Arts & Design

Maximalism la interior sau care este povestea House of VLAdiLA, business antreprenorial care redefineşte utilizarea tapetului la interior: Obiectivul a fost să aducem la viaţă decoraţiuni cu valenţe de opere de artă, menite să vorbească despre luxul personal

22 mar 2024 130 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Pe măsură ce spaţiile depăşesc dimensiunea utilitară şi devin mijloace de expresie, House of VLAdiLA aduce la viaţă decoraţiuni interioare cu valenţe de opere de artă, menite să vorbească despre luxul personal, despre intimitatea glam, despre ceea ce te face unic. Aşa sună crezul fondatorilor House of VLAdiLA, cea mai curajoasă abordare estetică pe care a primit-o tapetul din partea unui brand local de design.

Brandul de design House of VLAdiLA este o afacere de familie fondată în anul 2018 de Oana şi Dragoş Vlădilă. La momentul întâlnirii cu Oana, în anul 2013, Dragoş conducea o firmă de advertising, în timp ce ea colabora cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor de arhitectură şi proiectare, după absolvirea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti.

Astăzi, experienţa de peste 11 ani a lui Dragoş în domeniul antreprenoriatului împreună cu pasiunea şi expertiza Oanei în designul interior au dat naştere unui business care transformă designul românesc în decor iconic, spun reprezentanţii casei.

„VLAdiLA a rezultat din dorinţa de a traduce toată curiozitatea şi admiraţia pe care le avem faţă de ceea ce ne înconjoară, faţă de tot ce e văzut şi nevăzut. Obiectivul nostru a fost, încă de la început, să aducem la viaţă decoraţiuni interioare cu valenţe de opere de artă, menite să vorbească despre luxul personal, despre intimitatea glam, despre ceea ce te face unic“, spun Oana şi Dragoş Vlădilă.

La momentul când au ales această nişă pentru lansarea proiectului estetic House of VLAdiLA, exista un gap evident în piaţă, dar dincolo de acest spaţiu, tapetul era mediul de exprimare care îmbina perfect abilităţile celor doi fondatori, dar care şi reflecta dorinţa lor de a aduce frumosul în casele oamenilor. Mai departe, a existat şi un element de unicitate.

Astfel, House of VLAdiLA s-a diferenţiat de competitori atât prin componenta custom - tapet şi design de tapet realizat 100% în funcţie de spaţiul şi dorinţele clienţilor -, cât şi prin desenul manual.

„Toate produsele noastre au la bază design realizat prin tehnici tradiţionale de desen, fie cu pensule şi culori, fie cu ajutorul tabletelor grafice. Frumuseţea irevocabilă a naturii şi mecanismele complexe ale firii umane sunt profund interconectate prin artă, în toate formele ei. Iar tocmai acest tărâm al creaţiei este ceea ce ne inspiră.“

Dincolo de caracterul estetic aparte, House of VLAdiLA aduce în case standarde înalte de sustenabilitate.

„Pentru că iubim şi preţuim natura, avem grijă de mediul înconjurător prin alinierea la standardele de sustenabilitate din industrie, astfel că tapetele noastre sunt produse cu materiale naturale, ecologice şi biodegradabile, precum şi cu cerneluri şi adezivi pe bază de apă, care nu conţin substanţe toxice.“

Ce atrage însă atenţia la tapetul creat de House of VLAdiLA este curajul abordărilor. După nişte ani în care totul a fost redus la tăcere de minimalismul scandinav, brandul românesc trezeşte simţurile. Pereţii nu mai sunt obiecte utilitare, motive de divorţ între spaţii, ci sunt cele mai mari suprafeţe de exprimare pe care le ai la interior. Iar la interior poţi să fii exact aşa cum simţi. House of VLAdiLA este o invitaţie la sinceritate.

„House of VLAdiLA este definiţia maximalismului, a eclecticului iconic şi atemporal. Deşi ţinem (uneori) cont de trenduri atunci când începem procesul de realizare a unei colecţii, nu ne punem niciodată bariere creative. Din punct de vedere estetic, păşim graţios pe linia dintre culori bogate şi subtilitate cromatică, astfel încât produsele noastre pot fi integrate în orice tip de amenajare interioară.“

Colecţiile casei nu au un număr sec în fiecare an, ci variază în funcţie de inspiraţia fondatorilor.

„O medie observată în ultimii ani este de aproximativ cinci colecţii anual, dintre care trei complexe şi două de tip capsulă. În cazul oricărui tip de colecţie însă, artiştii şi designerii House of VLAdiLA lucrează la concept, poveste, desen şi aducerea tuturor acestor elemente la o coerenţă narativă care să depăşească orice s-a mai făcut până la acel moment.“

Întreg procesul de producţie - de la desen până la articolul final - este realizat in-house, printr-o colaborare eficientă a departamentelor proprii de design şi producţie, spun reprezentanţii casei.

„Valorificăm componenta umană a artei în procesul de creaţie, iar în cazul producţiei, ţintim să fim la curent cu dezvoltările tehnologice din domeniu. Printarea tapetelor se face cu ajutorul unor echipamente de ultimă oră, operate de o echipă de profesionişti, care ne ajută să oferim produse la cel mai înalt standard de calitate.“

Tapetul VLAdiLA are la bază Vlies, un material neţesut, rezistent şi durabil.

„În plus, le punem la dispoziţie clienţilor noştri trei texturi diferite: Smooth care este mată, netedă şi fină la atingere; Canvas, care creează iluzia unui tablou supradimensionat şi Linen, ce îmbracă pereţii cu o textură care aduce aminte de cea a inului bogat.“

Alegerea tapetului ţine cont, desigur, de criterii precum dimesiunile spaţiului, dar mai departe opţiunea estetică este o chestiune ce ţine de intimitate.

„Deşi există nişte reguli general valabile, precum modalitatea de măsurare a pereţilor şi pregătirea suprafeţei pentru aplicarea tapetului, alegerea acestuia este un proces extrem de personal. De aceea, echipa noastră de specialişti este întotdeauna gata să răspundă la orice întrebare legată de amenajarea spaţiilor, iar designerii VLAdiLA colaborează îndeaproape cu arhitecţii şi beneficiarii astfel încât rezultatul final să integreze până la perfecţiune tapetul ales.“

Din 2022, House of VLAdiLA a făcut şi primii paşi peste graniţe, prin participarea la târguri de profil, precum Maison et Objet din Paris, Salone del Mobile din Milano, London Design Fair sau INDEX Dubai.

„Feedbackul pozitiv şi entuziasmul cu care am fost întâmpinaţi pe piaţa externă ne-au confirmat că suntem pregătiţi să ţintim cât mai sus şi că următorii paşi ne sunt ghidaţi către trecerea graniţelor ţării.“ Iar odată cu această internaţionalizare, fondatorii companiei iau în calcul şi diversificarea portofoliului de produse, cu aceeaşi abordare curajoasă ca până acum.

„În ceea ce priveşte anul 2024, ne aşteptăm să continuăm cu această traiectorie ascendentă. Avem planuri ambiţioase pentru extinderea portofoliului de produse, astfel încât, pe lângă colecţiile noi de tapet, vom lansa şi o linie de haine marca VLAdiLA. Ne pregătim şi de târgurile de anul acesta, aşa că iubitorii de design interior ne pot găsi în New York şi Dubai cu noi produse şi colecţii prezentate în exclusivitate.“