După ce ai urmărit toate filmele din seria „Singur acasă“ precum şi alte pelicule americane tematice ai senzaţia că sărbătorile s-au născut în Statele Unite. Chiar dacă nu este adevărat, acest stat se pregăteşte intens an de an de sărbători, de la mâncare la decoraţiuni şi petreceri, iar Randy Tharp, managing director al companiei de proiectare Epstein Architecture & Engineering, ne ajută să înţelegem tradiţiile din acest colţ de lume.
„De obicei ajunul Crăciunului îl petrec alături de prieteni, unii dintre ei organizând an de an o petrecere intimă la ei acasă. Când ceasul a bătut ora 00.00 noi suntem la Slujba de la Miezul Nopţii, după care ne întoarcem la petrecere unde ne prinde dimineaţa. Ziua de Crăciun însă este dedicată familiei, astfel că este momentul când deschidem cadouri, ne relaxăm jucând diverse jocuri alături de cei dragi.“
Executivul american afirmă că obiceiurile de Crăciun sunt similare în Statele Unite şi România. Totuşi, pe continentul nord-american nu există Moş Nicolae, de aceea numărul cadourilor oferite de Crăciun este exagerat de mare. „Se pune foarte mult accentul pe oferirea şi primirea de cadouri. Mai mult, cu această ocazie fiecare familie trebuie să pregătească în casă o multitudine de feluri de mâncare, lucru care se întâmplă de altfel şi în România.“
Pe masa familiei Tharp poţi găsi friptură sau coaste de vită (beef prime rib or steak), alături de cartofi şi legume, o masă mai degrabă tradiţional englezească după cum o consideră americanii. „Trebuie să recunosc că îmi plac şi multe dintre supele şi ciorbele româneşti, la fel şi cârnaţii locali, însă nu le-am adăugat încă pe meniul de Crăciun al familiei.“
Deşi există multe asemănări între sărbătorile din cele două ţări, totuşi, în România sărbătoarea Crăciunului nu este la fel de comercială ca în Statele Unite. Astfel, oamenii au mai mult timp pentru a se bucura de această perioadă, fie la o plimbare prin parc prin zăpadă, fie vizitând târgurile tradiţionale care apar prin Bucureşti pentru a gusta din bunătăţile tradiţionale, crede executivul american. „Oameni par mai puţin stresaţi în România, astfel că se bucură parcă mai mult de această perioadă. Deşi nu am preluat niciun obicei românesc din perioada sărbătorilor, recunosc că şi eu încerc să mă concentrez mai puţin pe aspectele comerciale ale sărbătorilor şi să mă bucur mai mult.“
Executivul american nu rămâne însă în România de sărbători, preferând de fiecare dată să traverseze Atlanticul. În ianauarie însă merge la munte în România, iar în decembrie se plimbă prin parcurile locale şi pe la târgurile de sărbători.
„Plănuiesc să continui să lucrez în România şi sper să am şansa să călătoresc către puţinele locuri pe care nu am apucat să le vizitez în România şi în Europa Centrală. Pe lista mea de dorinţe pentru 2015 se numără şi soluţionarea crizei din Ucraina, îmbunătăţirea situaţiei românilor sub conducerea noului preşedinte, iar pentru mine în doresc un an bun pe plan profesional alături de echipă şi plan personal alături de familie.“ Toate aceste dorinţe vor fi şoptite în vânt în noaptea dintre ani pe care Randy Tharp o petrece alături de familie în Chicago. „Fie vom merge la prieteni acasă, fie vom organiza o mică petrecere la noi.“ De altfel, Revelionul preferă să îl petreacă în unii ani în linişte, doar cu familia, în timp ce în alţii trecerea dintre ani îl găseşte alături de prieteni ciocnind un pahar de şampanie.
„Am observat că atât România, cât şi cea mai mare parte a Europei sărbătoreşte Revelionul ieşind în oraş, mergând la petreceri fastuoase sau chiar ieşind să petreacă în plină stradă. Deşi la televizor vezi obiceiuri similare şi în Statele Unite, în realitate nu foarte mulţi fac asta, preferând să se întâlnească doar cu familia şi cei apropiaţi pentru a sărbători.“