Puţini sunt cei care ştiu că fiecare dintre noi purtăm în buzunare ceva din locurile Buzăului, chiar dacă nici nu am ajuns pe acolo. Cum? Ei bine, pe bancnota de zece lei e creionată o casă cu blazoane. Aceasta, pe care cu siguranţă cu toţii am văzut-o des, măcar şi sub formă de desen, se află în Chiojdu, judeţul Buzău. Dacă nu o mai ţineţi minte, puteţi oricând să o redescoperiţi, e la îndemână. Şi spun asta nu doar pentru a o căuta pe bancnotă, ci şi pentru că Buzăul e la nici două ore de Bucureşti. Şi judeţul nu vă aşteaptă doar cu această bijuterie arhitecturală, ci şi cu formaţiuni geologice spectaculoase, cu natură diversă - Ţinutul Buzăului a primit titlul de Geoparc UNESCO, cu bucate delicioase, vinuri pe măsură şi cu oameni calzi, dispuşi să prezinte ce are zona mai frumos. Şi are ceva pentru fiecare.
Nu ştiu dacă există un loc pe care să îl putem numi „cel mai frumos“ din lume. E greu să ai unanimitate când vine vorba de ceva ce implică atât de multă subiectivitate. Magnetul unor zone, al unor destinaţii ori al unor obiective constă în modul în care ne fac acestea să ne simţim. Şi, raportându-mă la asta, Buzăul, pentru mine, e cel mai frumos loc.
Dacă ar fi să pun degetul pe harta României şi să aleg unde aş vrea să îmbătrânesc, dar până atunci (pentru că mai e mult), unde să merg să mă bucur de ce are natura şi cultura locale de oferit, aş alege oricând judeţul Buzău.
Fiecare dintre noi tinde să aibă un loc secret, numai al său, pe care nu îl destăinuie lumii de frică că ar putea fi descoperit şi de (mulţi) alţii. Pentru mine, acesta e Buzăul şi, mai cu seamă, munţii şi dealurile sale, încă „necotropite“ de turismul de masă.
Doar că atunci când vine vorba de această destinaţie, mă simt ca în filmul Alegerea Sofiei. Pe de-o parte, mă bucur pentru că astfel se păstrează farmecul locului. Pe de altă parte, aş vrea ca lumea să vadă ce ascunde un judeţ pe care mulţi nici nu l-au luat în calcul ca destinaţie turistică.
Buzăul nu are de arătat lumii doar vulcanii noroioşi, care sunt într-adevăr impresionanţi, cu peisajele lor selenare, ci o paletă mult mai largă de obiective. Da, ai vulcani noroioşi, dar ai şi focuri vii, munţi de sare, pietre şi sfincşi cu forme bizare, chihlimbar unic în lume şi multe altele. De aceea, Ţinutul Buzăului a primit titlul de Geoparc UNESCO.
Iar dincolo de natură, ai arhitectură, gastronomie şi oameni calzi care te determină de fiecare dată să revii.
Spre exemplu, casa cu blazoane de pe bancnota de zece lei, aflată în Chiojdu, judeţul Buzău, a fost salvată de la prăbuşire după ce a fost preluată în 2009 de Uniunea Arhitecţilor din România, care s-a ocupat de restaurarea monumentului istoric. Astăzi, este deschisă publicului atât pentru vizitare, cât şi pentru organizarea de activităţi socioculturale. În cazul ăsta, din Buzău în toată ţara.
Totuşi, să rămânem în Buzău, unde timpul mai are răbdare, iar orele nu trec parcă cu aceeaşi viteză, mai ales în satele unde liniştea e regula care guvernează vieţile oamenilor. Sunt probabil multe localităţi care se pot înscrie într-o astfel de deschidere, dar cea care m-a cucerit pe mine e Gura Teghii, o comună ascunsă în sânul munţilor, de-a lungul căreia şerpuieşte un drum şi care e uşor de recunoscut datorită podurilor de lemn aparent nesfârşite, ce se întind peste râu. Aceste poduri sunt singura cale prin care unii localnici pot ajunge în sat. Pentru vizitatori, ele sunt o adevărată sursă de adrenalină. Şi totuşi, sătenii asigură orice chip necunoscut locului că nu prezintă niciun risc.
Farmecul discret al satului a atras şi câteva mici investiţii în locuri de cazare precum NorAtlas Heritage, un complex de patru căsuţe tip tiny house, deschis de doi antreprenori din Bucureşti, Marius Panaite şi Isabela Danef. Tot în Gura Teghii se află şi Green Camp, un glamping inaugurat din dorinţa fondatorilor, ca pe lângă activităţile outdoor, să le ofere şi cazare turiştilor.
