Travel

Printre hobbiti sau nu

09 apr 2009 77 afişări
Din aceeaşi categorie
 

Noua Zeelanda este o tara insulara, situata la aproximativ 2.000 de kilometri sud-est de Australia. In cursul indelungatei sale izolari, in Noua Zeelanda s-au dezvoltat o flora si o fauna bogate, in mare parte specifice exclusiv acestor insule. Statul este format din doua insule principale, Insula de Nord si Insula de Sud, precum si mai multe alte insulite mici.

Noua Zeelanda a fost mereu o tara prospera, avand in vedere si relatia istorica stransa cu Marea Britanie. Cliseul conform caruia Noua Zeelanda seamana cu Marea Britanie din anii 50 nu are prea multa acoperire in zilele noastre, desi contine, poate, un miez de adevar, care se mai regaseste in stilul arhitectonic retro, cu peretii din caramida, al unor hoteluri cu preturi mai mici. Populatia Noii Zeelande este alcatuita in majoritate din persoane de origine britanica, dar si din italieni sau olandezi. Pe langa ei, intr-un procentaj mai mic, se mai intalnesc si bastinasii Maori.
Neozeelandezii sunt pe buna dreptate mandri de peisajul extrem de variat al tarii lor, pe care Peter Jacskon l-a pus in valoare in trilogia Stapanul Inelelor, netransformand, totusi, tara intr-un parc tematic de prost-gust. Dar, daca ati traversat jumatate de lume pentru a afla cum traieste un hobbit, nu e totul pierdut.
La Woodlyn Park, Waitomo, centrul Insulei de Nord, puteti sta pititi intr-un minuscul hobbit-hotel si sa priviti pe ferestrele rotunde de sub acoperisul ierbos, gandindu-va oare ce parere ar avea despre asta Tolkien.
 
Vinurile din Marlborough
 
Niciun vizitator nu ar dori sa rateze una dintre cele mai frumoase calatorii cu feribotul din lume, prin Marlborough Sounds, o increngatura de fiordulete, care alcatuiesc o zona de coasta serpuitoare intinsa pe mai mult de 1500 de kilometri. Dupa un popas in Picton, un pitoresc orasel portuar, va puteti indrepta spre Marlborough, inima comerciala a viticulturii din Noua Zeelanda. Aici puteti gasi cel mai bun Sauvignon Blanc din Lumea Noua. Contrastul dintre zilele fierbinti si noptile reci prelungeste perioada de coacere a strugurilor, dand vinului o aroma cu totul speciala.
 
Gisborne
 
Regiunea Gisborne este locul in care Capitanul Cook a acostat pentru prima data in Noua Zeelanda in 1769. A botezat atunci locul Poverty Bay, parandu-i-se ca tinutul nu are nimic de oferit. Poate de aceea europenii au venit in numar mare in aceste locuri abia in secolul al XIX-lea. Frumusetea salbatica a naturii, cu coaste abrupte, forfecate de golfuri, sau de raurile cu apa dulce, nenumaratele locuri ideale pentru pescuit, scufundari sau surfing constituie o bogatie care contrazice impresia descoperitorului. Iar daca Noua Zeelanda e intr-un fel la capatul lumii, ei bine si capatul lumii are un capat, - cel de est, sau East Cape, o zona care se mandreste ca e primul loc din lume atins de razele soarelui in fiecare dimineata. Ocolit multa vreme de retelele rutiere, acest Cape a ramas o regiune cu natura virgina, un fel de „ultima frontiera" a culturii si traditiilor Maori. Cine se avanta pana aici va putea sa auda Te Reo Maori (limba localnicilor, care aici inca sunt majoritari).
 

Auckland

Auckland, cel mai mare oras al Noii Zeelande, cu peste 1,3 milioane de locuitori, este port atat la Oceanul Pacific, cat si la Marea Tasmaniei. Cunoscut si ca "Orasul Panzelor", pentru ca orizontul portului este "impanzit" de iahturi, dispune de mai multe ambarcatiuni pe cap de locuitor decat orice alt oras din lume. Peste o treime din proprietarii de iahturi din Noua Zeelanda provin din Regiunea Auckland. Districtul Viaduct Basin a fost de asemeni gazda a doua editii ale America’s Cup, cea mai prestigioasa competitie nautica din lume, in 2000 si 2003. Viaduct Basin, fost port comercial, este acum o zona recunoscuta pentru cafenelele, restaurantele si cluburile sale, care isi aduc contributia la viata de noapte vibranta a orasului.