Gastronomie

O româncă ce a trăit cea mai mare parte a vieţii în Franţa a revenit anul trecut în ţară pentru a deschide o cofetărie-patiserie cu produse „puţine, dar bune". Cum arată proiectul din Piaţa Amzei, inspirat de localurile franţuzeşti? GALERIE FOTO

12 sep 2021 750 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

O româncă ce a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Franţa s-a mutat anul trecut înapoi în ţară, împreună cu partenerul ei de viaţă, pentru a pune bazele propriului business, o cofetărie-patiserie cu produse „puţine, dar bune“. Înainte de a lua calea antreprenoriatului, Alina Petrea a studiat în Franţa şi a învăţat să dezlege tainele prăjiturilor sub atenta supraveghere a maeştrilor patiseri de la Institutul Culinar Ritz Escoffier. Printre cei care i-au fost profesori se numără şi François Perret, cel mai bun patiser al lumii în 2019.

Ohlala Pâtisserie este cel mai nou jucător de pe scena gastronomică locală, o cofetărie-patiserie deschisă în inima Bucu­reştiului, în Piaţa Amzei, de doi oameni de televiziune deveniţi antreprenori. „Toată cariera mi-am construit-o în televiziunea franceză. Eu am fost jurnalist, iar Sébastien (Cazac - n. red.) a lucrat în montaj. De când ne-am cunoscut, ne-am dorit ceva al nostru, însă multă vreme a fost doar o idee“, îşi aminteşte Alina.

Acum doi ani ea a început să facă prăjituri şi patiseria i-a devenit pasiune.

„Atunci, gândul (de a lansa un business - n. red.) a început să se contureze şi mai precis şi am început să punem bani deoparte. Ni s-a schimbat viaţa.“

Ea s-a născut în România, de unde a plecat când avea doar şapte ani. Îşi dorea să revină însă.

„Am doi copii şi pentru ei, dar şi pentru mine, am vrut să mă reconectez cu rădăcinile.“

Când a emigrat, îşi aminteşte că a fost o decizie de azi pe mâine. A ajuns într-o lume nouă, cu culori, bomboane şi cuptoare cu microunde.

„Era prima dată când vedeam un cuptor cu microunde şi credeam că are puteri magice.“

În ţară, Alina a fost crescută de bunici. Cu ei a plecat în Franţa, doar că au lăsat-o la părinţii care erau deja acolo şi s-au întors. De-a lungul timpului a venit apoi o dată sau de două ori pe an în ţară să-i viziteze.

Acum doi ani a decis să se întoarcă, dar pe termen lung, pe de-o parte ca să redescopere România, dar şi pentru business, fiind un loc simbolic.

A venit - alături de copii şi de Sébastien, partenerul ei de viaţă - în august 2020 cu gândul să stea minimum cinci ani.

„Am locuit mult timp la Paris, atât în perioada studiilor, cât şi cât am lucrat. Fiind în TV, doar la Paris puteai să stai.“

E un oraş frumos atunci când eşti turist, dar dacă locuieşti acolo devine stresant, spune ea. „Nu era stilul de viaţă pe care mi-l doream. În total, am stat 20 de ani în Paris, iar Seb aproape 15 ani.“

Când au început să caute spaţii pentru viitorul local, erau încă în Franţa. Sébastien a găsit locul din Piaţa Amzei, care era liber de mai multă vreme.

„El a crezut că va fi al nostru. Am venit şi l-am văzut, doar că eu voiam ceva în zona Dorobanţilor pentru că acolo ştiam eu că trebuie să fii.“

Apoi, un agent imobiliar le-a spus că zona Amzei e cool, că toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Uitându-se în urmă, spune că s-a dovedit o alegere inspirată.

„Am fost intuitivi, am simţit locul. În final însă, trebuie să adaptezi ce ai în cap la ceea ce există şi se poate. Odată ce am luat spaţiul, am ştiut ce vreau să fac. Cred că i-am redat valoarea, e mare, e luminos, are un vibe bun.“

Pe 4 aprilie au început lucrările. Au fost pe şantier zi de zi. Ea a vopsit blatul, a ales mobilierul.

„Noi doi am fost şi suntem la manete, nu am avut arhitect sau designer.“

Investiţia a depăşit 100.000 de euro, bani din puşculiţa proprie. „E un început, promiţător, cred eu, facem totul cu forţe proprii.“

Au spaţiu pentru 20 de locuri la interior, dar încep cu 12. Pe terasă vor pune opt mese cu 16 scaune. „Începem timid pentru că ne temem de valul patru. Pandemia ne-a picat greu, dar ne-am adaptat.“

Alina recunoaşte că face businessul acesta din pasiune, dar în final trebuie să şi câştige bani. Nu se gândeşte să dezvolte un lanţ pentru că nu se poate multiplica. Vrea să fie implicată 100%. În laborator vor fi doar ei doi şi vor angaja şi o vânzătoare.

„Gătitul e o formă foarte bună de meditaţie pentru că eşti doar în prezent şi te gândeşti doar la ce faci.“

Relaţia cu gastronomia nu e însă doar o simplă pasiune, ci merge până în copilărie.

„Bunica era o fire generoasă şi îşi exprima iubirea prin mâncare. Şi eu când lucram în televiziune dădeam de mâncare la lume.“

Ca business, a vrut să facă ceva cu mâinile ei, aşa a ajuns la patiserie, însă ca să poată porni la drum a trebuit să înveţe. A început să studieze pentru a obţine diploma CAP, care te legitimează în lumea patiseriei. Timp de şase luni faci teorie şi practică în laborator. Apoi, alte trei luni a mers zilnic la Institutul Culinar Ritz Escoffier pentru a lucra cu creme, pentru a prepara choux-uri, pentru a testa reţete.

„Ritz a fost cea mai bună experienţă, am avut parte de chefi foarte exigenţi, urma să devin ambasadoarea lor peste hotare.“

Cursurile le-a făcut în 2019, iar la Ritz erau cinci oameni care făceau totul de la A la Z.

„De la chef-ul de aici - ales numărul unu mondial pe patiserie (François Perret - n.red.) - am învăţat că o prăjitură trebuie să fie cât mai simplă ca să poţi să ai toate gusturile evidente.“

În patiserie în Franţa lucrează mulţi bărbaţi, iar femeile sunt cele care mănâncă produsele. În Paris piaţa s-a dezvoltat foarte mult. Acum e un nou val, ideea e să nu ai multe produse, ci doar câteva, dar bune. „Când ai multe, n-ai timp să faci bine şi frumos tot.“

La Ohlala Pâtisserie, cei doi antreprenori o să aibă la început în meniu moelleux au chocolat, tartă de fistic şi cremă de flori de portocale, trei tipuri de choux, dar şi o serie de gustări precum madeleine sau cookies.

„Preparatul meu semnătură e paris-brest. Până când l-am descoperit la Ritz, eu mereu îl refuzam pentru că era prea dulce, greţos. Eu îl pregătesc de la zero. O să îl las însă pentru sezonul de toamnă-iarnă pentru ca acum să profit de fructele de sezon.“

În opinia Alinei, o prăjitură trebuie să fie delicată, să îţi trezească o emoţie. Zahărul strică, e duşmanul cofetarului care e tentat să adauge suplimentar dacă ceva nu iese.

„Dacă ai produse bune, trebuie doar să mai ai tehnică.“ Iar asta nu e uşor deloc.