Există puţine nume în parfumeria de nişă care să fie la fel desonore precum Maison Francis Kurkdjian, doar că această reputaţie, construită în timp, cu multă muncă, vine la pachet şi cu o mare responsabilitate. După ce a pus pe piaţă parfumul Baccarat Rouge 540, pe care multă lume îl consideră etalonul în domeniu, orice nouă lansare a casei trebuie să vină cu ceva disruptiv, care să ia prin surprindere, dar care totodată să încânte cele mai pretenţioase nasuri. Cu ce a venit nou 724, cea mai recentă aromă a casei Maison Francis Kurkdjian? Ne spune chiar Marc Chaya, cofondator, preşedinte şi CEO al casei de parfumuri.
„724 este aroma perfectă pentru a te bucura de ritmul oraşului. Parfumul te învăluie cu un miros de curăţenie şi puritate, e foarte uşor de purtat“, spune el.
Şi când te gândeşti la celelalte lansări ale casei, la celelalte miresme pe care le emană, îţi dai seama că Francis Kurkdjian a reuşit din nou să surprindă. A venit cu ceva nou.
„724 este o apă de parfum cu note florale, dar şi de mosc. De fapt sunt trei etape în care aroma se dezvăluie.“ Notele de top care te „lovesc“ iniţial sunt fresh, cu ulei de bergamotă din Italia şi cu aldehide. Apoi, treptat, ajungi să simţi notele de mijloc, unde florile albe sunt dominante. Iar la final, notele de bază sunt dulci, iar ele se sedimentează pe piele şi îţi dau un sentiment de parfum uşor de purtat.
„Francis (Kurkdjian, cel care dă numele casei şi care este nasul din spatele creaţiilor – n. red.) a numit aceste arome de bază drept «comfortable cotton accord» tocmai pentru că îţi conferă un sentiment de confort similar cu cel pe care ţi-l oferă bumbacul.“
Mai exact, purtând 724 ai sentimentul că eşti protejat, că eşti într-o bulă, în timp ce tu de fapt eşti într-un oraş în plină mişcare. „Este un parfum ce poate fi purtat oricând.“
Casa lucrează la această creaţie din 2020, iar Marc Chaya spune că, de regulă, o lansare este pregătită cu doi ani înainte.
În moda mondială, în această eră guvernată de social media, trendurile se succed mai rapid decât oricând, iar lansările au loc pe bandă rulantă. Noutăţile sunt vitale pentru succesul unei mărci. În parfumeria de nişă, lucrurile se întâmplă însă într-un alt ritm.
„Nu cred în trenduri când vine vorba de parfumuri. Sunt arome de succes care au rămas la fel de actuale şi după 100 de ani, sunt creaţii longevive, ce cuceresc şi astăzi purtătorii, iar Chanel n°5 este un exemplu în acest sens.“
Executivul adaugă că, spre deosebire de modă, unde prea puţine lucruri sunt cu adevărat atemporale, în parfumerie există dovezi că unele creaţii nu se demodează niciodată. „Sigur că se petrec schimbări, vedem cum graniţele devin tot mai fluide, vedem cum femeile îmbrăţişează tot mai mult aromele percepute drept masculine şi invers.“
Spre exemplu, parfumul l’Homme à la Rose al Maison Francis Kurkdjian îi încurajează pe bărbaţi să poarte note de trandafir, această floare fiind multă vreme asociată cu feminitatea.
„Regulile societăţii, convenţiile şi normele sunt de vină pentru modul în care parfumeria a fost împărţită pe genuri de-a lungul istoriei. Acum 200 de ani, spre exemplu, un bărbat din aristocraţia europeană purta peruci cu bucle, purta machiaj şi tocuri. Toate acestea erau atribute ale masculinităţii.“ În trecutul mai apropiat însă, aromele florale, fructate, dulci şi mai degrabă opulente, au fost descrise ca fiind feminine, pe când cele lemnoase, de piele sau tutun au fost interpretate drept masculine. În acelaşi timp, tonurile fresh, cum ar fi cele de citrice, nu aveau gen, spune Marc Chaya.
„Astăzi, lucrurile se schimbă. Eu cred că ce e important în parfumerie e să găseşti acel miros care rezonează cu personalitatea ta, acea mireasmă care îţi dă o stare de bine.“
În acest context, o întrebare logică ar fi ce aromă i se potriveşte lui Marc Chaya?
