MNAR – Muzeul Naţional de Artă al României (care a devenit apoi MNAC – Muzeul Naţional de Artă Contemporană, prin fuziunea cu Artexpo), a ilustraţiilor fotografice semnate de Cosmin Bumbuţ în Dilema Veche sau a unui catalog ce documenta o serie de expoziţii ale grupului Subreal. Acesta era contextul în care am cumpărat un aparat foto şi am început să fac fotografii“, spune Vlad Nancă.
De la acel prim aparat foto a urmat un semestru pe care artistul îl caracterizează drept eşuat la secţiunea de imagine de film într-o universitate particulară, dar care a fost de fapt pasul necesar spre Departamentul foto-video al Universităţii de Arte.
„Voiam să merg acolo pentru că îmi doream să îl am ca profesor pe Iosif Kiraly (artist vizual, arhitect şi educator, profesor la Universitatea de Arte din 1992), pe care îl descoperisem în grupul Subreal. Pentru mine, şcoala a fost un moment de eliberare pentru că era prima oară când puteam alege ce vreau să fac şi a fost o şansă reală de a lucra sub îndrumarea unor oameni pe care continui să ii admir: Iosif Kiraly, Alexandra Croitoru (artistă vizuală şi curatoare) sau Nicu Ilfoveanu (fotograf). Le sunt recunoscător pentru că m-au susţinut şi m-au încurajat să lucrez şi să-mi urmez drumul.“
Încă din perioada studiilor, Vlad Nancă devine destul de activ. Lipsurile din acea perioadă privind infrastructura de susţinere pentru artiştii la început de drum au devenit oportunităţi prin care el şi ai lui şi-au creat propriile contexte de lucru.
„Exista o sete de expresie dublată de o dorinţă de a activa împreună cu alţi artişti. Şi, ca urmare, am avut o serie de iniţiative de lucru într-un cadru comunitar.“
Una din iniţiative a fost 2020 Home Gallery, o galerie de apartament în care a expus şi el, dar a şi invitat alţi artişti. „Atunci când am început era un moment aparte pentru scena de artă din Bucureşti, nu prea existau contexte de lucru nici instituţionale, nici galerii particulare. MNAC încă nu se deschisese, fostul centru Soros pentru artă contemporană îşi pierduse finanţarea şi, aşa cum ziceam, nu prea erau galerii.“
La nivel personal, începutul anilor 2000, acea perioadă de turbo-capitalism pe care a experimentat-o România, şi-a pus amprenta asupra creativităţii lui Nancă.
Original Adidas rămâne una dintre cele mai puternice lucrări ale acelei perioade.
„Original Adidas vorbeşte exact despre schimbarea aceea în care «adidaşii» originali (cei mai tineri dintre cititori probabil nu ştiu contextul anilor ’80 în care în magazine nu se găsea mai nimic, unele din rarele excepţii fiind «calculatoarele» - capetele de porc, tacâmurile - ghearele de pui şi «adidaşii» - picioarele de porc) erau înlocuiţi de o explozie de posibilităţi de consum.“
Arta sa de atunci a fost şi rezultatul unui proces personal de înţelegere a contextului, care mai târziu a evoluat către alte teme şi subiecte abordate. „Schimbarea asta are loc spre sfârşitul primului deceniu post 2000 şi devine evidentă în lucrarea Commemora din decembrie 2009, care pe de o parte e un omagiu adus victimelor din 1989. Pe de alta, în acelaşi timp, marchează şi o schimbare a intereselor mele, care au evoluat spre corpul uman şi relaţia lui cu spaţiul interior sau cel public.“
Pe lângă influenţele artiştilor cu care a interacţionat, printre care îi menţionează pe Dan Perjovschi (ilustrator) şi Ion Grigorescu (pictor), elementele de limbaj vizual aduse deodată de pătrunderea internetului au devenit noi surse de inspiraţie.
E vorba de elemente de artă urbană, guerrilla advertising, canale alternative de comunicare care se răspândeau prin noile reţele informaţionale, bloguri sau primele meme-uri ce circulau pe e-mail. „România se alinia atunci, încet-încet, la aceste tendinţe de comunicare şi limbaj vizual, la toate nivelurile.“
Mai târziu, influenţele au venit mai ales din experienţele personale. „Am descoperit arhitectura plimbându-mă prin oraş, petrecând ore în şir în explorări urbane şi intrând în tot felul de clădiri abandonate.“
Pe la mijlocul anilor 2000, spune Vlad Nancă, avea mulţi prieteni grafferi, alături de care pornea adesea în explorări urbane.
