Era anul 2005 când Ana Wagner împreună cu sora sa Irina a pus bazele unui atelier amplasat în inima Bucureştiului, acolo unde artista modelează în porţelan bijuterii, dar şi obiecte decorative. Ana s-a născut în Deva, dar s-a mutat la Bucureşti pentru a studia la Academia de Artă Nicolae Grigorescu. A absolvit în 2000, însă şi-a continuat pregătirea prin burse şi cursuri de specializare în Italia, Ungaria, Grecia, Spania şi Franţa. Apoi, a îmbinat activităţile din cadrul atelierului cu participarea ca artist independent la diverse expoziţii şi târguri. Pe scurt, Ana Wagner este creatoarea mărcii de porţelanuri manufacturate Wagner Arte, este ambasador al artei porţelanului peste hotare la Vista Alegre, în Portugalia, la Homo Faber, în Elveţia şi la marile târguri internaţionale de design şi fashion. Ce face ea însă după afaceri?
„Mărturisesc că, pentru mine, timpul este egal cu bucuria de a fi. Nu fac diferenţă între zile, între aşa-zisele zile de lucru şi cele de weekend. Eu lucrez cu bucurie şi sâmbăta. Mai puţin duminica. Însă, îmi iau zile libere şi în cursul săptămânii «de lucru». Viaţa e minunată şi lunea, şi duminica!
Recunosc însă că la final de săptămână îmi place să petrec cât mai mult timp împreună cu fetiţa mea. Uităm de îndatoriri şi reguli şi facem ce ne taie capul. Cel mai bine e când fugim din oraş.
Weekendul înseamnă pentru mine deconectare. Cel mai adesea, finalul de săptămână mă găseşte departe de bruiajul Bucureştiului, undeva unde pot să mă bucur de conexiunea directă cu natura. Ador plimbările prin pădure, dar şi cele la mal de mare, plimbări însoţite de poveşti narate de fetiţa mea.
Apreciez însă şi o zi leneşă, la o cafenea aflată pe colţul unei străzi pariziene, acolo unde pot savura nu doar o cafea bună, ci şi spectacolul străzii. Ador să privesc oamenii care trec. Îmi imaginez povestea fiecăruia, urmăresc în detaliu fiecare accesoriu vestimentar, fiecare bijuterie. De acolo, mai departe, îmi ţes propriile poveşti, împletind lumea imaginarului cu cea a realităţii.
De altfel, următoarea mea escapadă de weekend va fi la Paris.
Totuşi, trebuie să recunosc că şi Bucureştiul e mult mai respirabil sâmbăta şi duminica. Sunt situaţii când ne simţim mai fericiţi aici, într-un final de săptămână, decât dacă am fi plecat la munte sau la mare, acolo unde pare că a fugit tot poporul. Atunci când ştim că e o sărbătoare, iar oamenii merg în vacanţă, noi alegem în mod special să rămânem şi să ne bucurăm de oraş în varianta lui mai aerisită.
Chiar şi aşa, în România cel mai bine mă simt la munte, pe cărările unei păduri. Spre comparaţie, în străinătate îmi place mai degrabă să merg la mare. Ador sudul Franţei, sudul Portugaliei – zona Algarve sau insule precum Favignana din Sicilia.
De fiecare dată mă cheamă dorinţa de a fi aproape de natură, unde pot visa şi de unde mă pot inspira. De fiecare dată, aici, canalele mi se deschid şi, în mod inevitabil, îmi vin idei care mai apoi devin colecţii de obiecte decorative din porţelan sau bijuterii.
Şi tot apropo de nevoia mea de natură, când călătoresc nu sunt atrasă de ideea de hotel. Îmi place să mă cazez, în general, în sistemul Airbnb, unde pot beneficia de utilităţile unei căsuţe, preferabil cu grădină.
Chiar şi aşa, cel mai mult timp petrec în Bucureşti. Şi, deşi nu e oraşul meu favorit, pot să fiu onestă şi să îmi propun să găsesc colţuri minunate ale lui. Îmi place să mă pierd în plimbări prelungi prin cartierele vechi ale oraşului – zonele Cotroceni, Cişmigiu, Parcul Ioanid, dar şi Calea Victoriei sau cartierul evreiesc (zona Armenească). Toate aceste zone au parfumul lor autentic, de demult, şi ori de câte ori văd o casă frumoasă, îmi place să îmi imaginez cine a trăit acolo şi în ce stil. Îmi place să fac opriri în aceste zone ale Bucureştiului şi să descopăr locuri minunate precum muzeul Pallady sau muzeul Aman. Noutăţile în ceea ce priveşte Capitala nu mă prea atrag. Mă cam tem de ele. Prefer să merg pe recomandări. Atunci abia pot să îmi iau inima în dinţi şi să explorez un loc nou. Altfel, aleg să variez de la o săptămână la alta locuri deja cunoscute.
Per ansamblu, uneori mi-e greu de suportat vibe-ul Bucureştiului. Mi se pare prea aglomerat, sufocat de oameni şi maşini. E faină iniţiativa ce a devenit tradiţie cu sistemul pietonal de pe Calea Victoriei. E foarte bine că a fost reînviată ideea de Corso la noi.
Unui străin care ajunge la Bucureşti i-aş recomanda să facă ceea ce fac şi eu atunci când vizitez un oraş pe care nu l-am mai văzut. Să ia la pas străzile din zona ultracentrală, să se oprească să mănânce ceva bun într-un mic restaurant din zona Ateneului, să bea o cafea la colţ de stradă, iar acolo să mai ceară informaţii despre locuri frumoase din oraş ori pur şi simplu să converseze cu chelnerul sau proprietarul localului. I-aş recomanda să se lase purtat de vibraţia unui oraş haotic, dar pe alocuri fermecător, să se piardă şi să viseze, să se bucure de statutul de anonim.“
