Arts & Design

Transformarea acului în spadă: Cum a trecut broderia de la un hobby al femeilor casnice la o formă de artă radicală şi provocatoare?

01 aug 2020 481 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Broderia a întors acum acul şi aţa împotriva tuturor celor care ironizau această formă de artă, reducând-o la un hobby al femeilor casnice. De la cuminţenia de altă dată, broderia are acum un aer radical şi provocator, ţesându-şi în aceste vremuri tulburi unul dintre cele mai limpezi discursuri artistice. Pe scurt, acul a devenit spadă.

„Legătura dintre actul de a împunge cu acul o suprafaţă şi de a lăsa o urmă pe aceasta are evidente conotaţii sexuale care au predestinat broderia genului de discurs feminist. Dar feminismul a întors, adesea, discursul broderiei de-a-ndoaselea - ceea ce pare o formă sub-culturală de artă, destinată inţial femeilor, a devenit o formă meta-culturală de artă, un fel de stindard sub care se regrupează tematic idei combative cu impact social“, spune Erwin Kessler, directorul MARe (Muzeul de Artă Recentă).

Antonia Iordache, curatorul MARe explică faptul că, în linii mari, broderia presupune înfrumuseţarea unei ţesături, coaserea unui relief pe o ţesătură.

„Probabil că primele broderii au fost realizate odată cu producerea primelor ţesături, în perioada preistorică.“

În mitologia greacă, arta broderiei şi a ţesutului îi sunt atribuite zeiţei Athena. Broderia a fost intens valorizată de către nobilimea europeană încă din epoca medievală (atât în privinţa articolelor vestimentare, cât şi a celor de cult sau de uz casnic), ca marcă a statutului şi opulenţei.

„Ea este, de asemenea, o îndeletnicire comună în spaţiul societăţii rurale, nu doar ca modalitate de înfrumuseţare a caselor şi veşmintelor, ci şi ca mijloc de menţinere şi transmitere a unor însemne ale tradiţiei“, mai spune Antonia Iordache.

În România, de exemplu, broderiile medievale de uz liturgic sunt unele dintre puţinele capodopere artistice conservate până în acest moment.

„Modernitatea cunoaşte goblenul, mai ales acela în varianta central-europeană, Biedermeier, carpetele cu scene şi îndemnuri familiare, binevoitoare, care aspirau la conturarea unui cadru domestic favorabil, mediocru şi meschin, chiar kitsch (văzut din perspectiva de acum), dar care a conturat o întreagă cultură casnică. Avangarda a împins la margine broderia, în prima parte a secolului 20, sub presiunea tehnologiilor noi: fotografia, filmul, proiectele constructiviste, acţiunile dadaiste etc. Broderia părea condamnată, prin caracterul ei static şi conservator“, mai spune directorul MARe.

Poate una dintre cele mai mari lovituri date broderiei de dezvoltarea tehnologică a fost apariţia maşinilor de brodat automate, care duc pe de o parte la popularizarea acestei forme de artă, dar şi la impersonalizarea ei.

În ultimele decenii însă, şi mai ales în ultimii ani, broderia intră într-o perioadă de revenire, tendinţă generată de mişcarea feministă, de apetitul artiştilor contemporani pentru această formă de expresie, dar şi de orientarea marilor case de modă către lucrul migălos, în care imperfecţiunea aduce valoarea.

„Tapiseria a avut un reviriment major în anii ’60-’70. Broderia, ca sub-specie a acesteia, a cunoscut un reviriment şi mai puternic ulterior, în anii ’80-’90, şi chiar la ora actuală, sub presiunea ideologiilor feministe, care au determinat o restructurare conceptuală a opţiunilor tehnice ale artiştilor. Mulţi artişti conceptualişti folosesc acul şi aţa, maşina de cusut, în locul camerei foto sau video“, explică Erwin Kessler.

Tot el mai spune că revenirea broderiei a fost datorată şi de proximitatea acesteia cu sub-cultura pop-art. Astfel, broderiile aduc o notă ironică şi destabilizatoare şi la nivel pur vizual, ştergând graniţa dintre cultura înaltă şi subcultură, dintre temele şi materialele artistice superioare şi considerate eterne (pictura, sculptura) şi acelea văzute drept inferioare şi perisabile (aţa, pânza, dar şi alte materiale, pentru că la ora actuală se brodează cu fire sintetice, cu plasticuri pe suprafeţe de plastic etc.).

