Gastronomie

Mituri şi adevăruri despre sucurile naturale sănătoase: Oamenii tind să încadreze sucurile obţinute din fructe şi legume în aceeaşi categorie. Sucurile pasteurizate, lipsite de nutrienţi şi enzime au aproape acelaşi efect cu cel al apei cu zahăr

26 mar 2021 811 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Termeni precum wellbeing, sănătate sau bio şi-au făcut loc, încet, dar sigur, în viaţa şi în vocabularul de zi cu zi. Preocuparea pentru stare de bine proprie şi pentru sănătate a făcut ca sucurile naturale - verzi, roşii sau oranj - să înlocuiască, cel puţin parţial, alternativele mult mai comerciale (şi mai dulci) din comerţul mare. Ba chiar există şi aceia care au sacrificat alcoolul pe acest altar al binelui. Care este adevărul despre băuturile sănătoase şi care sunt miturile?

„În ultimul timp, cererea pentru băuturi sănătoase a crescut încet, dar sigur, şi suntem convinşi că va creşte în continuare. Oamenii conştientizează tot mai mult ce înseamnă la bază o băutură sănătoasă şi fac, de exemplu, diferenţa între sucurile carbogazoase şi cele naturale. Observăm şi că aceştia sunt mai atenţi la ce mânâncă şi realizează faptul că o alimentaţie sănătoasă este esenţială“, spun fondatorii LifeBox. Lansată oficial pe piaţă în urmă cu circa patru ani, dar gândită şi pregătită cu un an înainte, LifeBox.ro este o platformă de food delivery dedicată persoanelor care îşi asumă un stil de viaţă sănătos. Businessul a fost fondat de Radu Bălăceanu, Florin Scarlat şi Lukasz Kuzniar.

Pe lângă mâncare, în portofoliul companiei există şi o serie de sucuri catalogate după culoare şi după superalimentele pe care le conţin. Consumatorii pot alege sucuri verzi, roşii, portocalii, dar şi smoothie-uri verzi. Cele mai căutate sunt cele verzi, cu efect energizant şi detoxifiant, spun antreprenorii.

„Sucurile trebuie consumate separat de mâncare, ca o gustare între mese. Promovate sub denumirea LifeJuice, băuturile completează meniul zilnic al LifeBox cu savoarea unui suc exotic presat la rece, în fiecare zi.“

Aceste băuturi au 100% conţinut natural şi nepasteurizat şi oferă beneficiile a şapte superalimente: iarbă de grâu, baobab, guarana, kale, ginseng, turmeric sau spirulină. Spre exemplu, sucul ginseng este pentru relaxare, cu arome tonice, fiind preparat din măr, ananas, lămâie, ghimbir şi pară, dar şi cu extract din ginseng siberian. Turmericul îndepărtează toxinele, contribuie la o circulaţie sănătoasă şi sprijină mobilitatea, fiind preparat din portocală, morcov, lămâie, mentă şi turmeric. Fiecare dintre cele şapte are astfel proprietăţile şi secretele lui. Sucurile sunt disponibile în ofertă doar împreună cu unul dintre cele patru meniuri LifeBox: Optim, Vegan, Veggie-Fish sau Sport.

„Cu siguranţă am auzit cu toţii în copilărie «Mănâncă-ţi fructele şi legumele». Dar, crescând, am pierdut cumva acest obicei. În ultimii ani însă, am observat, într-adevăr, un interes crescut pentru un stil de viaţă mai sănătos. Acest interes a dus la creşterea pe piaţă a ofertei de sucuri pe bază de fructe şi legume“, spune şi Roxana Pănţuroiu, cea care alături de Ana Radu a lansat brandul de sucuri naturale Juiceit. Businessul a pornit în 2014 cu gândul de a fi o opţiune pentru oamenii care vor să se hrănească mai sănătos.

„De cele mai multe ori, oamenii tind să încadreze sucurile obţinute din fructe şi legume în aceeaşi categorie. Însă nu tot ce găsim la raft poate fi catalogat «sănătos» sau «natural». Spre exemplu, sucurile pasteurizate, lipsite de nutrienţi şi enzime au aproape acelaşi efect cu cel al apei cu zahăr“, spune Roxana. Nu doar că nu sunt nutritive, dar au un conţinut ridicat de glucoză şi încurajează depunerile de grăsimi în sânge. 

Pe de altă parte, sucurile presate la rece, obţinute din ingrediente proaspete precum ţelină, kale, spanac, pere, lămâi şi ghimbir au un aport crescut de antioxidanţi, fără a cauza creşterea insulinei. 

„Sucurile noastre au un procent ridicat de legume, de aproximativ 70-80%, şi sunt obţinute doar prin presare la rece, pentru ca ingredientele să nu îşi piardă proprietăţile.“ Bogate în nutrienţi uşor de asimilat de către organism, sunt săţioase şi oferă aportul necesar de vitamine şi minerale, adaugă antreprenoarea. În plus, au un termen de valabilitate scurt, de doar trei zile, acesta fiind o ga­ranţie în plus a prospeţimii lor.   

