Gastronomie

Bianca Andreea Catană şi-a dus pasiunea pentru ciocolată la rang de business şi a fondat brandul Five Graces Chocolate House. Cum a început totul?

20 dec 2021 168 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Ciocolata a fost încă de când eram mică parte din viaţa mea“, spune Bianca Andreea Catană. Şi cine ar putea spune că nu se regăseşte în această declaraţie? Evident, nu este nicio surpriză, ciocolata este prima iubire a fiecărui copil, oricât de devreme sau de târziu se întâlneşte cu ea. Doar că Bianca a avut în plus şi multe curiozităţi cu privire la ciocolată, aşa cum a avut, de altfel, cu orice pasiune a ei, aşa că peste ani a dus această dragoste la nivelul următor. Care poartă numele de Five Graces Chocolate House.

Primele tentative ale Biancăi de a face ciocolată s-au concretizat în primii ani de liceu, când a descoperit iniţial formele şi reţetele. Mai târziu, Five Graces Chocolate House a devenit îndeplinirea unui vis, într-o perioadă în care tot ce se întâmpla în lume era departe de visuri, adică într-un moment de apogeu al pandemiei.

„Conceptul Five Graces Chocolate House îşi pune bazele pe cele cinci percepţii: vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă şi tactilă. Noi încercăm şi reuşim, zic eu, să le îndeplinim prin produsele noastre. Totodată, cifra cinci (five - engl.) nu a fost aleasă la întâmplare, ci este, din cele mai vechi timpuri, un simbol al echilibrului şi al graţiei, mayaşii considerând că întrupează chiar perfecţiunea.“

Mai mult, cinci sugerează şi numărul de ani pe care Bianca Andreea Catană îi avea atunci când şi-a descoperit pasiunea pentru ciocolată, iar de atunci visul a tot crescut. Doar în sufletul ei o perioadă, până anul trecut.

Bianca a terminat Interna­tional Business Administration la Viena, pentru că antreprenoriatul îl avea în sânge, înainte de a-l avea pe cartea de vizită. Apoi, după ce au fost puse bazele teoretice, a continuat prin a se specializa în domeniul pe care şi l-a ales, astfel că acum este studentă la un master în ciocolaterie în Asti, Italia. De-a lungul timpului, a urmat mai multe cursuri în prelucrarea ciocolatei la diverse şcoli culinare din Eu­ropa.

„Am investit aproximativ 15.000 de euro, multă muncă şi suflet. Asta include cursuri, pre­gătire, aparatură şi deschiderea unui laborator în Botoşani. Aici facem produsele pe care le găsiţi pe site, dar şi fizic, la Prăvălia cu Flori din Botoşani, la Citadel Boutique din Eforie Sud şi Băcănia lu’ Furdui din Bucureşti.“

Dincolo de vânzările online şi offline, Five Graces are şi o componentă dedicată evenimentelor, astfel că ciocolata înnobilată de Bianca poate ajunge parte din chocolate barurile care dau gust petrecerilor. „Am avut un start care m-a surprins uşor, deşi ştiam că asta voi face şi pentru asta mă pre­gătesc de mică. Deschiderea oamenilor către acest frumos domeniu m-a provocat să încerc şi să vin cu produse de calitate şi cu noutăţi cât mai multe.“ De aceea, anul 2020 a fost unul de organizare, de angajare, de perfecţionare, a investit cât mai mult şi a căutat forma perfectă de prezentare şi de vânzare a produselor.

Minicioco, Praline şi Munţişori - acestea sunt numele de cod ale pieselor de rezistenţă din meniul Five Graces, devenite emblemă deja. Ele se remarcă prin design şi ambalaje simple, fără alte complicaţii, pentru că ciocolata nu are nevoie de asta. Strălucirea pralinelor se combină cu sunetul plin de satisfacţie al ciocolatei rupte, cu mirosul intens de cacao şi, în final, rezultă o combinaţie dumnezeiască între toate acestea. Firul roşu din atelierul Biancăi este diversitatea care poate fi creată cu ajutorul a cinci tipuri de ciocolată: neagră, cu lapte, gold, ruby şi albă. Iar cercetarea şi dezvoltarea nu au ajuns încă la final, ideile care stau la dospit fiind încă multe.

„Personal, aleg pralinele. Minicioco sunt cadoul perfect şi se potrivesc oricărei ocazii.

Bazându-mă pe feedbackurile primite însă, piesa de rezistenţă este reprezentată de Munţişori, un produs clasic şi simplu, dar pe care majoritatea clienţilor îl preferă şi îl consideră un desert de nerefuzat.“

E redundant de precizat că cei mai fideli clienţi ai Five Graces sunt iubitorii de ciocolată, însă poate trebuie subliniat că în target intră aceia care caută aromele clasice, simple şi totuşi ieşite din comun.

„Aş putea să adaug reţete zilnic, iubesc să mă joc cu texturi şi gusturi.“ Bianca Andreea Catană mizează pe o gamă restrânsă de produse, la care se adaugă, în fiecare sezon, sortimente noi şi reţete personalizate. Cum s-a scris şi povestea Five Graces, de altfel - de la simplu la sofisticat.

„Pasiunea pentru gătit mi-am descoperit-o în copilărie, încercând mereu reţete noi cu bunica mea. Iar pasiunea pentru ciocolată - pentru mâncat mai cu seamă - cu mult înainte.“ De făcut

propriu-zis, a început în liceu, când a primit primele forme şi tot atunci a încercat reţete pe care le-a dat către degustat familiei şi prietenilor. „Aş putea spune că atunci am realizat că acesta este un drum pe care, într-adevăr, aş putea merge şi că nu este doar un vis de copil“, îşi aminteşte Bianca.

Când vine vorba de inovaţia de astăzi, orice produs nou din portofoliul Five Graces Chocolate House se naşte dintr-o simplă idee care vine pe neaşteptate, o „sclipire“, aşa cum o numeşte Bianca. Punerea ei în practică, producţia reţetei aşadar, poate dura însă şi patru-cinci zile, în funcţie de complexitate.

„Pentru a găsi combinaţia perfectă, îmbinarea dintre gust şi textură, este nevoie de câteva încercări. Încep prin a stabili aroma şi nuanţele ganache-ului, apoi, în funcţie de acestea, adaug ingredientele necesare pentru a ajunge la rezultatul dorit.“

Preţul de plecare este de 20 de lei pentru cea mai mică cutie de Minicioco, cea cu zece bucăţi, şi ajunge la câteva sute de lei pentru ouăle de ciocolată pictate sau cutiile de praline personalizate, adevărate opere de artă. Bianca spune că poate însă şi mai mult decât atât.

„Planurile noastre sunt pe termen lung, ne dorim ca Five Graces Chocolate House să răsune la nivel internaţional, dar ştiu că avem de muncit până acolo.“ Pentru anul ce vine, ar dori să aibă cât mai multe colaborări cu cafenele, florării, gift shops sau alte locuri care împart aceleaşi valori cu ceea ce promovează ea. „În plus, am dori să deschidem mai multe puncte de vânzare directă în ţară“, spune ea.

Viitorul sună dulce aşadar.