„Colecţia Maison Francis Kurkdjian este suficient de vastă pentru a-ţi permite să încerci ceva diferit în fiecare zi în funcţie de cum te simţi, de ce porţi sau de ce anume vrei să transmiţi. Mie personal îmi place să port zi de zi Amyris Homme, Gentle Fluidity Silver sau Grand Soir, pe când la ocazii speciale aleg OUD Satin Mood sau Baccarat Rouge 540 Extrait de Parfum.“
Executivul-antreprenor a cofondat Maison Francis Kurkdjian în 2009, alături de parfumierul care dă numele casei. Anterior, el îşi construise cariera în mediul financiar, lucrând o bună perioadă pentru compania de audit şi consultanţă EY.
„Am fost un copil foarte creativ şi pasionat de arhitectură, artă, balet şi literatură. Totuşi, m-am născut şi am crescut în Liban, unde este împământenit că trebuie să studiezi ceva legat de ştiinţă sau de business pentru a avea o carieră reuşită.“
El a ales să studieze business şi, după ce a absolvit, s-a alăturat EY, unde şi-a dezvoltat cunoştinţele în mai multe arii, de la finanţe la marketing, strategie şi management.
„Am reuşit să ajung partener în mai puţin de zece ani, am avut responsabilităţi globale. Şi totuşi, simţeam că îmi lipseşte ceva. Era vorba de creativitate!“
În 2003, Marc Chaya l-a cunoscut pe Francis Kurkdjian la Paris, în timpul unei cine. Îşi aminteşte că l-a întrebat „cu ce se ocupă“, iar aceste i-a răspuns „sunt parfumier“.
„Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă să fii parfumier, aşa că am început să îl întreb lucruri şi aşa am aflat că el era creatorul unor arome precum Le Male (de la Jean Paul Gaultier – n. red.), Armani Mania, Elizabeth Arden Green Tea sau Eau Noire de la Dior. Şi acestea sunt doar câteva exemple.“
Şi, culmea, toate parfumurile amintite să regăseau în garderoba olfactivă a lui Marc Chaya, care recunoaşte că această întâlnire a fost o revelaţie pentru el. Afirmă că toate lumea ştia marile case de modă, ştia parfumurile pe care acestea îşi puneau numele, dar mai nimeni din publicul larg nu ştia cine e nasul din spatele aromelor.
„Mi s-a părut nedrept ca parfumeria să fie singura formă de artă unde adevăratul talent să fie ascuns complet în spatele cortinei.“
Cu timpul, el şi Francis au devenit prieteni. Şi nu doar atât, au descoperit că au o viziune similară în ceea ce priveşte luxul. Totodată, erau doi oameni cu talente complementare. Un om de business şi un artist.
„Amândoi voiam o schimbare. El voia să iasă din laboratorul global unde crea parfumuri pentru alţii, iar eu voiam să las în urmă acea carieră unde creativitatea nu îşi găsea locul.“
Au început să lucreze împreună la primele proiecte serile şi în weekenduri. A apărut astfel site-ul ce poartă numele parfumierului. Apoi, Francis Kurkdjian a creat prima instalaţie la Palatul Versailles.
„În 2009 mi-am dat demisia de la EY şi, împreună cu Francis, am decis că e timpul pentru Maison Francis Kurkdjian, o casă de parfumerie de lux care să poarte numele unuia dintre cei mai cunoscuţi parfumeri ai tuturor timpurilor. A fost cu siguranţă decizia corectă!“ Vorba lui Edith Piaf, „Non, je ne regrette rien!“ (Nu regret nimic! – trad.).
Marc Chaya îşi aminteşte că la început industria de parfumerie era dominată de marile case de modă, care îşi puseseră numele şi pe un portofoliu vast de arome. Asta nu s-a schimbat nici până astăzi. „Casele de modă îşi completaseră universul cu parfumuri. Începând cu 2007, îmi amintesc că au început să apară o serie de branduri de nişă care îşi făceau loc în magazinele de tip department store.“
Piaţa cerea jucători care veneau cu o altă abordare, mai creativă, mai ieşită din tipare.
„Dacă atunci când venea vorba de modă, marile nume erau foarte selective cu distribuţia creaţiilor lor, în parfumerie se miza pe o abordare mass-market.“ Tocmai această abordare a făcut loc pentru o nouă categorie de actori, care s-au poziţionat pe segmnetul de sus al pieţei. Aceşti noi jucători au mizat pe o distribuţie mult mai atentă, în propriile buticuri sau în magazine specializate. Au pariat pe lux.
