Ideea de a avea un obiect făcut de mână este oarecum o nişă, pentru că de cele mai multe ori logica devine un obstacol în a achiziţiona un produs nejustificat de scump, când sunt rafturi întregi de variante aproape similare ieftine. Dar această nejustificare vine dintr-o neînţelegere a unui proces creativ. Arta nu este o necesitate în sensul lumesc, dar prezenţa ei este aproape obligatorie pentru că ea vorbeşte sufletului. Şi tocmai datorită acestui dialog superior, arta este un lux emoţional. Ana Gurduza, prin intermediul proiectului său artistic Ars Ana, poartă astfel de dialoguri şi o va face în continuare pentru că în vremuri atât de zgomotoase glasul frumosului trebuie să se facă auzit.
Ars Ana este un proiect-laborator care investighează ceramica drept materia plastică de aducere în actualitate a tradiţiei şi meşteşugului, translatat în design contemporan, şi ilustraţia ca mediu de expresie a unei realităţi traduse. Proiectul a fost lansat în 2019, în paralel cu practica în arhitectură şi restaurare, pentru ca abia în 2021 să se actualizeze ca atelier de sine stătător, spune Ana Gurduza, artista din spatele brandului şi al conceptului Ars Ana.
„Familia mea se trage din nordul Basarabiei, din regiunea Făleşti. Bunelul a fost meşteşugar în ale lemnului, profesor de desen şi observator al lumii. Copiii săi, printre care al meu tată, au desenat, însă pentru nici unul din ei desenul nu s-a materializat într-o preocupare a vieţii. Îmi doresc să cred că prin mine rodeşte acel talent însămânţat cu generaţii în urmă, plămădită fiind să fiu creator de imagini şi poveşti. Familia m-a susţinut în acest drum şi în abaterile de la el“, spune Ana Gurduza. S-a născut în Chişinău în 1992 şi a studiat până la maturitate pictura şi literatura în Republica Moldova. „Eram un copil cititor, căruia îi plăcea să dese-neze, acesta era refugiul meu intim.“
A studiat la Chişinău pictura, la Şcoala de Arte Valeriu Poliakov timp şase ani, iar apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a absolvit şcoala şi masteratul la Facultatea de arhitectură Ion Mincu, după alţi şase ani de studiu.
„După absolvire, am practicat arhitectura de restaurare sub tutela arhitectului Şerban Sturdza, fotografia sub tutela lui Francisc Ferko Mraz şi ceramica sub grija lui Marius Stanciu, prietenul care m-a introdus în această lume. În prezent, adunând toate experienţele precedente, am grijă de propriul atelier de ceramică şi pictură.“
Spune că după ce a urmat studiile de arhitectură, a fost patru ani parte din atelierul de restaurare Prodid, sub îndrumarea lui Şerban Sturdza.
„Au fost ani în care am învăţat nu doar despre cursul unui proiect de arhitectură, ci şi despre gestionarea lui, despre cunoştinţe legislative, financiare, logică, conceptualizare, despre relaţii umane, feluri de a comunica şi a fi responsabil. Toate aceste instrumente au devenit schelet pentru propriul meu atelier care, chiar dacă are ca preocupare arta şi meşteşugul, a preluat felul acesta de a funcţiona în drumul spre antreprenoriat.“ Admite că primul an a fost cel mai greu, cu cele mai multe învăţături şi greşeli.
„Am pornit pe un drum ca un fals antreprenor, eu nu aveam idee cum se creează capital, ce este acela profit, cost şi preţ, iar ceea ce făceam nu avea sens într-o logică financiară. Cream obiecte dintr-o chemare lăuntrică, fără un plan sau o înţelegere a adevăratelor nevoi pe piaţă. Scopul nu era să fac bani, ci să răspândesc ideea artei şi a meşteşugului şi pentru asta să fiu remunerată.“
Dar chiar şi în această ilogică (lipsă de logică) financiară, obiectele realizate de Ana Gurduza şi-au găsit iubitorii, pentru că până la urmă numai iubirea şi înţelegerea unui meşteşug în profunzimea sa te pot determina să plăteşti preţul asociat unui astfel de obiect.
