Arts & Design

Cum a început Noaptea Albă a Galeriilor: Avem muzee care dispar, la fel cum ne dispare patrimoniul industrial, dar mereu mi s-a părut trist să stai pe margine şi să te plângi

04 dec 2018 167 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Noaptea Albă a Galeriilor a pornit în 2007, în Bucureşti, cu 12 spaţii participante, pentru ca anul acesta să ajungă în 13 oraşe, doar în Capitală fiind incluse 69 de locaţii. În contextul în care nimic nu oglindeşte mai bine starea unei societăţi decât arta sa contemporană, susţinerea acestei voci este o formă de curaj, dar şi una de rezistenţă.

„Atenţia de care se bucură acum arta contemporană este cel mai firesc lucru pentru societatea noastră şi este un exerciţiu esenţial de înţelegere. Cultura contemporană este imaginea unei societăţi“, spune artista Suzana Dan, cea care a decis să pună deoparte pânzele şi pensulele (temporar) pentru a-şi dedica energia proiectului Noaptea Albă a Galeriilor (NAG).

Îşi aminteşte că, atunci când a avut loc prima ediţie a Nopţii Albe a Muzeelor, ea lucra la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC). „Eram conştientă că nu noi putem atrage astfel de mulţimi, nu aveam spaţiile necesare.“

În 2007 are loc prima ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor, la care au participat 12 galerii, numai din Bucureşti. 

„La acel moment erau foarte multe nemulţumiri legate de arta contemporană, dar mereu mi s-a părut trist să stai pe margine şi să te plângi.“ Ea crede că ai două variante: ori îţi faci bagajele şi pleci, ori stai şi te apuci să faci ceva.

Suzana Dan a stat.

„Ceea ce ne-am dorit noi de la prima ediţie a fost să producem pentru fiecare spaţiu un proiect special. Ne-am întrebat un lucru: Cum putem să atragem oameni noi în galerii şi cum îi facem şi pe cunoscători interesaţi? Mai mult, am încercat să aducem câte un artist din alte oraşe în galeriile din Bucureşti“, explică artista.

Încă de la prima ediţie au fost instituite câteva criterii care s-au păstrat până la ediţia de anul acesta (desfăşurată pe 5 octombrie) şi care cel mai probabil se vor aplica şi în viitor. Cel mai important dintre criterii a fost ca galeriile participante să aibă programe concrete de susţinere a artei contemporane, nu doar un business-plan în spate.

„Obiectivul nostru nu a fost să oferim capital de imagine galeriilor, ci susţinere artiştilor contemporani. Dacă în cazul unor evenimente similare de peste hotare participarea galeriilor este condiţionată de achitarea unei taxe, noi nu avem taxă, atragem surse de finanţare pe cont propriu, dar ne permitem să facem selecţia participanţilor.“

Cu aceste reguli, an de an, Noaptea Albă a Galeriilor a crescut.

În 2016, evenimentul a ajuns şi în alte oraşe, iar în 2017 NAG a avut un mesaj politic foarte coerent legat de puterea de salvare a artei.

În acel an, „invitatul“ special a fost Petrila, unul dintre multele oraşe româneşti care trec prin drama dezindustrializării fără a avea ce pune în loc. La eveniment a fost invitat Ion Barbu, un fost miner transformat în artist-activist al cărui scop a fost să oprească autorităţile locale din demolările activelor industriale prin integrarea lor, prin intermediul artei, în viaţa oraşului.

Manifestul lui Ion Barbu era de fapt o încercare de a ţine împreună o societate. Este greu de spus dacă a reuşit sau nu, dar prin efortul său a arătat infuzia de frumuseţe şi de umor pe care arta contemporană o poate aduce într-un loc atât de gri, la propriu.

„În 2018 am simţit că lucrurile au devenit ceva mai grave. În absenţa finanţării, arta contemporană se întâmplă în spaţii alternative, pe care am decis să le prezentăm acum. Este de altfel prima expoziţie focus pe care ne dorim să o continuăm şi anul viitor. Este o expoziţie despre structura scenei de artă contemporană din România în care galeriile şi spaţiile de exprimare sunt iniţiate chiar de artişti.“

Expoziţia în care sunt prezentate aceste artist-run spaces (spaţii conduse de artişti), proiectul focus pentru Noaptea Albă a Galeriilor de anul acesta, a avut loc în perioada 5.10-5.11 la Rezidenţa BRD Scena 9, BRD fiind de altfel unul dintre cei mai importanţi parteneri ai evenimentului, şi în A5 Studio Space, ambele spaţii fiind în Bucureşti.

Bogăţia exemplelor de spaţii organizate de artişti pentru susţinerea artei contemporane este copleşitoare, mulţi dintre ei alegând să-şi transforme propriile case în studiouri de teatru sau în locuri de întâlnire în absenţa altui sprijin.

Dincolo de creativitatea iniţiativei, mesajul este mult mai puternic. Este un strigăt în contextul în care în acest moment arta contemporană din România este mai mult o mişcare de rezistenţă decât un curent susţinut şi protejat prin programe coerente. Practic, artiştii se rup din actul lor creativ pentru a forma aceste oaze. Unii renunţă, închid spaţiile, se întorc la ceea ce ştiu, epuizaţi după efortul de a organiza astfel de comunităţi.

