Evelyne Vîlcu este cofondatoarea VIVID Immersive Theatre Company şi a Multisenzorial şi fondatoarea Poveşti din Bucureşti, o comunitate online activă pe platforma de social media Instagram. Cu un background în managementul businessului internaţional şi în finanţe, ea a lucrat pentru companii precum Deloitte şi BP înainte de a face paşi spre antreprenoriat. Prin VIVID, a adus pe scenă spectacolul de teatru imersiv Marele Gatsby, în timp ce la Multisenzorial a revoluţionat concertele clasice, combinând muzica live cu scenografiile spectaculoase, luminile romantice, mirosurile atent alese şi cu clădirile de patrimoniu. Ce face însă când nu lucrează?
Pentru mine, weekendul e de fapt acel moment când am două zile legate în care telefonul sună mai puţin. Haha! Oficial, e sâmbătă şi duminică. Neoficial, poate fi luni, dar poate fi şi miercuri. Atât eu, cât şi soţul meu avem meserii care se învârt în jurul evenimentelor culturale, iar acestea au loc de cele mai multe ori în weekend. Aşa că nu prea funcţionăm pe structura clasică. Însă, beneficiem de flexibilitate şi de perioade mai lungi în care ne putem deconecta. Câteodată.
Tocmai de aceea, modul în care aş descrie un final de săptămână ideal depinde de perioadă. Dacă suntem în mijlocul unei furtuni de proiecte, weekendul perfect înseamnă acasă, înseamnă linişte, grădinărit, gătit, pus ordine în haos. Un reset necesar.
Dacă lucrurile sunt mai relaxate, ne place să luăm la pas Bucureştiul, să descoperim clădiri de patrimoniu, poveşti uitate, restaurante noi. Iar dacă simţim nevoia de aer curat şi deconectare totală, avem momente în care ne urcăm în maşină şi căutăm un traseu montan, ceva care să ne scoată total din ritmul oraşului.
Nu sunt omul rutinei. Totuşi, sunt câteva lucruri pe care avem tendinţa să le facem recurent. Weekendul e momentul în care încercăm să ne ascultăm mai bine – să vedem de ce avem nevoie cu adevărat. Uneori, asta înseamnă citit, sport – înot, plimbări lungi, urmate de cumpărături (pentru că după ce faci sport, brusc te simţi omul cel mai sănătos de pe planetă şi vrei să mănânci numai avocado şi spanac). Alteori, înseamnă un maraton de spectacole la teatru şi 20.000 de paşi prin Bucuresti.
Ce fac, depinde aşadar mult de stare. Uneori, cititul e exact ce trebuie, alteori simt nevoia de mişcare – înot sau o drumeţie dacă suntem plecaţi din oraş. Acum, spre exemplu, citesc „Simon“ de Narine Abgarian, o autoare pe care am devorat-o în ultimul an. La filme stau mai prost în perioada asta, pentru că sunt prinsă complet de serialul „The Office”. Cred că nu exagerez când spun că e unul dintre cele mai bune seriale produse vreodată. De un umor incredibil.
Gătitul apare şi el ocazional în program, deşi nu putem spune că suntem cei mai pricepuţi. Dar ne place ideea, ne entuziasmăm, improvizăm mult şi, uneori, chiar iese ceva bun. Sau poate am un soţ foarte diplomat, care scoate actoria bună şi acasă. Haha!
Nu toate weekendurile ne prind însă acasă. Aş spune că există un echilibru între cele pe care le petrecem în Bucureşti şi cele care ne găsesc în deplasare. Am un soţ extrem de organizat, care se ocupă să planifice din timp plecările, dar amândurora ne place să petrecem timp acasă şi ne încarcă foarte tare să avem weekenduri liniştite, fără bagaje şi drumuri. În acelaşi timp, avem şi tradiţii la care ţinem foarte mult – de exemplu, o dată pe an, încercăm să mergem în Londra pentru un maraton cultural de teatru şi musical-uri.
