Cabina Trăsnită a luat naştere în 2018 din dorinţa de a transforma momentele petrecute alături de cei dragi în amintiri ce rezistă în timp. Un fel de poveşti vizuale care se păstrează, povesteşte fondatoarea Cabinei Trăsnite, Elena Dosan, care coordonează acum afacerea ca event manager.
„Îmbinăm creativitatea cu partea tehnică, aducem la un loc tehnologie de ultimă generaţie, entuziasm şi voie bună, transformând cabina foto într-un punct de atracţie pentru toţi invitaţii.
Ştim cât de important este să găseşti furnizorii potriviţi pentru un eveniment, care să ofere servicii de calitate şi o colaborare plăcută. Noi, echipa din spatele Cabinei Trăsnite, ne dorim exact asta: să fim partenerii de încredere care se adaptează cu bucurie nevoilor fiecărui client”, spune Elena Dosan.
Înainte de a porni pe drumul antreprenoriatului, Elena Dosan a acumulat peste 13 ani de experienţă în marketing şi managementul evenimentelor, perioadă în care a înţeles în ce înseamnă emoţia unui moment bine capturat şi impactul unei experienţe memorabile. Când a simţit că este timpul pentru o schimbare, a ales să transforme expertiza sa într-un business. Astfel a apărut Cabina Trăsnită, un proiect de suflet, după cum spune ea.
Investiţia iniţială a fost de 40.000 de euro, prin programul Start-Up Nation, dar nu s-a oprit acolo. „Ţinem pasul cu tehnologia şi ne extindem constant portofoliul de servicii.”
Anul trecut, Cabina Trăsnită a lansat AI Photo Booth, care îmbină magia inteligenţei artificiale cu viziunea clientului sau a brandului. Cu ajutorul său, participanţii pot deveni personaje fantastice, pot explora alte lumi sau îşi pot crea un avatar personalizat.
Sistemul recunoaşte trăsăturile fiecărei persoane şi aplică filtre, fundaluri şi elemente realiste, inclusiv pentru grupuri. „E o experienţă spectaculoasă şi complet diferită faţă de o cabină foto clasică.”
Cabina Trăsnită acoperă în prezent orice tip de eveniment, de la nunţi, botezuri şi petreceri private, până la evenimente corporate, lansări de produse, gale, conferinţe, concerte şi festivaluri. „Doar în anul 2024 am fost prezenţi la peste 400 de evenimente, iar fiecare a avut energia şi povestea sa unică”, subliniază Elena Dosan.
Însă, pregătirea unui eveniment, pentru Cabina Trăsnită, începe cu mult înainte de ziua în care aparatele foto încep să surprindă zâmbete. Elena Dosan spune că fiecare proiect porneşte cu discuţii detaliate desfăşurate cu săptămâni înainte, pentru că „niciun eveniment nu seamănă cu altul”.
Fiecare element este personalizat, de la layout-ul fotografiilor şi designul guestbook-ului, până la recuzită şi fundal, astfel încât întregul concept vizual să se potrivească „mănuşă” cu tema şi energia momentului. În zona corporate, complexitatea creşte: toate materialele sunt adaptate în strictă conformitate cu manualul de brand, cu respectarea identităţii vizuale şi tonului companiei.
„Inspiraţia pentru concepte şi teme vine de peste tot: din tendinţele actuale, social media, dar şi din feedback-ul clienţilor. Încercăm mereu să aducem acel „twist trăsnit” care face diferenţa, fie că e un fundal spectaculos, o animaţie video interactivă sau o tematică inedită. Uneori ideile vin spontan, alteori în urma unor brainstorming-uri lungi, dar întotdeauna cu pasiune şi atenţie la detalii”, afirmă Elena Dosan.
Cabina Trăsnită urmăreşte constant tendinţele internaţionale din zona de photobooth, entertainment şi design de eveniment, pentru a oferi experienţe actuale şi relevante. Recuzita este selectată în funcţie de context: elegantă pentru nunţi, jucăuşă şi plină de culoare pentru majorate sau adaptată identităţii vizuale în cazul evenimentelor corporate. Mesajele folosite în cadre sunt adesea create intern, inspirate din replici virale, trenduri de pe TikTok şi Instagram sau din umorul autentic românesc. „Scopul rămâne acelaşi: ca fiecare fotografie să transmită emoţie, energie şi bucurie autentică.”
„Fotografia printată are un farmec aparte. Este o amintire reală, pe care o poţi atinge, lipi pe frigider sau păstra într-un album. Oamenii simt nevoia de ceva palpabil, care să le amintească de un moment fericit. Chiar dacă trăim în era digitală, o poză fizică rămâne o capsulă de emoţie - o dovadă că bucuria poate fi surprinsă într-o clipă şi păstrată pentru totdeauna”, spune Elena Dosan.
Cabina Trăsnită îşi concentrează activitatea pe zona de fotografii, AI şi video booth, segment în care echipa a devenit specialistă şi în care continuă să inoveze constant. Totuşi, Elena Dosan ştie că multe evenimente au nevoie de o documentare completă, motiv pentru care colaborează cu fotografi profesionişti. Astfel, clienţii care îşi doresc şi o şedinţă foto clasică pot beneficia de un pachet integrat, adaptat stilului şi nevoilor fiecărui eveniment.
În ceea ce priveşte preţul, Cabina Trăsnită s-a poziţionat mediu, oferind un raport optim între calitate, personalizare şi experienţă. Elena Dosan menţionează că scopul nu este să fie „cei mai ieftini”, ci să ofere clienţilor o experienţă memorabilă, de la primul contact şi până la ultima fotografie tipărită.
Elena Dosan mai spune că anul 2025 a fost unul plin de energie, provocări şi, în acelaşi timp, de evoluţie pentru Cabina Trăsnită. Echipa a fost extinsă, au fost introduse formate noi, iar tehnologia AI a fost integrată în tot mai multe proiecte, consolidând poziţia companiei ca inovator în zona de photobooth şi experienţe interactive.
„Am fost prezenţi la sute de evenimente, de la nunţi spectaculoase la activări corporate şi festivaluri mari, dar, cel mai important, am reuşit să adunăm mii de zâmbete şi amintiri trăsnite. A fost un an în care Cabina Trăsnită a crescut, dar şi a confirmat că pasiunea şi profesionalismul fac diferenţa”, a întărit ea.
În următorii ani, Cabina Trăsnită îşi propune să continue să inoveze şi să rămână printre opţiunile preferate ale clienţilor pentru experienţe foto şi video memorabile. Echipa lucrează deja la extinderea gamei de cabine interactive, incluzând elemente de realitate augmentată şi AI, dar şi la dezvoltarea de concepte noi dedicate evenimentelor corporate şi festivalurilor.
„Vrem ca fiecare eveniment să fie mai mult decât un moment: să fie o experienţă completă, trăită, simţită şi... fotografiată trăsnit!”







