Auto

Maşinile de ultimă generaţie au „personalităţi multiple” - nu mai sunt doar practice, ci şi inteligente

16 mar 2017 606 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Pe măsură ce automobilele sunt tot mai echipate din punct de vedere tehnologic, pierd, treptat, ideea de „maşini cu personalitate“, maşini care nu fac totul şi din prima, aşa cum doreşte proprietarul, ci „când vor ele“. Acest lucru nu este neapărat adevărat în toate cazurile, aşa că pregătiţi-vă pentru puţină adrenalină.

MINI Countryman, mai ales în versiunea John Cooper Works, Mercedes-Benz E All-Terrain sau roadsterele SL şi SLC în ediţii limitate sunt dovezi că maşinile de ultimă generaţie pot fi şi practice, şi cu „personalitate“.

A doua generaţie MINI Countryman este cel mai mare şi mai versatil model din întreaga gamă a mărcii britanice. Acum, un alt superlativ se aplică motorului ce echipează MINI John Cooper Works Countryman. Cu o putere de 231 CP, este cel mai puternic motor ce a fost disponibil vreodată la MINI. La aceasta se alătură sistemul de tracţiune integrală ALL4 - disponibil standard - şi un concept de automobil robust, astfel că noul MINI John Cooper Works Country­man completează familia John Cooper Works.

Evoluţiile sunt reflectate nu doar de puterea mai mare şi de designul optimizat ca eficienţă ale sistemului ALL4, ci şi de dimensiunile externe mărite şi de creşterea considerabilă a spaţiului, versatilităţii şi funcţionalităţii.

Alături de tehnologia de ultimă oră, caracterul distinctiv al noului MINI John Cooper Works Countryman este derivat şi din tradiţia pe care marca o are în motorsport. În urmă cu 55 de ani, versiunea clasică Mini a obţinut prima sa victorie - când Mini Cooper a câştigat British Touring Car Champion­ship (campionatul de turisme al Marii Britanii). De atunci, numele legendarului designer de maşini sport John Cooper a fost sinonim cu succesul mărcii în competiţii şi cu plăcerea extremă a condusului pe care o oferă pe şosele.

Exact la 50 de ani de la ultima dintre cele trei victorii ale clasicului MINI în Raliul Monte Carlo, noul MINI John Cooper Works Countryman arată potenţialul în această disciplină. Noua ediţie a modelului reprezintă baza pentru versiunea de competiţii dezvoltată de MINI şi X-raid Team pentru raliuri de anduranţă. MINI John Cooper Works Rally a acceptat provocarea celor mai dure maratoane din lume, începând cu Raliul Dakar 2017.

De aproape un deceniu, marca John Cooper Works a fost integrată sub umbrela MINI. Această conexiune strânsă datează din primii ani ai clasicului MINI, al cărui talent sportiv a fost descoperit şi promovat de John Cooper. În prezent, are un impact pozitiv asupra plăcerii extreme a condusului pe care o oferă MINI John Cooper Works Countryman. Motorul, transmisia, tracţiunea integrală, suspensia, aerodinamica şi designul cockpitului sunt orientate nu doar spre performanţă, ci sunt şi armonizate cu conceptul noului Countryman.

Tot din gama automobilelor „de teren“ face parte şi Mercedes-Benz E-Klasse All-Terrain, un break cu alură de SUV ce face intrarea constructorului german pe unul dintre cele mai atipice segmente din piaţă lansat, cu circa 20 de ani în urmă, de Volvo cu modelul său XC70 Cross Country, alături de Audi care a venit cu A6 Allroad în a doua parte a anilor 90.

În timp ce Volvo tocmai a venit cu noul V90 Cross Country, acum şi Mercedes-Benz s-a gândit să se alăture grupului de breakuri cu alură de SUV.

Până acum cei de la Daimler s-au concentrat pe nişe puternice ale maşinilor de teren, lansând SUV-uri şi crossovere pe toate segmentele importante, venind inclusiv cu un concurent pentru BMW X6. Acum atacă Audi şi Volvo.

Noul E All-Terrain vrea să atragă clienţi care preferă un break în detrimentul unui SUV, dar parcă ar dori totuşi un strop de aven­tură. Faţă de break, All-Terrain vine cu o gardă la sol mă­ri­tă, cu tracţiunea integrală 4Matic, protecţii laterale specifice maşinilor de teren, jante de 19 sau 20 de inchi, dar şi un interior personalizat. În modul normal All-Terrain are o gardă la sol cu aproape 3 cm mai mare decât breakul, însă datorită suspensiei pneumatice Air Body Control maşina se mai poate ridica cu încă 3,5 cm, astfel că per total garda la sol variază între 12,1 şi 15,6 cm. Garda nu este la fel de mare precum cea a unui SUV, care poate trece şi de 20 cm, însă consolele din faţă şi spate oricum nu ar permite intrarea pe un teren accidentat, ci cel mult pe un drum forestier.

Pentru moment a fost anunţată o singură motorizare - dieselul de 2,0 litri şi 194 CP de pe versiunea E220d 4Matic ce dezvoltă şi 400 Nm cuplu motor. Vestea cea mai bună este că Daimler a anunţat un consum mediu de 5,1 litri/100 km.

Dar dacă nu se doreşte neapărat un automobil de familie sau unul de teren? Cei de la Daim­ler propun cu doar câteva săptă­mâni înainte de primăvară şi de Sa­lonul Auto de la Geneva două ediţii speciale ale roadsterelor SL şi SLC - SLC RedArt Edition şi

SL designo Edition. În timp ce SLC vine acum într-o ediţie ce îi subliniază sportivitatea şi dinamismul, SL designo se remarcă prin exclusivitate şi interiorul său personalizat.

RedArt Edition propune o versiune sportivă cu elemente colorate în roşu, atât la interior, cât şi la exterior şi cu o grilă a radiatorului personalizată. În ediţia limitată interiorul impresionează cu tapiţerie din piele neagră cu inserţii argintii şi cusătura în contrast.

Dincolo de noile tehnologii, secolul al XXI-lea a adus în industria auto nevoia de diversificare a segmentelor, dincolo de clasele bine cunoscute. Astfel, un automobil mic nu trebuie să fie neapărat slab echipat, iar unul sport poate fi chiar şi foarte confortabil la drum lung.