Născută la Adjud, judeţul Vrancea, Angela Gheorghiu este astăzi un nume internaţional, cucerind cele mai mari scene de operă din lume, la care a visat încă de mică, de când a cântat primul său lied Guten Abend, Gut’ Nacht, de Brahms. Apoi, talentul său a fost şlefuit cu multă muncă şi cu mult studiu, ceea ce i-a oferit elementul cel mai important – originalitatea, fără de care probabil nu ar fi ajuns una dintre cele mai bune cântăreţe de operă din lume. „Muzica e toată viaţa mea“, recunoaşte ea.
„M-am născut cu acest dar şi acest har, cu instinct şi inteligenţă muzicală şi scenică, cu un timbru deosebit de la Dumnezeu şi am fost conştientă de mică de acest lucru. Contează foarte mult talentul, desigur, dar în spatele succesului sunt ani de muncă, de studiu continuu. Cred că în cazul meu a fost o îngemănare de talent, studiu, conştiinciozitate, muncă şi un excelent instinct artistic“ – aşa îşi descrie parcursul Angela Gheorghiu, una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din lume.
Cu o conştientizare puternică a unui talent înnăscut, dar şi cu o luciditate a muncii depuse pentru şlefuirea talentului, Angela Gheorghiu spune că niciodată nu ar fi putut face altceva decât muzică, însă nu orice fel de muzică, una care are ridicate în jurul său ziduri de măreţie, anume opera.
A visat să ajungă unde este astăzi, pe cele mai mari scene din lume, încă de mică, de când avea şase ani şi a cântat primul său lied Guten Abend, Gut’ Nacht, de Brahms. Visul său s-a conturat mai puternic când a decis să meargă la Liceul de Muzică din Bucureşti.
„«Muzica e toată viaţa mea», aşa cum spune şi unul dintre imnurile mele artistice, un cântec pe care l-am cântat în întreaga lume – Muzica, de George Grigoriu. Chiar dacă era compozitor de muzică uşoară, a compus o operetă – Valurile Dunării – având această minunată arie. Nu aş fi putut face altceva niciodată, m-am născut aşa şi am fost conştientă de acest lucru de foarte mică“, spune hotărât Angela Gheorghiu.
Tot ea recunoaşte că nu există o reţetă sau un secret al succesului, însă există multe elemente care pot ajuta. Totuşi, pentru cineva care şi-a dorit o carieră dincolo de graniţele ţării, efortul depus pentru a studia şi a munci e, poate, mult mai mare decât în cazul altora.
În tot drumul său către vârf, familia, profesorii şi colegii i-au fost alături, un element important, spune ea.
„Am fost susţinută, de exemplu, încă de mică de câţiva profesori din şcoala generală din Adjud, de familia Nica, profesori de limba română, dar mai ales de părinţii mei care mi-au plătit căminul şi cantina la Liceul de artă din Bucureşti, dar şi orele private cu profesoara de canto Mia Barbu şi cu profesorii de teorie şi solfegii. La liceu era doar un singur loc la canto clasic, iar la Conservator erau cinci locuri pe ţară şi 100 de candidaţi. Am reuşit la ambele cu brio, dar cu un studiu titanic“, îşi aminteşte ea.
Secretul dezvăluit pentru succesul în muzică este studiul constant, care nu se opreşte niciodată, odată pentru a ajunge sus şi apoi pentru a rămâne acolo. Angela Gheorghiu îşi studiază fiecare rol, fiecare partitură, tot contextul în care a apărut opera respectivă, cum a fost compusă, ceea ce îi permite, în final, să aibă o interpretare originală. „În momentul în care sunt în faţa partiturii stau zile şi săptămâni întregi să descos fiecare detaliu, ca să îl interpretez cel mai bine cu putinţă şi întotdeauna cu originalitate.“
Întrebată de opera sa preferată, spune că este cea pe care o interpretează la momentul respectiv, pentru că atunci se identifică cel mai bine cu acel rol.
Renumele Angelei Gheorghiu nu stă îngrădit doar între graniţele acestei ţări, fiind considerată una dintre cele mai bune cântăreţe de operă din lume, ceea ce i-a permis să „cucerească“ cele mai mari scene de pe glob.
„Am cântat pe cele mai mari scene ale lumii, şi asta constant, timp de decenii, zeci şi sute de spectacole pe fiecare dintre ele, stagiuni la rând. Pe unele le-am şi deschis, sau redeschis cum ar fi Royal Opera House Covent Garden din Londra, Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia sau alte săli de concerte din Asia şi America. E greu să aleg doar câteva, dar dacă ar fi să menţionez un mic top, acestea ar fi Royal Opera House Londra, Metropolitan Opera New York, Royal Albert Hall şi Teatro Colon din Buenos Aires, teatru care consider că are cea mai bună acustică pentru operă“, explică ea.
Cu o carieră internaţională, România nu i-a fost suficient „acasă“. A avut puţine apariţii pe scenele locale şi nu pentru că nu şi-ar fi dorit, ci pentru că invitaţiile au fost rare, spune ea. Totuşi, fiecare reîntoarcere acasă este o emoţie în plus. Este de părere că publicului din România ar trebui să i se ofere mai multe şanse la o viaţă culturală adevărată, începând cu o sală de concerte adecvată.
