La fel ca în multe alte domenii, şi în industria auto-moto, cel mai nou, cel mai performant, cel mai „strălucitor“ bolid este, în multe cazuri, văzut şi drept cel mai bun. Există însă şi excepţii. Există iubitori de motociclete sau de maşini care apreciază istoria, designul şi povestea unei piese cu zeci de ani de „viaţă“ şi încearcă să ducă această poveste mai departe. Iar Thomas Josef, de la Transylvanian Racer, este cel care face acest lucru să fie posibil.
Primii săi ani, Thomas Josef i-a petrecut în Germania, în zona oraşului Stuttgart, unde tatăl său se specializase în tinichigerie şi vopsitorie. De altfel, această urbe este o destinaţie ideală pentru iubitorii de maşini, aici avându-şi sediul două grupuri de top - Porsche şi Mercedes, fiecare încununând oraşul cu câte un muzeu dedicat.
Thomas s-a întors ulterior în ţară, alături de tatăl său, care a deschis în Codlea, judeţul Braşov, oraşul său natal, un atelier în acelaşi domeniu - auto-moto.
„Încă din clasele primare mi-am petrecut majoritatea timpului liber în atelier, printre maşini, sau alături de tatăl meu, încercând să-l ajut unde şi cum am putut. Chiar şi pe atunci însă, aveam mereu şi un proiect personal, nu conta că era vorba de o trotinetă, o bicicletă sau un skateboard.“
După ce a absolvit studiile liceale, a mers la Facultatea de administrarea afacerilor, iar ulterior a început să lucreze în IT. „Nimic ieşit din comun pentru generaţia mea.“ Aproximativ patru ani mai târziu însă, a realizat că îi era dor de atelier şi de lucrările de altădată, aşa că a început din nou, iniţial cu un proiect moto. După ce l-a finalizat, a urmat un altul.
„Şi, în final, am avut voinţa să renunţ la jobul de birou pentru a mă întoarce în atelierul tatălui meu, care încă funcţiona după mai bine de 25 de ani.“
Astfel, spune Thomas, povestea a ceea ce astăzi se cheamă Transylvanian Racer a început acum câţiva ani, cu un proiect moto. Între timp, a devenit un stil de viaţă.
„Numele este inspirat din curentul moto «cafe racer», care reprezintă motocicletele anilor ’60, modificate într-un stil minimalist, astfel încât să fie cât mai uşoare pentru a fi folosite la curse.“
Spune că de mic copil a fost pasionat de vehicule motorizate. Iar prima motoretă a condus-o când avea 12 ani. În prezent, la 29 de ani, nimic nu s-a schimbat.
„Probabil că nu trece o zi fără să mă bucur de prezenţa unei motociclete sau a unei maşini clasice.“
Conducerea uneia sau a alteia poate fi comparată cu o şedinţă de terapie, consideră Thomas Josef.
„Deseori auzeam glume despre faptul că o scurtă plimbare poate înlocui nevoia unei vizite la psiholog, lucru care acum este vizibil şi pe feţele zâmbăreţe ale oamenilor din comunitate (comunitatea de iubitori de maşini şi motociclete clasice - n.red.). Majoritatea participă şi la Disinguished Gentleman's Ride, un eveniment caritabil dedicat motocicletelor clasice, pe care îl organizez anul acesta pentru a patra oară la Braşov.“
Proiectele pe care Thomas şi tatăl său le realizează în atelierul din Codlea se remarcă prin îmbinarea stilului retro cu cel modern.
„Destul de des venim cu multiple îmbunătăţiri tehnice, dar avem şi lucrări clasice de restaurare, în care vehiculele sunt aduse la starea originală.“
Piesele pe care le au în portofoliu sunt cu două sau cu patru roţi, în bună parte piese iconice, emblematice, după cum le apreciază tânărul antreprenor. La început au fost mai multe motociclete, dar acum sunt tot mai multe maşini, iar asta se datorează faptului că piaţa auto a fost mereu mai dezvoltată decât cea a bolizilor pe două roţi. Printre proiectele preferate ale lui Thomas se numără un Porsche 911 din anii ’80, în care au fost investite foarte multe ore de lucru.
