Oana şi Adrian Udrea se considerau, până nu de mult, oameni de oraş sută la sută, după cum spun chiar ei. Ea lucra pentru Banca Naţională a României, iar el - pentru grupul Allianz Ţiriac. Aveau vieţile puternic ancorate în forfota oraşului, unde totul pare că se petrece cu viteza luminii. Până într-o zi, când au dat toate acestea pe un nou ritm. Unul mai domol, mai paşnic, dat de viteza cu care creşte firul de iarbă, pe care, dacă faci suficientă linişte, poţi să-l şi auzi ridicându-se semeţ către cer. Au ajuns aşadar în Meşendorf. Şi acolo viaţa a intrat într-o nouă dimensiune.
Povestea familiei Udrea are de fapt două faţete. Una din ele poartă numele Meşendorf 65 şi este „felia“ de business responsabilă de brunch-urile organizate la adresa care îi dă şi numele. Practic, e un punct gastronomic local, unde Oana - cea care a preluat frâiele în bucătărie - prepară şi serveşte mese pentru turiştii care vor să guste din cultura săsească specifică zonei.
Meşendorf este doar unul din satele din Transilvania care formează o regiune săsească, denumită şi „Ţara Ovăzului“ sau Haferland, întrucât localnicii obişnuiau să cultive aici cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru, potrivit poveştilor transmise de la o generaţie la alta. Alături de alte sate, precum Viscri, Saschiz sau Criţ, Meşendorf a devenit o destinaţie de neratat pentru cei care ajung să cutreiere zona, fiind văzut ca un etalon al tradiţiilor săseşti - gastronomice, dar nu numai.
Şi, pentru că tot am amintit despre ispitele gastronomice, ajungem la cel de-al doilea aspect al transformării petrecute în familia Udrea, şi anume producerea brânzei maturate de la Meşendorf. Aici, povestea devine mai lungă, dar şi mai interesantă.
„Am cumpărat, la un moment dat, o căsuţă în Meşendorf, în ideea de a avea un loc în care să ne retragem la pensie - povestea clasică, se poate spune. La momentul acela, nu ştiam aproape nimic despre zonă. Ne era total străină chiar şi notorietatea adusă de proiectele prinţului Charles la Viscri sau de cele desfăşurate de fundaţiile din zonă“, povesteşte Oana Udrea.
Ca mulţi alţii, fuseseră fermecaţi de frumuseţea colinelor punctate de pâlcuri de pădure, de parfumul şi de verdele pajiştilor şi de pitorescul şi istoria satelor săseşti şi a bisericilor fortificate.
Tot acest peisaj nu îi era însă complet străin Oanei, ţinând cont că mama ei şi bunicii care au crescut-o provin din judeţul Sibiu, de care acum îi desparte doar un deal, satul Meşendorf fiind situat foarte aproape de confluenţa judeţelor Braşov, Mureş, Sibiu şi Harghita.
„În timp, am ajuns să pătrundem nu doar frumuseţea aparte a locurilor, ci şi spiritul şi dârzenia oamenilor care au ales să rămână şi să trăiască aici. Acestea ne-au intrat tot mai mult în suflet şi au înclinat, la un moment dat, balanţa în favoarea mutării definitive la Meşendorf.“
Nu le-a fost aşadar deloc greu să se mute de la oraş la sat. Mai dificilă a fost despărţirea de colegii alături de care lucraseră mai bine de două decenii. Dar ce mai înseamnă distanţele în ziua de azi?
Odată mutaţi în Meşendorf, Oanei şi lui Adrian Udrea le-a fost clar că nu vor putea sta degeaba. Aşa că s-au pus pe scormonit idei de proiecte realizabile în zonă. Au analizat potenţialul din jur şi au pus pe listă toate resursele disponibile - de la relieful colinar şi pajiştile naturale, la tradiţia creşterii vacilor în mici ferme de familie, după metode de mult apuse în alte părţi. În final, o singură variantă a fost câştigătoare.
„Am reuşit să o ducem mai departe după ce am avut şansa de a cunoaşte o familie din sat - Mariana şi Adrian Stoian - care a fost de acord ca, în loc să dea întreaga producţie de lapte a micii lor ferme către marii procesatori, să pornească alături de noi în aventura producerii de brânzeturi maturate.“
Experienţa familiei Udrea în domeniu era nulă. Familia Stoian avea însă imaginea locală, Mariana fiind învăţătoare în sat, iar Adrian - tehnician veterinar. Au descoperit că toţi patru sunt perfecţionişti şi că au la îndemână răbdare şi pricepere, fiecare într-o arie diferită, dar utilă pentru ideile lor în ansamblu.
