Travel

Povestea tânărului din Moldova care a făcut autostopul 40.000 de km în jurul lumii. A pornit cu 270 de euro în buzunar şi a ajuns să lanseze la New York una dintre cele mai inovatoare companii de travel din lume

14 apr 2016 27613 afişări de Ştefan Stan
Din aceeaşi categorie

În 2005-2010 am făcut peste 40.000 km in jurul lumii, cu autostopul şi rucsacul în spate. Am pornit la drum 2 persoane cu 270 euro în buzunar. Însă am avut experienţe pe care prietenii mei, care se cazau la hoteluri, nu le-ar fi avut, povesteşte Pavel Ciobanu, unul dintre cei mai ”dinamici” antreprenori români şi fondatorul platformei de evadări turistice Spoty. 

”În Germania, un membru al board-ului de conducere BMW m-a luat cu autostopul, iar un pilot de avion ne-a primit în casa lui. În Franţa, un tată şi fiul său ne-au dus până într-o altă ţară, la finalul unei zile de muncă, pentru a ne ajuta să ajungem la destinaţie. În Noua Zeelandă am stat la 2 bătrânei de peste 70 ani, pe care îi cunoscusem cu 1-2 ani în urmă în Germania. Tot acolo, de la Mt. Cook, m-au luat cu autostopul 3 călătoare din Taiwan, mama, fiica şi verişoara, venite sa vadă Noua Zeelandă. Trebuia să mergem doar jumătate de oră cu maşina, până la un loc cu trafic mai mult. Am călătorit împreună 3-4 zile”. 

Povestea nu se termină însă aici. Tânărul antreprenor povesteşte cum în Italia, o gazdă l-a invitat la un festin secret organizat de unii dintre cei mai selecţi bucătari ai Toscanei.

”Într-o pădurice, nu departe de un lac, câţiva valeţi ne-au aşteptat cu mese rotunde minuţios aranjate, în timp ce bucătarii s-au întrecut în demonstraţii de preparate pentru localurile de multe stele pentru care lucrau. Am avut acces la o comunitate secretă, în care nu aş fi intrat fără ajutorul unui localnic. În Danemarca, am construit o căsuţă sustenabilă pentru comunitatea Frilander-ilor, obţinând bani pentru încă un an de călătorie.”

Deşi călătoria nu a fost lipsită de provocări, Pavel Ciobanu vorbeşte cu nostalgie despre lecţiile învăţate şi despre oamenii pe care i-a întâlnit. Chiar şi momentele mai dificile s-au transformat pentru el în amintiri şi experienţe, despre care povesteşte cu pasiune. 

”Mi-am făcut zeci de prieteni si am rămas cu lecţii pe care un hotel de 4 stele si o agentie de turism nu mi le-ar fi dat. Am avut şi momente proaste. Am dormit pe-afară în Barcelona, dupa ce un couchsurfer ne-a spus ca i-a aparut ceva in ultimul moment şi nu ne mai poate găzdui. Fiind foarte setaţi pe comunitate, şi cu un buget redus, nu ne-am dus la un hotel. N-aş înlocui experienţele locale cu un lanţ hotelier. Am strâns ani de experienţă în spate si insight-uri pe care un călător experimentat le ţine pentru el. Eu nu vreau sa fac asta."

Cum a luat naştere Spoty?

Din dorinţa de a ajuta călătorii să descopere ce pot face pentru 2 zile fără să-şi pună problema cazarii, s-a născut Spoty, singura platformă din lume unde îţi poţi rezerva pe lângă cazare şi o activitate, spune Pavel Ciobanu. El numeşte o astfel de ieşire 2-în-1 un ”getaway”, sau evadare.

Diferenţa între un getaway cu Spoty şi o ieşire convenţională este ca nu eşti un turist într-un decor care de multe ori te aşteaptă deja pregătit, ci descoperi autenticitatea locurilor pe care le vizitezi.

”Naţiunile Unite estimează că pentru fiecare $100 cheltuiţi în ţările în curs de dezvotare la un hotel internaţional, doar $5 se întorc înapoi în ţară. Pe Spoty nu vei găsi lanţuri hoteliere internaţionale. În ţările dezvoltate, dar şi în România, Turcia, Indonezia, vei găsi afaceri locale şi localnici care sunt, astfel, susţinuţi în business-ul lor”.

O altă inovaţie adusă de Spoty în piaţă este modul în care îţi alegi călătoriile: nu te mai uiţi doar unde vrei să mergi, ci Spoty te întreabă şi ce vrei să faci. Odată ce ai spus ce tipuri de activităţi te vezi facând intr-o evadare, Spoty caută şi ordonează getaway-urile cele mai bune dintre toate experienţele propuse de localnici.

