Albert Adria este fratele lui Ferran Adria, unul dintre cei mai cunoscuţi chef-i din toate timpurile, creatorul legendarului elBulli. La 15 ani, Albert Adria intră în bucătăria elBulli, contribuţia sa fiind decisivă în evoluţia a ceea ce avea să devină cel mai bun restaurant din lume. Trece prin toate „compartimentele“, dar se opreşte la patiserie, spaţiul care-i punea creativitatea pe jar. „Cu carnea şi peştele sunt restricţii, cu patiseria este ca şi cum ai avea o coală albă. Posibilităţile sunt nelimitate“, spunea într-un interviu Albert Adria. Acum, Albert nu este doar fratele cel mic al maestrului Adria, ci este geniul, omul care a fost desemnat anul acesta cel mai bun chef de patiserie din lume. Iar acesta nu este decât începutul.
„Aroma sau mai bine spus aromele, acestea sunt primele mele amintiri legate de bucătărie“, spune pentru După Afaceri Premium, Albert Adrià.
Aventura sa culinară începe în 1985, la doar 15 ani, dar ce aventură avea să fie! elBulli, proiectul la care a lucrat alături de fratele său mai mare, avea să devină standardul, restaurantul care a zguduit senzaţiile gustative la nivel global, impunând unul dintre cele mai importante curente din lumea culinară, gastronomia moleculară. Laboratul se mutase pentru prima dată în bucătărie, iar rezultatele aveau să reconfigureze până la urmă modul în care oamenii se raportau la mâncare.
„elBulli este viaţa mea şi am devenit ceea ce sunt azi datorită lui elBulli, lui Ferran (fratele său), lui Juli, Soler. Nu ştiu acum care vor fi următoarele tendinţe în gastronomie şi până la urmă acesta este cel mai bun lucru. Cred că până la urmă, dacă va câştiga bunul-simţ, vom avea parte de o gastronomie mai sănătoasă şi mai amuzantă, cu produse de o mare calitate.“
L-a atras patiseria din mai multe motive, unul dintre ele, poate cel mai important, fiind chiar libertatea deplină pe care ţi-o oferă această nişă a gastronomiei.
„Care este diferenţa dintre a găti deserturi şi mâncare obişnuită? Am putea spune că este ca şi cum ai juca biliard faţă de snooker. Este cam acelaşi lucru la o primă privire, dar în esenţă lucrurile sunt diferite. În patiserie începi de la zero atunci când concepi un nou fel, pe când un fel de mâncare clasic este mai bine definit. Tehnica trebuie să fie mult mai precisă în patiserie, în general“, mai spune Albert Adrià.
Şi mai este ceva.
„Desertul este finalul petrecerii, deznodământul filmului. Un desert bun poate salva o cină mediocră.“
Spune că-i place să se joace cu fructele, la momentul în care acestea sunt cel mai bine coapte. Face şi el clătite şi spune cu modestie că le pregăteşte în mod tradiţional astfel încât să le sporească virtuţile şi să le minimizeze defectele. Ce înseamnă acest lucru?
„Clătitele arată ca şi cum ar fi clătite obişnuite, dar ele de fapt sunt construite dintr-o foiţă de zahăr caramelizat imposibil de fină care adăposteşte o cremă de rom care păstrează aparenţele unui nor“, potrivit The Worlds 50 Best, site-ul în care sunt prezentate cele mai bune 50 de restaurante din lume, cei mai buni chef-i şi desigur, Albert Adrià, cel mai bun patiser.
„Aşa cum spunea Picasso, munca mă inspiră, la fel şi pasiunea pentru ceea ce fac şi nu în ultimul rând echipa mea.“
În acest moment, toată energia lui Albert Adrià este canalizată spre proiectul elBarri, un experiment gastronomic din Barcelona, format acum din cinci restaurante. În realizarea conceptului este implicat şi Ferran Adrià, dar şi alţi parteneri de afaceri.
„Este un vis devenit realitate care continuă să crească. Este în aceeaşi măsură un experiment care vorbeşte despre gastronomie. Atunci când vom termina, vom avea şase restaurante cu diferite concepte în acelaşi cartier şi ne dorim ca în termen de patru ani de zile elBarri să devină o referinţă în lumea gastronomiei.“ Ţinând cont de „cuplul“ de putere din spatele acestui concept, cel mai bun bucătar din lume şi cel mai bun patiser de pe Pământ, succesul pare garantat. Iar la final, când încă un pariu va fi câştigat, Albert Adrià ar mai avea o dorinţă.
„O pizza doar cu mozzarella de bivoliţă.“
Numai atât?
„Totul încoronat cu un kilogram de caviar.“
Ar fi fost prea simplu. Lucrurile senzaţionale, „cireaşa de pe tort“, nu se bazează pe repetiţii, ci doar pe experimente neaşteptate.
