După Afaceri

Viaţa de după afaceri, episodul 3: Daniel Kearvell este managing director al companiei de curierat DHL International România, iar în timpul liber scrie cărţi pentru copii. "Scrisul a fost dintotdeauna o pasiune de-ale mele, dar proiectul cărţii pentru copii a fost o întâmplare"

15 mar 2019 741 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Daniel Kearvell este managing director al companiei de curierat DHL International România, iar în timpul liber scrie cărţi pentru copii, primul volum publicat este în limba engleză şi poartă titlul de „Maya the mouse“. Este o carte pe care de altfel i-o dedică fiicei sale Maya şi este un volum care deschide de fapt seria poveştilor „Stories out of the Box“. Povestea, adresată în special copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, are ca mesaj central faptul că diferenţele şi diversitatea sunt cele care ne fac speciali şi puternici.

„Scrisul a fost dintotdeauna o pasiune de-ale mele, dar proiectul cărţii pentru copii a fost o întâmplare. Scrisesem o poveste menită doar pentru fiica mea cea mare, Maya. Modul în care s-a concretizat apoi totul reprezintă o poveste în sine.“ I-a arătat-o unui prieten ilustrator (Dan Ungureanu) care i-a spus că o va ilustra. Iar un alt prieten i-a precizat că o poate imprima. „În plus, eu căutam de ceva timp un mod de a sprijini organizaţia nonguvernamentală Te Aud România - către aceasta direcţionând apoi profiturile din vânzarea cărţii. Astfel că acea carte a apărut în urma unei serii de coincidenţe fericite (...).“

Fără îndoială, spune el, sursa de inspiraţie pentru această carte a fost fiica sa cea mare Maya, pentru care a şi scris povestea iniţial. „Ca orice părinte, am vrut să îi las ceva valoros Mayei şi cred că scrierea unei poveşti a fost una din zonele care au venit cel mai natural.“

Scrierea efectivă a cărţii a durat câteva zile, însă ilustraţiile, producerea jucăriilor şi asamblarea lor a durat ceva mai mult.

Mai exact, de la ideea de a scrie o carte până la vânzarea ei au trecut circa şase luni. „Acesta este doar un hobby, nu un job şi, deşi cred că s-ar fi putut întâmpla totul mai repede, viteza nu a fost prioritatea mea.“

La întrebarea dacă are de gând să continue seria, executivul spune că e mai mult decât doar un gând, cel de-al doilea proiect este aproape gata, urmând a fi lansat în prima parte a lui 2019.

„Având în vedere că am două fiice, cea mică, Sophia, este nerăbdătoare să afle când va fi publicată cartea inspirată de ea.“ Aceasta se va intitula Sophia Steaua de Mare. Povestea, la fel ca şi în cazul primei cărţi, va fi însoţită de o jucărie. Mai exact, fiecare poveste este „împachetată“ şi, după cum sugerează şi numele, iese dintr-o cutie.

„Trebuie să menţionez şi că am cinci nepoate cu vârste mai mici de 9 ani, aşa că, după cum vă puteţi imagina, ele speră ca eu să continui această serie. Totodată, sper să continui şi deoarece am convingerea că (...) mesajele cuprinse în cărţi - diversitatea, acceptarea diferenţelor dintre noi şi toleranţa - nu au fost nicicând mai importante decât acum“, adaugă Daniel Kearvell. El mai spune că ambiţia sa este o serie formată din şapte cărţi. Primele două volume au apărut (sau urmează să apară) în limba engleză, însă autorul vrea să fie publicate şi în limba română. De altfel, el locuieşte cu familia de şase ani în România.

Executivul este la rândul său pasionat de literatură, prima sa şcoală de învăţământ superior s-a concentrat pe literatura rusă. „Am simţit întodeauna că aş putea scrie o carte.“ Este totodată un cititor înfocat. Preferă să citească în format original, pe hârtie, mai degrabă decât pe un dispozitiv electronic. „Sunt oarecum de modă veche din acest punct de vedere! Citesc tot felul de cărţi şi de genuri literare: de la clasicii ruşi şi teatrul rusesc la cărţi de istorie, poveşti moderne sau autobiografii ale sportivilor.“ Literatura rusă a fost prima sa dragoste, adolescent fiind. A citit Cehov, Turgheniev şi Gorki, dar şi, în mod special, cărţile lui George Orwell. Cel mai recent a citit „Stalin’s Englishman: The Lives of Guy Burgess“, o carte despre unul dintre cei mai scandaloşi agenţi britanici dubli care au trăit vreodată - o poveste incredibilă nu doar a vieţii sale, ci şi a vieţii în general în perioada de dinaintea războiului şi a diviziunii între Est şi Vest. Şi mai urmează alte cărţi pe lista sa.