Luna decembrie este una dintre acele momente rare când Angela Gheorghiu urcă pe o scenă din România, având concert la Sala Palatului. Alături de ea vor urca orchestra simfonică Valahia şi tenorul Teodor Ilincăi. Nu doar în România ea urcă pe scenă cu artişti români. Ori de câte ori are ocazia, face asta.
„Artiştii sunt talentaţi şi mulţi dintre ei au demonstrat asta pe scene importante. Mă bucur întotdeauna de succesul unui coleg, fie că este român sau străin, şi mă bucur dacă am putut să îi fiu la un moment dat alături, să îl susţin, să îl ajut cu tot ce am putut. România este o ţară cu mari talente şi de câte ori am putut eu, mi-am susţinut şi sprijinit colegii români, necondiţionat de nimeni şi de nimic, cu toată inima mea“, spune ea.
Rarele apariţii în România nu o lasă să facă o deosebire între industria locală şi cea din afară. Totuşi, precizează că fără sponsori importanţi, fără pasiune şi implicare, nu se poate.
„Fiecare naţie îşi sprijină şi îşi respectă artiştii cu adevărat valoroşi. În România, publicul şi oamenii de rând ştiu să facă asta, dar parcă oamenii care au putere sau care ţin frâiele culturii sunt speriaţi sau sunt împinşi să sprijine acte culturale de calitate îndoielnică. Poate că acest lucru se întâmplă şi pentru că mulţi nici nu au vreo legătură directă cu cultura sau vreo pasiune reală pentru cultură“, mai spune ea.
Opera are o măreţie de care, poate, puţine tipuri muzicale mai pot da dovadă, combinând elemente artistice şi estetice. Opera nu e doar un tip de muzică, e un întreg spectacol, unde diferite forme de artă îşi dau mâna pentru a bucura spectatorul, iar tocmai această complexitate face parte din actul de seducţie.
„Opera este, probabil, cel mai complex act cultural, pentru că implică, în acelaşi timp: muzică compusă de un geniu, pe un text de obicei scris de un alt geniu, cu orchestră simfonică, artişti lirici (cântăreţi de operă), fie ei solişti care ţin pe umeri întregul spectacol, fie cei din cor, actorie, scenografie, costume şi, de multe ori, şi balet. Toate comprimate într-un timp relativ scurt, de două-trei ore“, explică ea.
Complexitatea şi măreţia operei au făcut ca acest act artistic să fie, poate, perceput de oameni ca fiind inaccesibil publicului larg, mai ales în privinţa înţelegerii mesajului transmis pe scenă. Angela Gheorghiu este de părere că spectacolele sunt deschise oricui, însă important este ca oamenii să îşi dorească să le descopere.
Opera a suferit câteva schimbări în ultimii ani, care sunt în detrimentul calităţii actului artistic, este ea de părere. Această tendinţă a celor care vor să aducă opera unui public tot mai larg pare să aibă rezultate nedorite. Multe dintre opere sunt transmise live, iar oamenii preferă să vadă spectacolul din confortul casei decât din sală, însă experienţa este total diferită.
„Emoţia unui spectacol live, în sala unui teatru de operă, nu se va putea compara niciodată cu a unuia văzut la cinema sau acasă. Există în sală un freamăt, o emoţie, un parfum şi o atmosferă de magie în stare pură. Să nu uităm că tot sunetul este acustic
într-o sală de operă, fără sonorizare, deoarece cântăreţii de operă au voci mari, sunt suficiente pentru a fi auzite împreună cu corul şi orchestra.“
Aşadar, e de părere că opera este într-o criză. Opera însă nu s-a schimbat, muzica este aceeaşi, la fel şi partiturile. Schimbate sunt însă perspectivele. „Ceea ce se schimbă sunt perspectivele celor care conduc teatrele de operă, de multe ori oameni aleşi politic, care nu mai înţeleg ce să facă pe scenă pentru a atrage publicul. Eu nu am vrut să particip la această distrugere a operei cu o lipsă de respect pentru public, dar mai ales pentru partitură. Sper din toată inima să fie un curent trecător şi îmi doresc să am colegi responsabili, aşa cum am fost şi eu, pentru că se poate“, subliniază ea.
Totuşi, recunoaşte că opera poate fi adaptată tendinţelor moderne, atâta timp cât muzica nu are de suferit şi subiectul nu este alterat. Dar practica este însă diferită. Există multe experimente făcute pe titluri importante, precum Tosca, La Boheme, La Traviata, în care acţiunea, dictată de un anumit regizor, este total opusă cuvintelor cântate de artişti.
„Vă puteţi imagina o acţiune în care un artist spune anumite cuvinte dar face cu totul altceva pe scenă. Multe opere au subiecte istorice la bază, e foarte greu să adaptezi un anumit subiect istoric zilelor de acum. Am spus-o dintotdeauna şi o repet: eu consider clasicismul summumul tuturor modernităţilor. Oamenii vin la operă să viseze, să uite de problemele cotidiene, tocmai de aceea cred că este greşit să adaptăm toate operele la ziua şi la problemele de astăzi“, este ea de părere.
Opera poate fi pentru toată lumea, dar ea se dezvăluie doar celor care au curiozitatea şi dorinţa să o descopere. Angelei Gheorghiu nu doar că i-a dezvăluit în cele mai profunde moduri, dar opera e viaţa ei, aşa cum chiar ea recunoaşte.