„Poate aţi văzut cel puţin o dată pe ambalajul unor sucuri scris «HPP», alături de eticheta «Raw»; dar v-aţi întrebat ce înseamnă? HPP (High Pressure Processing) este o formă rece de pasteurizare, care ajută la menţinerea sucurilor proaspete pentru mai mult timp, ceea ce înseamnă că acestea pot dura până la 60 de zile.“ Acest termen permite producătorilor să îşi vândă produsele în supermarketuri într-un mod eficient logistic şi atractiv pentru audienţa atrasă de aparenţa de prospeţime sau de termenul „Raw“.   

„Noi producem zilnic sucurile pe baza comenzilor online, din ingrediente proaspete.“

Fondatorii LifeBox spun la rândul lor că pe piaţă există o multitudine de băuturi care se promovează drept „sănătoase“ şi pe care le găsim pe rafturile tuturor magazinelor şi supermarketurilor, însă în general nu se lucrează la educarea consumatorilor pentru a putea să le deosebească de cele cu adevărat sănătoase.

„Pe piaţa din România sunt permise formulări pe etichete precum: «proaspăt», «natural 100%», «fără aditivi», «sănătos», fără o verificare amănunţită în prealabil. Astfel, clienţii se pot afla în si­tua­ţia în care un suc disponibil în magazin, ţinut la rece, pe care scrie mare «100% natural» din fructe şi legume, să fie de fapt un suc din concentrat 100%, iar acest lucru să fie specificat pe eticheta de pe spatele produsului, mai puţin vizibilă.“

Este foarte important de ştiut că un suc cu adevărat sănătos şi proaspăt este un suc făcut din legume şi fructe, fără nimic altceva în plus, cu un termen de valabilitate de 3-4 zile şi presat la rece.

„Toate sucurile din oferta LifeBox sunt realizate împreună cu partenerii de la Cold Pressed Juices. Acestea sunt preparate cu ajutorul unei prese hidraulice importate din SUA şi care presează fructele şi legumele deja mărunţite.“

Astfel, se extrage cu un minimum de oxidare şi fără căldură un suc nutritiv, plin de vitamine, minerale şi enzime. Spre exemplu, fiecare sticlă de 250 ml de suc conţine circa 600-700 g de fructe şi legume proaspete, presate la rece şi livrate zilnic. Dat fiind faptul că nu se foloseşte deloc căldură în procesul de extragere a sucului, acestea sunt naturale şi nepasteurizate, putând fi păstrate doar 72 de ore la frigider, fără să-şi piardă gustul, culorile şi nutrienţii, spun fondatorii LifeBox. Reţetele de sucuri care au fost create cu ajutorul unui specialist în nutriţie şi totodată medic naturopat.

„O dietă pe bază de sucuri poate fi un prim pas spre a crea noi obiceiuri de hrană sănătoase. Chiar şi o zi în care organismul primeşte doar legume şi fructe îl poate ajuta să se refacă după unele obiceiuri alimentare «nocive», precum consumul de produse procesate, prăjite sau bogate în zahăr“, spune Roxana de la Juiceit. 

Această dietă lichidă echilibrată, plină de enzime, vitamine şi minerale sprijină corpul în activarea capacităţilor sale naturale de curăţare, adaugă ea. Când nu consumăm alimente solide timp de câteva zile, energia folosită în mod normal pentru digestie (aproximativ 80%) este redirecţionată de către corp spre organele cu rol purificator: ficatul, rinichii, intestinele şi pielea. 

Mai mult, prin presarea la rece cu ajutorul unei prese hidraulice - aşa cum este cazul sucurilor JuiceIt - ingredientele îşi păstrează în întregime proprietăţile. „De aceea nu recomandăm acest gen de diete cu sucuri din supermarket sau reţete găsite pe internet. Programele noastre sunt create de nutriţionişti, astfel încât să ofere doza optimă şi echilibrată de nutrienţi şi enzime din fructe şi legume crude, într-un mod convenabil şi delicios.“ Pachetul Juiceit conţine şase sticle a câte 500 ml ce sunt destinate să înlocuiască alimentele solide şi gustările. Fiecare suc este obţinut dintr-un kilogram şi jumătate de legume şi fructe  proaspete - fără aditivi, fără conservanţi şi - cel mai important - fără zahăr! Juiceit are şi meniuri vegetariene Plant Power, care includ atât sucuri presate la rece, cât şi salate şi supe.

„Sucurile presate la rece, din fructe şi legume proaspete, preparate zilnic, sunt cea mai uşoară formă de a consuma foarte multe plante, vitamine şi plante pe care, de obicei, nu le consumăm în mod natural. De aceea, reţeta trebuie echilibrată şi foarte bine gândită“, spun fondatorii LifeBox.

Altfel, cine ar mânca zilnic kilograme de legume verzi, precum kale, spanac, pătrunjel, salată? Răspunsul e, cel mai probabil, nimeni.