Temele abordate sunt extrem de îndrăzneţe, cu împunsături ironice şi mesaje „scandaloase“, aşa cum se găsesc în lucrările Anei Bănică, autoare de broderii alternative cu mijloace vechi, dar conţinuturi noi, sau ale Codruţei Cernea, cea care utilizează mijloace noi si conţinuturi conceptualiste.

La nivel internaţional, Judy Chicago sau Tracey Ermin vorbesc despre identitate, sex, violenţă, abuz, alienare, protest, tot cu acul şi cu aţa.

„Popularitatea broderiei ca mediu de exprimare pentru artiştii contemporani a crescut simţitor în ultimele decenii, cu precădere în arta feminină şi feministă. Dincolo de caracterul experimental al artei contemporane, care invită artiştii la necontenite inovaţii în privinţa manierei de lucru, în cazul broderiei este vorba despre recuperarea - adesea polarizată politic - a unei tehnici de lucru manual tradiţionale, general atribuită femeilor, asociată unui tip de orânduire socială patriarhal“, spune Antonia Iordache.

În cazul artistelor contemporane discursul predominant virează spre critica sau ironizarea premiselor pe baza cărora broderia este înţeleasă (ca hobby al femeilor casnice) şi utilizată (ca însemn al statutului sau tradiţiei).

Dincolo de protest, broderia mai poartă un mesaj, cel al reconectării cu istoria personală sau comunitară, aşa cum se vede în cazul lucrărilor realizate de Victoria Zidaru sau de Ruxandra Grigo­rescu, completează reprezentanţii MARe.

Mai mult, arta contemporană include broderia în joaca ei cu diverse forme de exprimare.

„De la imagini picturale, la schiţe trasate cu aţa pe pânză; de la text cusut, la compoziţii complexe; şi de la elemente secundare în colaje sau instalaţii, la ansambluri complet bazate pe broderie, această tehnică artistică continuă să câştige teren în arta contemporană“, explică Antonia Iordache.

În plus, broderia pleacă din muzee sau galerii pentru a-şi spune mesajul şi a ajuns azi ca element de street art.

Victoria Villasana, născută în Guadalajara, Mexic, este un astfel de artist textil care analizează cum culturile se interconeactează în această epocă fragmentată digital. Şi-a început munca prin brodarea unor imagini existente, unele având elemente de cultură pop-art, pentru ca mai apoi viaţa în Londra să o determine să-şi plaseze broderiile injectate cu rebeliune feminină pe străzile oraşului. Semnătura distinctivă sunt firele lăsate liber, în afara imaginilor, ca un fel de poveste nespusă.

Dincolo de revenirea broderiei în arta contemporană, este vizibilă o creştere a interesului pentru lucrul manual pe persoană fizică. Vânzările de seturi de broderii au crescut exponenţial în această perioadă pe platforma de e-commerce Etsy, în contextul în care lucrul cu acul şi aţa are un efect terapeutic.

„Nu împleti, coase! Atunci când împleteşti eşti pe pilot automat. Când coşi, eşti atât de concentrat încât restul corpului şi mintea au timp să se vindece“, scriau recent jurnaliştii de la How to Spend It, suplimentul de lifestyle al FT, citând reprezentanţi ai Royal School of Needlework, centru de excelenţă în broderia manuală din 1872.

Iar dacă pentru toate celelalte activităţi criza sanitară de acum a adus o întrerupere aproape violentă, pentru artă, în toate formele ei, izolarea a fost inspiraţie, spune Antonia Iordache.

„Ar fi deprimant ca o criză superficială, nedefinitorie, esenţialmente sanitar-logistică, să determine schimbări de profunzime în artă. Arta, în mare parte, a fost în mod tradiţional făcută în izolare (în atelier), aşa că artiştii sunt, mulţi dintre ei, veritabili maeştri ai auto-izolării, prin natura lor, şi nu au nevoie de un exerciţiu în plus pentru a deveni conştienţi de riscurile/posibilităţile izolării“, spune şi Erwin Kessler.

Iar pentru broderie, suprapunerea aproape antinomică a tumultului social peste efectele creative ale izolării este apă vie.

„Broderia, acum, are un aer radical, provocator, cum nu a avut niciodată în lunga sa istorie artistică“, mai spune directorul MARe.

En garde!