Style

Cum a ajuns un arhitect să realizeze parfumuri? A moştenit pasiunea din familie, parfumul i-a curs prin sânge încă de când s-a născut, iar acum realizează opere de artă olfactive

30 iul 2019 488 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Ramón Monegal este „ambasadorul“ de azi al unei poveşti care a început să se scrie în urmă cu mai bine de o sută de ani. Parfumeria e o tradiţie născută acum patru generaţii în familia sa, aşa că îi place să spună că parfumul i-a curs prin sânge încă de când s-a născut. Ajunsă aşadar la a patra generaţie, al cărei exponent este Ramón Monegal, povestea din spatele acestei case – care poartă numele parfumierului fondator – este una dintre puţinele cu rădăcini atât de adânc ancorate.

„Am studiat arhitectura şi, în acelaşi timp, verile mi le dedicam profesiei de parfumier, aşa cum a fost şi tradiţia în familie, până în momentul în care a trebuit să aleg între cele două. Familia şi tradiţia au cântărit mai mult decât pasiunea vocaţională“, povesteşte Ramón Monegal.

Născut în Barcelona, în 1951, provine din una dintre cele mai importante familii de parfumieri ale Spaniei. Strămoşii săi au pus bazele Myrurgia, o casă care a devenit furnizor al casei regale spaniole şi prin intermediul căreia, la începutul anilor ’70, Ramón Monegal a început să înveţe ce înseamnă chimia din spatele aromelor. Acolo şi atunci a descoperit pentru prima dată ambra, boabele de tonka, moscul sau irisul şi minunile pe care le pot face câteva picături din fiecare.

„Sunt în industria parfumeriei datorită profesorului şi mentorului meu, parfumierul Firmenich Artur Jordy Pey, bun prieten de familie. Parfumieri renumiţi precum Pierre Bourdon din Paris şi Marcel Carles din Grasse au avut, de asemenea, o importanţă desăvârşită în formarea mea“, spune Ramón Monegal.

Pentru că este pasionat atât de arome, cât şi de forme, a început să studieze arhitectura, învăţând tot mai mult despre ceea ce numeşte acum imagini olfactive.

Studiile în arhitectură şi le-a completat cu un curs la Barcelona Design Centre, în 1977. Dar nu a abandonat niciodată universul moleculelor înmiresmate.

Astfel, primul parfum ieşit din mâinile sale – „adică primul comercializat“, ţine să precizeze Ramón Monegal – a venit în 1979.

„A fost o lovitură norocoasă, cu un mare succes în Spania, în rândul generaţiei tinere. Era un parfum cu ambră, citrice proaspete, floral, foarte diferit de ceea ce făcea tatăl meu, care, pe vremea aceea, era încă parfumier, responsabil cu creaţia. A existat un conflict între generaţii, eram în anii ’70, tinerii erau destul de zguduiţi de schimbările politice, iar acest tumult m-a prins la mijloc. Dar a fost un mare succes.“

În anul 2000, grupul Puig – tot un business antreprenorial, cu tradiţie în domeniul modei şi al parfumurilor – a cumpărat Myrurgia, afacerea familiei lui Ramón Monegal, însă lui i s-a propus să rămână în continuare nasul din spatele parfumurilor. Puig are în portofoliu mărci internaţionale precum Nina Ricci, Carolina Herrera sau Paco Rabanne, însă doar creaţiile din zona de beauty şi parfumerie.

Şapte ani mai târziu, Ramón Monegal a decis că are nevoie de un proiect al său, la care, de altfel, visase dintotdeauna. Aşa că a plecat din Puig Group şi a fondat propria casă, care îi poartă numele şi care îi permite să-şi manifeste orice gust în materie de parfumuri. No filter needed.

„Am întâmpinat multe provocări de la începutul călătoriei mele ca parfumier. Mai întâi, trebuia să mă formez, apoi să-mi arăt talentul, să inventez noi mirosuri. Familia a fost cel mai dificil judecător. Mai târziu, a trebuie să aflu şi să descopăr înţelesul parfumului, cum îl pot descifra prin ingredientele sale. Toate acestea se întâmplau într-o structură industrială.“

Cum parfumeria este însă mai fascinantă atunci când se face artizanal, şi nu industrial, Ramón Monegal a schimbat puţin macazul şi spune, acum, după aproape zece ani de când are propriul brand, că astfel şi-a recuperat libertatea.

„Am abandonat marketingul atotputernic al sistemului şi am luptat pentru a readuce parfumul la rangul de artă.“

Doar de când are propriul brand, a creat opt colecţii de parfumuri, numărând printre ele şi aromele create pentru a înnobila casa. Bilanţul: peste şaizeci de parfumuri, reunite în colecţii precum „Everybody loves Ibiza“, „White“, „The musks“, „Don’t touch my ouds“ sau „Memories“. În Bucureşti, parfumurile casei Ramón Monegal se găsesc în buticurile Obsentum, din aeroportul Otopeni şi centrul comercial Băneasa Shopping City.

Nu există ingrediente mai bune sau mai puţin bune, ci doar adecvate sau inadecvate, spune parfumierul spaniol.

„Nu am favorite şi nu urăsc niciun ingredient, fie natural, fie sintetic. Ele sunt mijloacele de a inventa mirosuri noi, ele sunt semnul distinctiv al identităţii mele şi al timpului meu.“

De aceea, alege să le armonizeze, ajungând în final esenţe tari, turnate în sticluţe mici. Combină esenţe naturale de citrice şi le condimentează cu piele pătrunzătoare, cu note lemnoase puternice şi oud-uri solemne, dar şi rădăcini ca irisul sau ghimbirul, ca să păstreze totuşi o legătură cu pământul.

Când vine vorba de ceea ce îi place lui însuşi să poarte, Ramón Monegal admite că nu face parte din categoria celor care rămân fideli doar propriilor creaţii.

„Nu pot trăi fără parfum. Am foarte multe parfumuri ale mele, dar şi altele de la alţi creatori, pe care le aleg doar pentru a înţelege imaginea lor olfactivă şi ca să le descifrez valorile.“

Pentru că în parfumerie totul pleacă de la valori şi, orice ar face, fiecare nas îşi trădează personalitatea prin aroma pe care o scoate la iveală. La fel se întâmplă şi cu Ramón Monegal.

„Filosofia mea de a crea parfumuri este similară cu cea a unui poet: exprimă experienţe sau emoţii într-un mod precis, printr-o naraţiune cu un scenariu, cu minimum de cuvinte sau note, cu fraze sau acorduri care dau sens şi continuitate lucrării şi cu scopul final al compoziţiei de a transmite valorile care definesc imaginea olfactivă dorită.“

Parfumul îi curge prin sânge lui Ramón Monegal, nu încape urmă de îndoială, dar se mai gândeşte uneori că, dacă nu s-ar fi născut cu asta în ADN şi nu l-ar fi vrăjit pentru veşnicie, ar fi putut deveni arhitect. Sau designer de mobilier. Sau ambele în acelaşi timp. Cum parfumeria deja l-a „răpit“ însă, acum nu-i mai rămâne decât să asculte indicaţiile transmise din moşi-strămoşi şi să ducă mai departe tradiţia. Mai ales că, acum, meşteşugul parfumeriei se pregăteşte de tranziţia către o nouă generaţie. Cea de-a cincea.