Putem spune că are şi un scop profesional – documentare, training – dar, sincer, zici că vine Crăciunul, grown-up edition. Un motiv în plus să cred că ne-am ales meseria perfectă pentru noi.
Am locuit la Londra aproape patru ani şi, când m-am întors în ţară, mi-am promis că o să revin anual. Este un oraş care nu poate fi epuizat, indiferent de câte ori mergi – cultural, culinar, artistic, orice ai căuta, Londra le are pe toate. În afara ţării e, fără discuţie, destinaţia mea favorită.
Totuşi, în viitorul apropiat, avem o vacanţă planificată, împreună cu un grup restrâns de prieteni, în Toscana. E o casă în apropiere de Pisa, cu 6-7 camere, unde am fost cu familia acum câţiva ani şi ne-a plăcut enorm. Toscana e genul de loc în care îţi vine să te muţi definitiv după trei zile, aşa că ne-am hotărât să revenim. Şi cu această ocazie, schimb şi prefixul.
În România, Braşovul este un loc unde revenim frecvent, iar de acolo încercăm să găsim trasee montane noi. Atât eu, cât şi Alex, soţul meu, avem o înclinaţie spre un stil de viaţă mai simplu, spre obiecte vechi, cu poveste, spre rustic.
Întâmplarea face că prima noastră vacanţă împreună a avut exact acest tip de itinerar – şi la fel şi cea de după nuntă. Aşa că nu e o surpriză că locurile în care revenim cu drag sunt Zabola Estate şi Viscri 32, două locuri cu extrem de multă personalitate.
Şi tot la capitolul acesta, Muzeul Astra din Sibiu e unul dintre locurile mele preferate din România. Îl recomand cu fiecare ocazie atât turiştilor străini, cât şi prietenilor şi familiei.
Şi în Bucureşti am locuri unde revin cu drag. Când vine vorba de restaurante, cred că Balls şi Hushimo sunt „my two pick-me-up on a grey day” kind of places – comfort food, but with a twist. Iar pentru cafea, BOB de la Charles de Gaulle este punctul de întâlnire pentru majoritatea catch-up-urilor cu prietenele mele.
În weekend, circuitul ideal prin Bucureşti sună cam aşa: cafeaua de dimineaţă la BOB Charles de Gaulle, urmată de o plimbare prin Cotroceni, unde mereu găsim câte un detaliu nou de admirat. Apoi, facem o oprire la Primitiv Plants, de unde, inevitabil, plecăm cu încă o plantă. Prânzul sau cina sunt la Hushimo, pentru că e mereu o alegere sigură, iar seara ne găseşte fie la teatru, fie la un escape room – asta dacă se deschide ceva nou, pentru că momentan am epuizat tot ce puteam juca.
Am aşadar câteva locuri unde revin cu drag şi unde mă încântă sentimentul de familiaritate, dar ador să găsesc hidden gems, să testez locuri noi şi neaşteptate şi, bineînţeles, să le împărtăşesc şi cu comunitatea @pov_estidinbucuresti.
Bucureştiul e un oraş care s-a schimbat mult. E extrem de vibrant. Cel mai intens am simţit asta după ce m-am întors în ţară după cei opt ani petrecuţi în Marea Britanie. Bucureştiul pe care l-am redescoperit era altul faţă de cel în care am crescut. Suntem pe un trend ascendent, sunt mulţi operatori culturali care aduc experienţe noi în oraş, iar HoReCa e într-o continuă dezvoltare şi reinventare.
Dacă un străin ar sosi în Capitală şi ar avea nevoie de recomandări, aş zice aşa - Ateneul Român şi Sala Tronului de la MNAR sunt spectaculoase şi trebuie văzute. Dacă vrea ceva diferit, îl trimit la Muzeul Imersiv MINA sau la o plimbare în Cartierul Cotroceni. La capitolul restaurante: Millo 6 pentru cină, Balls pentru prânz, Hushimo dacă îi e poftă de ceva asiatic, iar La Miţa Biciclista pentru brunch. Şi s-a încheiat weekendul!