„În România postcomunistă, spre exemplu, spaţiile artist-run au însemnat de fapt un soi de refugiu de rezervă în confruntarea cu două tipuri de absenţă. Este vorba mai întâi despre absenţa unui sistem liberal coerent al pieţei de artă, iar apoi, de absenţa unor politici muzeale publice de achiziţie“, descrie proiectul Igor Mocanu, curatorul expoziţiei focus din cadrul NAG 2018.

Tot el mai spune că situaţia nu s-a schimbat prea mult nici după 2000. Mai degrabă, în special după 2007 cultura artist-run şi apetenţa instituţională a artiştilor a început să prolifereze mai mult ca oricând.

„În paralel cu spaţiile artist-run au început să activeze mai multe colective artistice neataşate unui spaţiu expoziţional anume. Cred că acest tip de reviziuire periodică este mai mult decât necesară pentru cunoaşterea competentă, la zi, a specificităţii artei contemporane din România“, mai spune Igor Mocanu.

Există totuşi şi o parte bună şi este oarecum caracteristică românilor, un soi de creativitate care se naşte dintr-o lipsă a resurselor. Astfel, arta contemporană a ştiut să-şi câştige orice spaţiu, chiar dacă este vorba de galerii sau de vitrine oarecare de magazine, spaţii dintre containere şi altele.

Dacă pentru spaţiile artist-run lucrurile nu sunt uşoare, nici NAG nu „fluieră“, chiar dacă este un proiect care se întâmplă de mai bine de 10 ani de zile.

„Este aproape dramatic faptul că în fiecare an trebuie să o luăm de la capăt, chiar dacă este un proiect strategic. Mereu, la fiecare nouă ediţie, pornim cu o anumită nesiguranţă.“

Încă de la început, statul a susţinut acest proiect prin intermediul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, dar pentru a beneficia de fonduri, în fiecare an NAG trebuie să treacă de un concurs.

„Birocraţia este foarte mare, întregul proces devenind copleşitor, mai ales că vorbim despre 10% din necesarul nostru de finanţare. Mai mult, eu concurez cu proiecte aflate la început. Ce fac eu atunci, cu ce îmi ajut comunitatea? Cred că sunt proiecte care merită o finanţare constantă. Pe mine mă interesează să am un parteneriat, altfel murim.“

Lipsa de continuitate a statului în susţinerea proiectelor culturale care au deja un impact vizibil nu este legată doar de NAG.

„Avem muzee care dispar, la fel cum ne dispare patrimoniul industrial, cel mai important factor fiind neputinţa instituţională. Este o dramă. Noi avem şerveţele de Centenar în timp ce patrimoniul nostru se duce pe apa sâmbetei.“

Din 2016, susţinerea privată pentru NAG a devenit esenţială. Suzana Dan este în acest moment şi manager al Rezidenţei BRD Scena 9, funcţie din care se ocupă de programul cultural al spaţiului reabilitat de banca franceză, parteneră a NAG.

Asocierile vizibile dintre zona pură de business şi artă sau educaţie nu sunt întâmplătoare, mediul privat înţelegând că nu mai poate sta după stat şi că trebuie să pună umărul la formarea viitoarelor generaţii de posibili angajaţi, clienţi sau lideri.

„A crescut numărul de participanţi şi interesul publicului, dar tot ce fac eu acum este din instinct, după 10 ani în care în cadrul MNAC m-am ocupat de producţie de expoziţii, de cercetare. Pentru anumite lucruri, am avut însă parte două ingrediente foarte importante: noroc chior şi oameni extraordinari.“

Deşi organizarea NAG este un consumator de energie imens, Suzana Dan spune că deocamdată merge mai departe.

„Îmi doresc să găsesc o formulă de funcţionare pe viitor care să nu golească NAG de conţinut, dar în paralel am început şi alte proiecte.“ Printre acestea menţionează Art on Display, un proiect care aduce arta contemporană în stradă, atât de în stradă, încât nimeni nu mai poate scăpa.

„Este un exerciţiu dificil pentru că noi nu avem nicio problemă să vedem afişe cu femei goale care fac reclamă la saloane de bronzat, dar devenim sfioşi dacă vedem o fotografie ce înfăţişează o femeie îmbracată în latex.“

Lipsa de curaj a societăţii insuflă un fel de cuminţenie, aproape de neînţeles, şi în zona artiştilor, mai spune Suzana Dan.

„Este de neînţeles acest lucru. Nu pictezi în anumite tonuri doar ca să poţi intra într-o galerie pentru că activitatea de artist nu presupune acumularea de averi.“

Astfel, se gândeşte adesea la reluarea propriilor proiecte ca modalitate de exprimare artistică. Şi se mai gândeşte la familie şi la timpul pe care i-l ia pentru a-l da spre NAG.

„Voi ajunge în acelaşi punct din care am pornit şi îmi voi spune că dacă nu mai pot, mă opresc, mă retrag.“

Momentul încă nu a sosit.

„România nu are în acest moment o piaţă de artă, nu are un index al artiştilor, nu există un statut al artistului. Dreptul meu de autor este un lucru cât se poate de abstract. Ce facem aici? Trebuie să ne unim cumva, însă toată această vulnerabilitate a domeniului ne facem să nu avem încredere unii în alţii. Şi totuşi, trebuie să avem mai mult curaj.“

Suzana Dan, organizator Noaptea Albă a Galeriilor: „Avem muzee care dispar, la fel cum ne dispare patrimoniul industrial, cel mai important factor fiind neputinţa instituţională. Este o dramă. Noi avem şerveţele de Centenar în timp ce patrimoniul nostru se duce pe apa sâmbetei.“