Green Camp a fost pornit de Cătălin Câmpeanu, Adrian Gioancă şi Cristian Bălan, care au înfiinţat iniţial un business de turism de aventură. Tot ei sunt cei care se ocupă şi de activităţile de rafting pe râul Buzău, o experienţă care poate fi încercată din primăvară până în toamnă şi, totodată, o activitate care poate fi testată în puţine locuri din România.
Tot la capitolul aventură se înscriu şi traseele cu bicicleta prin munţi, plimbările cu caiacul, via ferrata, tiroliana şi drumeţiile, toate posibile în zona Siriu – Gura Teghii.
La Gura Teghii se ajunge pe un singur drum, cel dinspre Nehoiu, un oraş aflat şi el între munţi, cândva industrial, astăzi, puţin populat. Turiştii mai ajung aici pentru că e unul dintre punctele de plecare pe traseele ce străbat Munţii Siriu, Podu Calului şi Penteleu.
Tot pe trasee se porneşte şi din Gura Siriului, localitatea aflată pe malul lacului Siriu, un baraj de acumulare unde vara pasionaţii de caiac sau paddle board acaparează apa.
Natura a fost darnică cu judeţul care găzduieşte vulcanii noroioşi, focurile vii, dar şi trovanţii, forme de microrelief care se dezvoltă în straturile de nisip, datorită apelor subterane calcaroase care le spală şi le sedimentează în timp. Modul de formare a trovanţilor – supranumiţi Babele de la Ulmet – este acelaşi cu cel al perlelor.
„Trovanţii de la Ulmet sunt formaţi din nisipuri depuse într-o deltă preistorică. Căci da, la Bozioru a fost o deltă acum aproape 15 milioane de ani. În acea deltă trăiau multe animale acvatice, aşa că nisipurile sunt pline de cochilii de scoici şi de melci. Iată sursa de ciment! Agentul de cimentare sunt apele foarte rare care se găsesc în această zonă“, se arată pe site-ul Ţinutul Buzăului.
Este vorba despre ape acide, care dizolvă cochiliile şi se îmbogăţesc în calciu. Aceste ape se infiltrează apoi în pânza freatică, care conţine ape normale. Acolo, în urma unor reacţii se debarasează de tot calciul. Ce face acesta?
„Se depune pe boabele de nisip şi începe să le lipească unul de altul, formând trovanţi. Formarea acestora, fie că au forme sferice, elipsoidale, cilindrice sau spiralate, poate dura mii sau chiar zeci de mii de ani. Apoi, încetul cu încetul, vântul şi ploaia îi scoate la iveală prin eroziune“, arată aceeaşi sursă.
Ţinutul Buzăului este iniţiativa ONG-ului cu acelaşi nume, care a pornit demersurile pentru includerea zonei în patrimoniul UNESCO. Este al doilea geoparc UNESCO din România, după Ţara Haţegului, care a primit acest statut oficial în 2015. Ţinutul Buzăului, care include 18 comune, a devenit geoparc UNESCO în 2022, după 16 ani de eforturi pentru concretizarea celui mai amplu proiect de dezvoltare locală din judeţ.
„Ţinutul Buzăului este o zonă rurală care atrage, primeşte şi doreşte călători. Cu toate acestea, nu este o staţiune turistică, ceea ce înseamnă că puritatea naturii şi a culturii, dar şi stilul de viaţă al locuitorilor sunt mai importante decât confortul vizitatorilor. Dacă doreşti să trăieşti o experienţă autentică, bogată şi greu de uitat, sau dacă vrei să trăieşti într-un loc cu adevărat special, unde omul se dezvoltă în armonie cu restul naturii, Ţinutul Buzăului este locul perfect pentru tine“, se mai arată pe site-ul dedicat proiectului.
În completarea paletei de activităţi turistice vin şi experienţele culinare şi cele bahice. De altfel, judeţul este locul de origine al cârnaţilor de Pleşcoi, al babicului şi al covrigilor de Buzău. Pe teritoriul aceluiaşi judeţ şi-au găsit loc şi culturile de viţă-de-vie, existând multiple crame mici şi mari în Pietroasele, Năeni, Săhăteni şi Breaza. Lacerta, Domeniile Prince Matei şi Aurelia Vişinescu sunt doar câteva dintre ele.
Cu burta plină şi cu sufletul la fel de plin, periplul prin Buzău poate continua cu tabăra de sculp-tură de la Măgura, o expoziţie în aer liber de sculptură în piatră a unor artişti români, întinsă pe dealuri şi prin pădure. O opţiune e şi muzeul de chihlimbar de la Colţi. O alta e Biserica dintr-o Piatră. Opţiunile sunt multe. Şi variate. Pentru că acest judeţ are ceva pentru fiecare.
