Mileul este, probabil, una dintre cele frecvente moşteniri lăsate de bunicii noştri, deşi astăzi această piesă ar putea fi considerată învechită. În spatele mileului stă însă arta croşetatului, artă pe care, până în prezent, nicio maşinărie nu a reuşit să o replice. Iar rezultatul e unic, într-o lume a lucrurilor în serie. Aşadar, dacă mai găsiţi câte un mileu, să îl puneţi la loc de cinste, găsindu-i loc printre toate decoraţiunile realizate „fără număr“.
Una dintre moştenirile noastre păstrate încă din vremuri de demult, dar care până acum ceva ani reprezenta, cel mai probabil, în concepţia populară, un obiect învechit, ce trebuia înlocuit, îl reprezintă mileurile. Definit ca o pânză brodată sau ca un obiect din dantelă, mileul este ornamentul care ne-a decorat copilăria, aşezat cuminte pe televizor, pe mobilă sau sub bibelouri. Atunci însă, acest tip de piesă era văzută drept o moştenire de familie, făcută cu atenţie şi migală de bunici, mame, mătuşi sau alte rude. Imediat cum lumea a început să se „modernizeze“, mileurile au devenit obiecte de domeniul trecutului, iar dacă mai deţineai un astfel de decor în casă, aveai deja eticheta unui nostalgic sau, şi mai rău, a unui învechit. Şi totuşi...
„Tehnica prin care se realizează un mileu este una pe care nu mulţi o pot deprinde. Este o tehnică meticuloasă, cu o croşetă aproape minusculă şi cu o aţă pe care o scapi printre degete“, spune Sorana Cocheci, care deţine un mic business prin care realizează obiecte croşetate. Ea organizează şi cursuri de croşetat pentru începători şi avansaţi.
Sorana crede că mileul a fost şi este luat în derâdere deoarece ne aminteşte de comunism şi de peştele de sticlă de pe televizor. „Probabil că se şi şterge greu praful de pe el. Altfel, nu văd de ce.“ Este în sine o lucrare care necesită un munte de răbdare şi de talent.
„De reinventat, nu cred că am avea ce să mai reinventăm la mileu, ci doar să cunoaştem, să înţelegem şi să respectăm toată munca din spate“, adaugă ea.
Odată modernizată societatea, mileurile s-au pierdut în negura timpului, pentru unii fiind astăzi doar o amintire. Şi aceea vagă. La fel s-a întâmplat şi cu croşetatul, o activitate care ocupa timpul liber al mamelor sau bunicilor noastre. Generaţia actuală însă nu a deprins astfel de îndeletniciri. Nu în masă cel puţin.
Totuşi, arta aceasta nu a fost cu totul uitată, chiar şi marile case de modă folosesc elemente croşetate, precum dantela clasică, pe care le aplică pe creaţiile actuale. Pe lângă aceste mici elemente aplicate pe haine, brandurile internaţionale de fashion au introdus şi obiecte croşetate în întregime. Spre exemplu, Dior a lansat o colecţie de genţi croşetate din rafie. Preţul unei astfel de creaţii se ridică la 5.400 de dolari.
Suma e, într-o anumită măsură, justificată, dat fiind că orice obiect croşetat e unic şi, din fericire, nicio maşinărie modernă sau echipament automatizat nu a reuşit să reproducă arta croşetatului întocmai. Aşadar, atunci când vedeţi un obiect croşetat, să ştiţi că acolo e în sine un meşteşug, e lucrarea unui om, lucrare realizată cu propriile mâini.
„Mi-aş dori ca lumea să se îndrepte mai mult către un obiect croşetat, mai degrabă decât către unul fabricat în serie, dar înţeleg că, din păcate, nu avem educaţia necesară privind acest domeniu“, mai spune Sorana.
Procesul prin care este realizat un obiect croşetat este unul lung, plin de răbdare, pasiune şi, iarăşi, răbdare. Desigur, apoi intervine preţul şi timpul în care acesta este realizat. „Un obiect croşetat este unic în toată lumea asta mare, iar ăsta este cel mai de preţ atu. Aici aş mai putea să adaug faptul că nu există maşinărie care să reproducă modelul croşetat, tot ceea ce este croşetat este realizat cu mâna. Poate că după alţi cinci ani o să ajungă şi la noi curentul de slow fashion.“
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre tricot, unde sunt folosite andrelele şi nu croşeta. Această artă a fost înlocuită de marile maşinării din fabrici. Croşetatul este încă de neatins.
