Coniacul este o băutură care nu are vârstă, iar de mai bine de jumătate de mileniu încântă papilele atât ale cunoscătorilor, cât şi pe cele ale celor mai puţin experimentaţi în degustarea uneia dintre cele mai fine licori. Iar cum fiecare astfel de moment merită celebrat, emblematicul brand de coniac Rémy Martin şi cântăreţul Usher şi-au unit din nou forţele într-o campanie menită să ne conducă într-o călătorie în care aromele coniacului şi notele muzicale se împletesc într-o armonie perfectă.
Notele muzicale, cele care ne fac să vibrăm de fiecare dată când volumul creşte în difuzoare, şi notele care ne încântă papilele gustative cu fiecare ocazie când degustăm un pahar de coniac, sunt unice şi, deşi fiecare le percepe diferit, creează o energie care ne poartă mai departe fie pe firul amintirilor, fie pe cel al visurilor. Iar pentru a sărbători armonia dintre aceste două simboluri ale culturii globale, Rémy Martin, Cognac Fine Champagne, şi superstarul Usher, fac din nou echipă într-o campanie ce poartă numele „Life is a Melody“.
Campania porneşte de la ideea că o melodie frumoasă este creată dintr-o confluenţă a întâlnirilor, a amintirilor şi experienţelor – astfel, imaginile şi mişcările din „Life is a Melody“ surprind elemente care fac referinţă la notele muzicale. De altfel, coloana sonoră este o piesă care este inclusă pe cel mai recent album al lui Usher, un artist care a avut impact semnificativ asupra muzicii în ultimele două decenii şi care a reuşit să vândă peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume. În ceea ce priveşte piesa, ea poartă numele Comin’ Home.
În campanie, Usher a avut un rol creativ, central, alături de coniacul Rémy Martin 1738 Accord Royal şi XO. „Prin acest parteneriat, continuăm să folosim muzica drept sursă de inspiraţie atemporală. Campania «Life is a Melody», în colaborare cu Usher, reprezintă sinergia artistică dintre coniac, muzică şi viaţa însăşi. Această armonie se reflectă în gama variată de note de degustare, care se îmbină pentru a crea expresii fine“, a declarat Jean-Philippe Hecquet, directorul executiv al Casei Rémy Martin.
Şi nu este de mirare că o astfel de licoare este sinonimă cu inspiraţia în creaţia artistică, având în vedere că despre coniac se ştie că este o băutură elegantă, parte a culturii gastronomice recunoscute la nivel internaţional. Cu o istorie de peste jumătate de mileniu, coniacul şi-a dovedit caracterul atemporal, fiind o băutură versatilă, perfectă pentru a mulţumi papilele gustative ale connaisseurilor, dar şi pe cele ale noii generaţii, care se află în continuă testare a licorilor.
Casa Rémy Martin are o tradiţie în domeniu ce datează încă din 1724, iar pasiunea pentru terroir se regăseşte în fiecare sticlă pe care o produce sub numele de Cognac Fine Champagne, inclusiv Rémy Martin XO, Rémy Martin Tercet, Rémy Martin 1738 Accord Royal şi Rémy Martin V.S.O.P.
Astfel, notele unice ale coniacului cu o istorie de aproape 300 de ani şi muzica se împletesc într-o armonie perfectă.
Usher, care a mai făcut echipă cu Remy Martin într-o campanie în 2022 şi care este câştigător al mai multor premii Grammy, spune că întotdeauna şi-a găsit inspiraţia artistică în diferite aspecte ale vieţii, care sunt de altfel exprimate prin muzica lui.
„Sunt deosebit de încântat să continui parteneriatul cu Rémy Martin, prezentând gamele lor excepţionale de coniac 1738 Accord Royal şi acum, pentru prima dată, Rémy Martin XO, şi împărtăşind o preaudiţie exclusivă a noii mele piese într-o campanie care surprinde amploarea şi posibilităţile nesfârşite ale unei compoziţii frumoase şi ale unei melodii bune.“
Licorile despre care Usher vorbeşte, şi anume Rémy Martin 1738 Accord Royal şi Rémy Martin XO, sunt două nume de referinţă în portofoliul Casei Rémy Martin.
Dacă Rémy Martin 1738 Accord Royal, numit după o aprobare regală, este un coniac cu un gust fin, Rémy Martin XO, care a fost desemnat Cognacul anului 2022 de către USA Spirits Ratings, este creaţia reprezentativă a Cellar Master-ului Casei, care, cu expertiza sa, îmbină sute de eaux-de-vie-uri (distilatele – n. red.).
Cu astfel de note care ajung pe papilele gustative, nu-i de mirare că la fiecare desgustare simţi că „Viaţa este ca o melodie“.