Miss Ale este Alexandra Găişteanu. Sau invers. Ce e cert este că Miss Ale este totodată un concept care şi-a găsit întruparea în două localuri din Bucureşti, asemănătoare şi totuşi unice fiecare în felul său. Unul este o cafenea, un espresso bar, nu departe de Piaţa Unirii, celălalt este un conglomerat cu cafenea, bar, terasă, magazin de viniluri şi, cel mai recent, cinema în miniatură, totul nu departe de Calea Moşilor.
Mai întâi a fost Miss Ale cafeneaua. Ea a luat fiinţă în 2018 sub forma unei cafenele de specialitate din inima Bucureştiului, un loc care îşi propusese să atragă o comunitate de oameni creativi în jurul său. Din apropierea hotelului Athénée Palace Hilton, de pe Calea Victoriei, s-a mutat pe calea Şerban Vodă, unde funcţionează în prezent Miss Ale Espresso Bar.
„Ulterior, Miss Ale s-a extins cu un nou spaţiu, mai generos, care să îmbine partea de comunitate şi cafea cu alte zone ale artei, inclusiv muzică, film şi pictură. Aşa a apărut Miss Ale Central Culture (într-o casă istorică de pe strada Robescu F. Constantin – n. red.), care cuprinde un magazin de viniluri, o zonă de bar & brunch, un microcinema şi care este, totodată, spaţiu pentru expoziţiile artiştilor locali“, povesteşte Alexandra Găişteanu.
Backgroundul ei este în domeniul relaţiilor internaţionale şi
customer service, datorită jobului de cabin crew pe care l-a avut în cadrul companiei aeriene Etihad Airways din emiratul Abu Dhabi. Dar Alexandra nu este singură în proiectul Miss Ale, pentru că îl are alături pe Cătălin Alionte, cu experienţă în marketingul din industrii creative. Ei doi împart nu doar cafelele din fiecare dimineaţă, ci şi pasiunile pentru film, călătorii şi artă în general.
Miss Ale Central Culture, cel mai tânăr proiect dintre cele două, a apărut la capătul unei serii lungi de eforturi, pe care Alexandra o caracterizează prin mult timp, nervi şi o sumă cu şase cifre pe care au investit-o. Şi, colac peste pupăză, au deschis localul cu doar zece zile înainte de lockdown, cel din martie 2020, aşa că drumul până acum a fost unul foarte sinuos.
„Nu suntem doar un local sau un restaurant, ci suntem un hub cultural, un spaţiu multifuncţional şi multicultural care îmbină locul de brunch, cafeneaua de specialitate, mixologia, magazinul de viniluri şi, mai nou, un microcinema.“
Ideea de cinema le-a venit imediat ce au văzut că undeva la subsolul clădirii în care se află Miss Ale Central Culture există câteva trepte care conduc către un soi de scenă, iar asta a declanşat instantaneu ideea că acel loc în penumbră nu poate fi altceva decât un cinematograf. Fie el şi în miniatură. Cinemaul poartă numele Blue Velvet şi a găzduit până acum proiecţii ale unor filme precum Citizen Kane, Casablanca, Great Expectations, Grand Budapest Hotel, Encanto şi multe altele.
„Încurajăm un mix de culturi, de aceea şi meniul nostru este în continuă schimbare şi este influenţat de locurile vizitate de noi şi de întreaga noastră echipă.“
Aşa se explică apariţia în meniu a influenţelor asiatice, de exemplu. Dar Alexandra şi Cătălin nu se limitează cu proiectul lor la a fi doar un loc unde să mergi să mănânci şi să bei, ci pun localul la dispoziţia artiştilor, pentru expoziţii. De amenajare s-au ocupat chiar ei, încercând – şi reuşind – să creeze un spaţiu cald, unic, inspirat din călătoriile lor în ultimii ani.
„Am inclus multe plante, culori vii, catifea şi ne-am jucat cu luminile, pentru a crea un ambient relaxat. Mulţi spun că se simt aici ca într-o sufragerie mai mare şi ne bucură asta.“
Cătălin Alionte este pasionat, printre altele, şi de design interior şi a inclus Miss Ale Central Culture în portofoliul
care cuprinde proiectele realizate de Decor-A-Porter, biroul său de amenajări interioare. Li s-a alăturat şi artista Ana Bănică, pe care o urmăreau de multă vreme şi care a acceptat să picteze un mural aparte. Ana Bănică este şi cea care a cofondat businessul Cai verzi pe pereţi, un atelier de autocolante pentru perete. Mai multe lucrări ale ei stau acum expuse pe pereţii de la Miss Ale Central Culture, cu ocazia Romanian Design Week.
La fel de inventivi precum cei care au pus umărul la crearea locului sunt şi cei care îl vizitează.
„Cei care ne trec pragul sunt oameni diverşi, atât din comunitatea creativă, cât şi din alte zone, cu vârste variate, toţi uniţi de interese comune în ceea ce priveşte cultura“, spune Alexandra Găişteanu.
Ea este şi cea de la care a fost inspirat numele Miss Ale, deoarece a avut iniţiativa creării acestui
business şi este prezentă zi de zi în ambele spaţii. Atât ea, cât şi Cătălin Alionte sunt de părere că, atunci când porneşti o afacere de la zero, conceptul este foarte important şi asta poate ajuta şi o nouă cafenea să se poziţioneze încă de la început într-un mod diferit şi să-şi construiască o comunitate solidă. Ce urmează mai departe?
„Suntem în discuţii pentru a replica modelul - atât local, cât şi în afara României - şi a-l adapta în alte spaţii, păstrând esenţa conceptului nostru, care îmbină cafeaua şi cultura. Dar asta necesită timp şi nu ne grăbim. În plus, avem în vedere să deschidem o prăjitorie proprie în viitorul apropiat“, dezvăluie Alexandra.
Spune despre piaţa locală de cafenele că este încă neacoperită, un domeniu în creştere, care mai are loc pentru extindere, având în vedere cererea destul de mare din partea publicului.
„Asta poate doar să ne bucure, pentru că era momentul să descoperim cu adevărat cultura cafelei.“