„Într-o lume abundată de obiecte şi consum, piesele create de mână sunt piese încete, care primesc fiecare în parte atenţia creatorului, sunt piese unice, obiecte de lux emoţional, imperfecte, înzestrate cu sens şi gând despre cum poate fi un obiect şi care este rostul lui în lume. Tot ce iese din atelierul de ceramică nu răspunde unei nevoi funcţionale, sunt fabricile care răspund utilului.“ Gândul de a avea un obiect făcut de mână nu este o practică răspândită, spune Ana Gurduza, dar uneori devine o necesitate. „Dintr-o parte, arta este cea mai mare necesitate, ea vorbeşte sufletului. Şi din altă parte, ea nu este utilă în sensul lumesc.“
Piesele semnate de ea atrag atenţia, aproape paradoxal, prin simplitate. „Creez obiecte de lux emoţional. Luxul reiese din manualitate şi respectiv unicitate tactilă.“
Spune că în cazul său, sursele de inspiraţie sunt de cele mai multe ori adânc internalizate, inconştiente. „Lumea animală, lumea spiritelor, a poveştilor, a poeziei, a religiei îmi sunt forme de a fi, transpuse în obiect. Ciclul complet se încheie însă când făuritura aduce bucurie celorlalţi, acesta îi este scopul şi prin împlinirea lui bucură creatorul.“
Ana Gurduza foloseşte mult albastru, culoare care aparţine cerului, apei şi imaginii divine. „Am ales albastrul şi pentru că am ales oxidul de cobalt. Nu doar pentru că inima mea vorbeşte în albastru, dar şi pentru că este cel mai stabil pigment, care-mi dă posibilitatea să creez imagini precise, dar şi volatile. Pe drum experimentez alte practici şi tehnici, dezvolt ideea de basorelief, care duce la limită ideea de imperceptibil, de umbră şi lumină.“
În prezent, Ars Ana este o casă-atelier, un loc în care se concep forme şi idei, se învaţă ceramică şi pictură, se nasc cărţi şi prietenii. „Atelierul este în Bucureşti, în inima oraşului vechi, în fosta mahala a Bisericii Sfântul Gheorghe, într-o casă de la 1885, pe care o locuiesc şi o folosesc ca atelier-casă.“ Ana Gurduza spune că a ales o casă de vechi meşteşugari, într-un efort de reconectare cu trecutul, dar şi ca modalitate de a crea comunităţi într-un spaţiu autentic, alături de oameni invitaţi la un ceai fierbinte la căldura sobei.
„Am o deosebită iubire pentru aceste case vechi, bătrâne, care ne-ar povesti atâtea de-ar şti să vorbească. Trăim la Bucureşti o ucidere lentă, sub văzul tuturor, a caselor mândre, dar vechi. Eu am ales o asemenea casă (pentru atelier – n. red.) pentru că le valorez, vreau să le îngrijesc şi să le menţin vii. Locuiesc acum în propria rană, de multe ori am gânduri duplicitare, trebuie să fii un anumit tip de om ca să poţi locui într-o casă veche, ştie doar cel ce o face.“
Spune că acum în meşteşugul său este ajutată de mulţi oameni, dar că nu are o echipă permanentă. Poate în viitor, pentru că munca sa este tot mai vizibilă, cel mai cunoscut proiect fiind cel al seriei de cărţi poştale cu proverbe româneşti ilustrate.
„Proiectul a apărut din intenţia de a translata elementele de patrimoniu în contemporan. Seria de cărţi poştale pe care am creat-o vrea să ne conecteze la moştenirea românească, dar şi să ofere un fel contemporan de conectare cu trecutul adus în prezent, să schimbe felul în care privim cuvintele şi expresiile.“
În acest moment, piesele realizate de Ana Gurduza sunt disponibile pe pagina de Instagram Ars Ana (în lucru este şi viitorul site), în librăriile bucureştene precum Cărtureşti, dar şi în magazine precum Ototo.
„Îmi doresc ca atelierul să crească frumos. Să fac pictură tot mai mândră şi să diseminez din sensibilul lumii ce ne cuprinde.
Mi-aş dori să răspândesc gândul despre importanţa artei în vieţile fiecăruia, să pot povesti despre cât de relevantă este pentru a ne conecta cu transcendentul. Această misiune de a crea, dar şi de a povesti despre importanţa frumosului este pentru mine forţa motrice care împinge carul mare.“
Iar Ana Gurduza şi-ar mai dori ceva, într-un loc albastru, culoarea care uneşte toată frumuseţea artei sale. „Mi-aş mai dori timp cu puţine griji, în care să mă odihnesc privind rotiţa lucrurilor. Să am vreme să greşesc, să inventez obiecte noi, să pictez în voie într-un atelier-casă cu grădină, poate la mal de mare.“