„Probabil contează şi relaţia de prietenie pe care o am cu proprietarul maşinii, care o deţine de peste 25 de ani.“
Alt proiect care i-a plăcut foarte mult şi pe care l-a realizat chiar pentru sine a fost un Suzuki GSXR 1100. Şi-a propus să construiască cel mai rapid cafe racer din ţară.
„Am folosit o placă de skateboard pe post de şezut, iar partea din faţă a fost inspirată din cursele de anduranţă din anii ’80. E un proiect care a stârnit multe reacţii.“
Clienţii Transylvanian Racer sunt oameni din diferite pături sociale, de toate vârstele, dar care împart aceeaşi pasiune cu proprietarii atelierului.
„Majoritatea clienţilor ne găsesc ei pe noi. Cei mai mulţi vin pe baza recomandărilor sau datorită reţelelor de socializare. Din acest motiv, nu am insistat niciodată prea mult pe expunere sau reclamă plătită.“
Nicio zi de lucru nu seamănă cu o alta. Activităţile variază mereu. Poate fi vorba de o întâlnire cu un posibil client sau de o sesiune de lucru la o motocicletă ori o maşină. „Sau poate fi vorba - care e şi cazul meu preferat - de testarea unei lucrări finalizate.“ Asta înseamnă câteva zile de plimbare şi de teste cu un nou vehicul.
De obicei, lucrează la mai multe proiecte în paralel, astfel că îi este mai uşor să umple timpii în care aşteaptă diferiţi furnizori sau în care aşteaptă ca inspiraţia să-i revină pentru a continua lucrul.
„Facem şi creaţii pe comandă, atâta timp cât dorinţele clientului se aliniază cu viziunea şi stilul nostru. Probabil că unul din cele mai neobişnuite accesorii pe care le-am montat pe o motocicletă a fost un suport pentru un instrument lung, care se foloseşte la măsurători.“
A fost pentru un client care are o firmă de măsurători topografice. Tot el a cerut ca, pe lângă acest suport, pe motocicletă să fie montată şi o geantă pentru mapa cu acte.
„Zis şi făcut, clientul a fost extrem de mulţumit.“ Timpul necesar realizării unei lucrări poate varia foarte mult în functie de complexitatea ei.
„Am avut proiecte de o lună, dar şi de aproape doi ani.“ La fel de mult variază şi preţurile.
Şi apoi vine ziua Z. Ziua când este gata.
„Predarea unei piese finalizate este ziua pe care clientul o aşteaptă încă de când am început lucrările.“
De obicei, această întâlnire se desfăşoară în atelier, lângă „pacient", unde Thomas îi prezintă proprietarului toate detaliile tehnice şi toate transformările prin care a trecut vehiculul.
„Este responsabilitatea mea să înţeleg nevoile clientului şi să construim împreună ceva ieşit din comun.“ În majoritatea cazurilor, nostalgia sau dorinţa de a avea un obiect unic este cea care îi face pe oameni să apeleze la acest tip de serviciu.
„După ce proiectul este gata şi după ce îi prezint detaliile tehnice şi transformările realizate, trecem la partea mai interesantă, cea fizică, unde putem ieşi la o plimbare împreună, pentru a înţelege modul în care se conduce şi cum funcţionează vehiculul.“
Când vine vorba de viitorul apropiat, Thomas Josef spune că nu are un plan de dezvoltare bătut în cuie, dar încearcă să abordeze lucrări din ce în ce mai complexe.
„În trei-cinci ani aş vedea maximum unu-doi oameni noi în echipă, cu care să continuăm acelaşi gen de proiecte sau alături de care chiar să ne specializăm pe un tip anume de vehicul. Oferind un serviciu de calitate, şi nu unul de producţie în masă, este greu să «scalezi» genul acesta de afacere.“
Va trebui să fie mereu aproape de lucrări, de client şi de comunitate.