Iar în acest context, cererea pentru obiectele croşetate a crescut considerabil în ultimii ani. Astfel, Sorana Cocheci a trecut de la a crea obiecte croşetate la a-i învăţa şi pe alţii să îşi facă propriile creaţii.
„Primul atelier de croşetat l-am suţinut anul acesta în aprilie, împreună cu 5-6 persoane.“ Acum, în decembrie, îl realizează pe cel de-al 23-lea, împreună cu 20 de participanţi. „Am evoluat treptat şi frumos. Am investit multă energie, pasiune, răbdare, recunoştinţă şi am rămas constantă.“ Sprijinul prietenilor apropiaţi a fost, de asemenea, o piatră valoroasă pusă acolo, la temelie. „Aşa că, orice proiect care are bazele acestea nu are cum să nu reuşească, sincer.“
Comercializarea obiectelor croşetate a rămas astfel pe un plan secund, momentan. „Le realizez doar la cerere, personalizate. În prezent, încerc să mă concentrez pe Atelierele de Croşetat. Cred că avem o nevoie majoră de educaţie, comunitate şi de relaxare“, este de părere Sorana Cocheci. Dincolo de bluze, genţi sau mileuri, din croşetă ies şi jucării. Sorana Cocheci „s-a specializat“ în realizarea de animale sau personaje din desene ori filme.
România are această moşternire, care ar putea fi valorificată ca o zestre lăsată de strămoşi. Totuşi, croşetatul nu mai e la fel de popular ca altădată. Însă, iniţiative precum cursurile de croşetat reprezintă un pas în popularizarea acestei arte.
Şi revista Vogue, biblia oricărei iubitoare de modă, ediţia din Polonia a adus un tribut acestei arte, dedicându-i prima pagină a numărului de iunie 2024. În această ţară există un sat – Koniakow, aflat în munţii Beskid Slaski, recunoscut în toată lumea pentru acest meşteşug.
„În Koniaków, absolut totul este făcut din faimoasa dantelă – avem şerveţele, feţe de masă, şerveţele de masă, gulere, mănuşi, bijuterii, bonete, decoraţiuni de Crăciun, apărătoare de vise, genţi de mână ori chiar celebrele curele. Producătorii de dantelă din Koniakow au creat inclusiv pentru Dior, Elie Saab, Louis Vuitton sau Rei Kawakubo. Această tradiţie trăieşte în locuitorii din Koniaków, iar secretele ei sunt ascunse în memoria artiştilor locali“, scrie revista Vogue Polonia.
Croşetatul nu este însă o îndeletnicire străină nici meleagurilor româneşti. Multe dintre bunicile şi mamele noastre ştiau cum să manevreze croşeta printre firele de aţă.
Iar dincolo de crearea unor obiecte, această îndeletnicire are şi o componentă de relaxare, spune Sorana Cocheci. Ea a început să croşeteze în urmă cu opt ani, când toată lumea credea că a îmbătrânit înainte de vreme.
„Ceea ce nu se ştie despre croşetat, şi aici iarăşi intervine educaţia, este că sprijină funcţiile congnitive, te ajută să te relaxezi şi stimulează celulele nervoase să producă conexiuni. Pe scurt, la bătrâneţe ai şanse mari să ai toate ţiglele pe casă.“
Când croşetezi, eliberezi serotonină. Iniţial te enervezi puţin, până înveţi, dar apoi îţi exprimi creativitatea, trăieşti în prezent, dezvolţi rezistenţă la frustrare şi înveţi ce înseamnă răbdarea. „Bunicii şi părinţii noştri au simţit asta, dar la un alt nivel pe care nu cred că au ştiut cum să-l verbalizeze şi astfel să-l transmită mai departe. Acum există internetul şi asta a ajutat mult la răspândirea microbului croşetatului.“
În concluzie, dacă mai găsiţi câte un mileu, să îl puneţi la loc de cinste, găsindu-i loc printre toate decoraţiunile realizate în serie, în fabrici de mari dimensiuni, fără ca munca şi sufletul unui om să fie cuprinse într-un singur obiect. Apoi, cumpăraţi o croşetă şi un ghem de aţă şi vedeţi ce puteţi face cu ele.