„Ei căutau locuri pentru graffiti, iar eu eram entuziasmat de aventură şi de bucuria de a descoperi şi înţelege arhitectura într-un mod diferit.“
Interesul pentru arhitectură a crescut constant de-a lungul anilor, iar România a fost importantă în acest proces, pentru că fondul construit este în mare parte din secolul XX, spune el. „Toate acestea se reflectă în temele mele de lucru, unde modernismul şi secolul XX au devenit foarte prezente în ultimii ani.“
Acest interes pentru arhitectură nu se limitează la schiţe, ci la omul în jurul căruia trebuie realizate aceste „schiţe“.
Din 2017, artistul Vlad Nancă dezvoltă o serie de lucrări la intersecţia dintre desen şi sculptură, inspirate din siluetele umane din desenele arhitecturale. El le măreşte la scară umană, într-un gest pe care îl consideră unul de „eliberare“ din schiţă, atrăgând atenţia asupra prezenţei umane în arhitectură şi asupra importanţei acesteia ca element esenţial al spaţiului construit. Anul acesta, siluetele lui Nancă, raportate la context sau mai bine spus în jurul cărora trebuie gândit contextul, sunt la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, prin proiectul Human Scale. Şi vor rămâne acolo până la finalul lunii noiembrie.
Human Scale, un proiect expoziţional şi de cercetare semnat de Vlad Nancă şi de biroul de arhitectură Muromuro Studio (Ioana Chifu şi Onar Stănescu), curatoriat de Cosmina Goagea, reprezintă România la cea de-a 19-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – La Biennale di Venezia.
Expoziţia este prezentată în două spaţii complementare: Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Galeria Nouă a Institutului Român pentru Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, se arată în comunicatul prinvind lansarea Human Scale.
„Expoziţia de la Pavilionul României te introduce într-o atmosferă de calm, care invită la apropiere, la privire atentă şi la o relaţie directă cu lucrările de artă. Restul vizitatorilor devin ei înşişi elemente participante în expozitie şi, nu în ultimul rând, materialele documentare.“
Pentru un studiu mai aprofundat al acestora, Human Scale continuă la Noua Galerie a Institutului Cultural Român, unde pot fi văzute peste 300 de desene de arhitectură din România, realizate de-a lungul întregului secol XX, cu o atenţie specială acordată reprezentării corpului uman, majoritatea fiind prezentate pentru prima dată publicului.
„Mesajul principal este că arhitectura şi spaţiul construit nu ar trebui să îşi piardă măsura raportată la corpul şi nevoile omului. În acelaşi timp, toate aceste materiale puse la dispoziţie spre consultare oferă o privire retrospectivă asupra arhitecturii secolului XX, un ultim secol «analog», înainte de internet şi de marea revoluţie digitală.“
Este o invitaţie de a reflecta la felul în care ideile şi reprezentările au circulat într-o lume predigitală, unde desenul era atât mijloc de gândire, cât şi expresie plastică, explică Vlad Nancă.
În acest moment, el pregăteşte o expoziţie care urmează să fie deschisă la Galeria Il Ponte din Florenţa. „Este o expoziţie personală, cu lucrări aflate în strânsă legătură cu proiectul prezentat la Veneţia.“ La baza ei se află documentarea prin desen de arhitectură din secolul XX, unul dintre elementele principale ale proiectului Human Scale.
„Temele care mă preocupă rămân cele deja menţionate: arhitectura, în special cea a secolului XX, dar şi secolul XX privit în ansamblu. Îmi doresc mult să realizez lucrări noi, pentru că pregătirea pentru Bienală a fost destul de solicitantă şi nu a lăsat loc pentru alte dezvoltări. Totodată, sper să finalizez un proiect mai amplu la Bucuresti şi pentru care, împreună cu gazdele expoziţiei, suntem într-un proces de strângere de fonduri.“
Ca planuri, Nancă face referire doar la certitudini, contextul pieţei de artă fiind provocator ca întotdeauna.
Astfel, expoziţia Adsumus de la Galeria Il Ponte din Florenţa se deschide pe 18 septembrie, iar pe 15 octombrie se inaugurează la Timişoara sculptura Împreună, proiectul câştigător al Premiului Jecza pentru sculptură de anul acesta.
„Cel mai probabil, noi proiecte la Bucureşti vor avea loc abia anul viitor, sub forma unor expoziţii personale, când sperăm să putem prezenta şi o versiune a proiectului Human Scale“, conchide artistul.