„Mai presus de toate - şi asta a fost baza deciziei comune de a produce brânzeturi maturate exclusiv din lapte crud - aveam avantajul nepreţuit de a putea utiliza lapte de primă calitate, de la văcuţe de rasă autohtonă, Bălţată Românească, crescute în sezon pe păşunile naturale din zonă şi hrănite iarna doar cu fân“, explică Oana Udrea.
Au pornit pas cu pas, instruindu-se, citind tot ce se putea găsi pe tema lactatelor, vizitând alţi producători şi mai apoi făcând cursuri la care au învăţat secretele producerii brânzeturilor alpine elveţiene. Treptat, cele două familii au investit în microferma familiei Stoian, mai exact în amenajarea şi dotarea atelierului de brânză, dar şi în construirea şi dotarea pivniţei de maturare.
„Am produs primele roţi de brânză în octombrie 2018, după ce, undeva în luna mai, ne mutaserăm la Meşendorf, lichidând absolut tot ce am avut la Bucureşti. De atunci şi până acum, nu am avut niciodată tranşe eşuate sau problematice.“
Nu sunt presaţi să vândă în orice condiţii, deoarece dotarea pe care o au le permite păstrarea brânzeturilor pentru o perioadă lungă, chiar şi de doi ani. Şi, pentru că sunt nu doar perfecţionişti, cum spuneam, ci şi curioşi din fire, nu se opresc din dezvoltare. Aşa că analizează continuu noi sortimente de brânzeturi, dată fiind sofisticarea tot mai mare a consumatorilor. Cum însă laptele de la ferma Stoian este „pur şi simplu prea bun“, cum spune Oana Udrea, nu merită şi nu e nevoie să fie prelucrat excesiv.
„O zi normală de sezon la noi înseamnă că Adrian coboară la fermă fie să facă brânză, fie să îngrijească roţile din pivniţă, împreună cu partenerul nostru. Eu gătesc şi servesc masa turiştilor care ajung aici pe pista de biciclete care ne trece chiar prin curte. În timpul rămas şi, câteodată, cu puţin ajutor, ne ocupăm de legumele pe care le creştem în cele două solarii sau în grădină, de mica livadă din spatele curţii, precum şi de găini.“
Odată ce apar primele roade, Oana şi Adrian încep să facă siropuri, nectar, să usuce fructele şi legumele, să prepare gemuri, murături, zacuscă şi tot soiul de specialităţi.
Principalii cumpărători de brânză sunt chiar bicicliştii care trec prin Meşendorf, în traseul lor dintre Sighişoara şi Viscri. Lor li se alătură, în rândul clienţilor, pensiunile din zonă, iar ocazional brânza făcută de familia Udrea la Meşendorf este expediată la Bucureşti.
„Totuşi, preferăm încă să o vindem mai degrabă la faţa locului - pentru ca oamenii să poată vedea condiţiile în care este făcută şi păstrată -, precum şi la evenimentele din zonă sau la cele de tip pop-up shop, care promovează produsele locale. Înainte de pandemie, începuserăm o colaborare cu un proiect interesant în Braşov, dar care a fost probabil pus pe hold în această perioadă.“
Din gama de brânzeturi făcută de familiile Udrea şi Stoian, fac parte mai multe tipuri, de la brânza simplă, ţinută în pivniţă cel puţin trei luni, la cea maturată cu leurdă, cu trufe, cu cepşoară, negrilică sau maturată în vin ori bere brună.
Au produs, cu titlu de probă, şi o tranşă de iaurt natural şi speră că o vor face din nou, odată ce turiştii vor reveni la pensiunile din zonă. Brânza preferată a familiei Udrea este cea simplă, ţinută la beci minimum jumătate de an.
Planul este ca afacerea să rămână una mică, de nişă, limitată de numărul văcuţelor care pot fi crescute în condiţii naturale, pe o anumită suprafaţă de teren.
„Pe aici, bogăţia şi varietatea florei rivalizează cu cea a pajiştilor din Alpi şi asta se simte în gustul brânzei. Nu există două tranşe absolut identice pentru că gustul laptelui, implicit al brânzei, variază funcţie de sezon, dar şi de ierburile care cresc în zona în care pasc vacile într-o anumită zi“, spune Oana Udrea.
Pe măsură ce se maturează, brânza făcută de cele două familii în Meşendorf capătă un gust mai complex, iar aroma de ierburi de pajişte arsă de soare şi de unt proaspăt bătut din lapte crud se îmbogăţeşte cu note de nucă. Dacă există un rai al brânzeturilor, şi dacă raiul ar avea gust, acesta ar fi.
