Style

New in the city

14 sep 2018 231 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Ştim, adaptarea la toamnă după ce tocmai s-a încheiat concediul nu e uşoară. Nu-i nevoie s-o spuneţi, am trăit-o şi noi. Dar o luăm uşor şi o să treacă. După Afaceri Premium trece în revistă - la propriu - noutăţile lunii septembrie şi vă invită să alegeţi la care dintre ele vreţi să fiţi părtaşi. Găsiţi mai jos o selecţie a evenimentelor care îşi merită locul în agenda acestui sezon. Take it easy!

Vin din abundenţă

Ce altă lună ar fi fost mai potrivită pentru lansarea unui bar specializat în vinuri dacă nu septembrie, luna recoltei viilor care s-au pârguit domol toată vara?

Barul de vinuri Wineful îşi deschide uşile în a doua parte a lui septembrie şi este o extensie a site-ului wineful.ro, lansat în urmă cu mai mult timp de Elena Oglindă, cea care deţine şi noul local.

Site-ul funcţionează ca un magazin de vinuri şi cadouri pe bază de vin, dar urmăreşte de asemenea să educe publicul interesat să descopere universul acestei licori.

„Ducem conceptul şi în offline prin această locaţie, un winebar modern adresat tinerilor pasionaţi de vin, care vor să aibă o experienţă unică atunci când ies în oraş. Pentru marcarea deschiderii, vom avea mai multe evenimente de lansare. De asemenea, calendarul de evenimente în parteneriat cu alte instituţii sau organizaţii acoperă zile din fiecare lună până la finalul lui 2019“, spune Elena Oglindă, CEO la Wineful.

Designul noului local, care se află pe strada George Enescu, la nr. 11 A, este realizat de PickTwo Studio, un birou cu activităţi de design interior, fondat de  Sebastian Mîndroiu şi Radu Călin, care s-au ocupat, printre altele, de amenajarea Stadio, Social 1, Nor şi, recent, a localului Cişmigiu - Bistro La Etaj. Wineful va avea şi o terasă, pentru zilele călduroase în care vinul merită savurat în aer liber.

În noul winebar vor exista meniuri surpriză de degustare de vin, propuneri de wine and food pairing, cocktailuri cu vin, dar şi diverse preparate cu vin. De asemenea, aproape zilnic vor fi organizate evenimente pentru cei care vor să afle mai multe despre lumea vinului, găzduite de oameni cu autoritate în domeniu, dar şi brunch-uri şi petreceri cu DJ şi trupe live.

 

In the wood for love

Buticul de parfumuri de nişă Beautik Haute Parfumerie lansează pe 19 septembrie, în magazinul din centrul comercial Mario Plaza, o licoare semnată de casa Roos & Roos. In the wood for love - numele noului parfum de pe rafturile Beautik - este o compoziţie romantică amintind de plimbările îndrăgostiţilor prin pădurile înmiresmate.

„Cu atingeri fine de bergamotă, astringente de mandarină, floare de portocal şi violetă, parfumul te îmbie cu aroma caldă şi suavă, asemenea sentimentelor de dragoste. Prin adăugarea notelor de cedru, patchouli şi a celor de rădăcină de vetiver, compoziţia creează o legătură pământească cu natura“, este prezentarea succintă a parfumului In the wood for love de pe site-ul Beautik.

În fruntea casei Roos & Roos, în portofoliul căreia se află parfumul In the wood for love, este Chantal Roos, parfumier cu o experienţă de peste 38 de ani în industrie. Ea a mai semnat creaţii inedite pentru case precum Yves Saint Laurent sau Jean Paul Gaultier. Parfumeria Roos & Roos a fondat-o în 2014, alături de fiica ei, Alexandra.

 

Balcaniada muzicală

Ritmurile muzicii balcanice se reunesc, de câţiva ani, în Bucureşti, în cadrul Balkanik Festival, un festival ajuns deja la a opta ediţie. Pe scena amplasată în faţa Gării Regale

Băneasa, vor urca artişti precum Asaf Avidan, Yasmin Levy sau Manonera, cunoscuţi pentru muzica lor cu acorduri balcanice. Festivalul are loc în intervalul 7-9 septembrie.

Pe lângă concerte, Balkanik Festival mai oferă participanţilor posibilitatea de a participa la un târg meşteşugăresc, la un târg al tinerilor artizani, la proiecţii video, expoziţii de fotografie, instalaţii, evenimente cu dans, poezie şi răsfăţuri gastronomice.

 

Teatru, muzică şi poezie în aer liber

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din Bucureşti organizează, în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I“, ediţia a şaptea a festivalului cultural în aer liber Strada de C’Arte.

Evenimentul este programat să înceapă pe 10 septembrie şi se va încheia pe 23 septembrie, ceea ce înseamnă peste zece zile de spectacole de teatru şi film, muzică şi poezie. Din festival fac parte şi evenimente dedicate copiilor, ateliere şi alte idei năstruşnice de petrecut prima lună de toamnă, potrivit prezentării de pe site-ul galeriei de artă şi design Galateca.

Anul trecut, evenimentul s-a desfăşurat în zona statuii ecvestre a Regelui Carol I, de pe Calea Victoriei.