„În această piaţă, eu am avut ideea să aduc parfumierul în centrul scenei. Creatorii de arome erau singurele talente creative care nu doar că erau ascunşi, dar lucrau după indicaţiile echipei de marketing.“
Marc Chaya spune că scopul său a fost să pună bazele unei case de parfumerie de lux care să fie sinonimă cu unul dintre cei mai buni parfumieri ai zilelor noastre. Şi nu doar atât, i-a dat mână liberă lui Francis Kurkdjian să creeze.
„Suntem în continuare singura casă care poartă numele unui parfumier actual (care este încă în viaţă - n. red.) de talie mondială. Văd că pe urmele noastre calcă acum mai mulţi parfumieri şi asta mă bucură.“
În cei aproape 15 ani de când a apărut Maison Francis Kurkdjian, piaţa parfumeriei de nişă s-a maturizat mult. Mai mult, constant apar nume noi. „Pentru a supravieţui şi pentru a avea succes, trebuie să vii cu o propunere creativă aparte, iar pentru asta ai nevoie de talent.“
Cum a prosperat Maison Francis Kurkdjian? A mizat pe creativitate înainte de toate. În timp ce alţi jucători îşi creionau strategia pornind de la marketing, cei doi fondatori au crezut că e mai important să contureze businessul în jurul autenticităţii, al produsului.
„Colecţia noastră este gândită ca o garderobă de emoţii, care îţi permite să evidenţiezi diferite faţete ale propriei personalităţi.“
Marc Chaya adaugă că succesul casei s-a bazat şi pe distribuţia foarte selectivă, printr-o reţea atent curatoriată de parteneri, care au pus clientul în centrul întregii experiente. Parfumurile casei sunt prezente pe plan local în cadrul Beautik, unul dintre cei mai importanţi actori din parfumeria de nişă şi un deschizător de drumul pe piaţa românească de profil.
„Misiunea noastră a fost să creăm o călătorie aparte prin intermediul parfumurilor, iar pentru asta e nevoie de o interacţiune prelungită, personală, cu clienţii. Master class-urile şi alte tipuri de evenimente vin să completeze acest univers.“
Se descrie ca o persoană foarte organizată, iar asta îi permite să facă multe lucruri într-o singură zi. Plus că este matinal, aşa că după ce se trezeşte, are timp să citească ştirile, să facă sport şi să mediteze. Apoi, timpul şi-l împarte între întâlniri de business şi şedinţe cu echipa de creaţie, împreună cu care lucrează la următoarele lansări. Îşi dă timp şi pentru a creiona strategia brandului şi pentru a pune la punct – alături de echipa de comunicare – viitoarele campanii.
„Iubirea mea pentru arhiectură nu a apus, aşa că mă implic, alături de echipa noastră, în designul magazinelor sau al spaţiilor care găzduiesc creaţiile casei. Anul trecut am lucrat la peste 75 de proiecte.“ În timpul rămas (da, aparent rămâne), se dedică proiectelor de binefacere, fiind copreşedintele Link, o fundaţie care lucrează la eradicarea HIV, şi preşedintele Aleph-Marc Chaya, care finanţează educaţia pentru viitorii elevi de liceu care se remarcă prin abilităţi aparte.
„Sunt şi trezorier şi membru în boardul Comité Colbert (asociaţie care promovează luxul – n. red.). Zilele mele sunt pline, dar serile le păstrez pentru familie şi prieteni. Mă încarcă cu energie bună o cină în oraş, în Paris, însoţită de un pahar de vin bun“, conchide el.
Marc Chaya, cofondator, preşedinte şi CEO al casei de parfumuri Maison Francis Kurkdjian: „În această piaţă, eu am avut ideea să aduc parfumierul în centrul scenei. Creatorii de arome erau singurele talente creative care nu doar că erau ascunşi, dar lucrau după indicaţiile echipei de marketing“.
„Suntem în continuare singura casă care poartă numele unui parfumier actual (care este încă în viaţă - n. red.) de talie mondială. Văd că pe urmele noastre calcă acum mai mulţi parfumieri şi asta mă bucură.“
„Colecţia noastră este gândită ca o garderobă de emoţii, care îţi permite să evidenţiezi diferite faţete ale propriei personalităţi.“