Ieşi din oraş 2-3 zile? Uită-te ce activitate, combinată cu o cazare nu departe de tine, au listat localnicii de pe noua platformă de “getaway“-uri locale. Poate vrei să descoperi un meşteşug nou în weekend-ul care vine. Sau să înveţi o reţetă italiană de la un om de afaceri din Milano, pasionat de gătit. Sau poate preferi câteva lecţii de surfing cu un localnic din Bali”, spune Pavel.

 

Spoty încadrează cele 400 de activităţi, pe care Pavel şi restul echipei Spoty le-au identificat până acum, în 6 categorii mari: activităţi uşoare, de relaxare (trasee, vizite în zone istorice, ”tipul de experienţe la care ai putea-o lua şi pe bunica cu tine”), activităţi sportive, wellness, experienţe culinare, cursuri şi cazări speciale (o noapte într-un castel, copac, sau locuinţele “pinnetta” ale vechilor ciobani italieni).

”În felul acesta, te ajutăm să economiseşti timp. Călător fiind, nu mai petreci 12-48 ore să planifici unde stai si ce faci weekend-ul care vine. Iar pe Tiberiu şi familia lui,  brutari de la poalele Negoiului, Spoty îi ajută să îşi prezinte diferit casa lor de oaspeţi. Spre desebire de alte gazde tradiţionale, ei nu oferă doar o cazare, ci şi o experienţă locală: te învaţă să  faci o pâine artizanală, te duc în brutăria lor de la parterul casei, îţi pun la dispoziţie bicicletele lor, să poti descoperi împrejurimile”.

 

După 23 de ţări, se pregăteşte să atace piaţa din Statele Unite

Investitorul principal al Spoty este din Statele Unite, ţara pe care presa de specialitate o numeşte “no vacation nation”. Pavel Ciobanu se aşteaptă ca investiţia iniţială să fie recuperată în 5 ani. 

”Vrem ca ieşirile autentice cu localnicii să fie accesibile de oriunde, spre orice loc în lume. Deocamdată ne-am lansat în 23 de ţări. Suntem în discutii cu mai mulţi investitori pentru fonduri care să acopere o creştere mai agresivă în SUA”.  

Deşi la început s-a concentrat pe piaţa locală, în prezent Spoty ţinteşte în special piaţa externă. ”Încercăm sa redirecţionăm majoritatea resurselor noastre spre SUA. Aici pregătim mai multe tactici pentru a atrage localnici dispuşi să ofere o cazare şi cel puţin o activitate locală. Îndată ce vom avea suficienţi, vom începe o campanie pentru atragerea de călători din zona respectivă. Chiar dacă deja îi avem, majoritatea ne folosesc pentru a descoperi activităţile oferite de localnici din Europa, neavând multe oferte în State”.

Spoty functionează ca un marketplace, orice persoană  se poate înscrie. Devii gazdă dacă corespunzi criteriilor comunităţii Spoty, de a oferi o cazare şi cel puţin o activitate cu specific local. În prezent Spoty are aproximativ 200 de gazde. „Targetul e sa ajungem la 1.000 cat mai repede, cu ajutorul planului de extindere pe care il avem pregătit pentru SUA”, spune Pavel Ciobanu.  

„Suntem un marketplace care îi pune faţă în faţă pe cei aflaţi în căutare de călătorii autentice, cu gazdele care au nevoie de pasionaţi de experienţe locale. Utilizatorii Spoty care sunt şi gazde sunt inima Spoty în perioada aceasta. Sunt cei mai importanţi parteneri. Lucrăm cu fiecare dintre ei pentru a-i ajuta să gândească cele mai atractive activităţi în funcţie de ceea ce ştim că urmăresc călătorii. Şi a-i ajuta, la final de zi, să îşi umple camerele libere în perioadele din afara sezonului. Sau să aibă o sursă nouă de venit, dacă sunt din rândul celor care nu găzduiesc de obicei, însă sunt bucuroşi să interacţioneze cu alte culturi şi să îşi împărtăşească pasiunile lor locale”, a mai spus el.

 

 

„Vreau să lămuresc ceva: o evadare cu Spoty nu înseamnă că eşti toata ziua cu localnicul în ceafă. Tu ştii gradul de implicare al gazdei tale în funcţie de activităţile pe care le selectezi când rezervi un ‘getaway’. Uneori stai la el în casă, alteori îţi pune la dispoziţie un apartament propriu. Uneori îţi oferă un curs sau îţi închiriază bicicleta, alteori este ghidul tau. Bineînţeles, poti personaliza şi mai mult itinerariul discutând direct cu el pe  platforma Spoty”, a ţinut antreprenorul să precizeze. 

De ce aţi ales să înregistraţi firma la New York şi nu în România?

Cand pornesti un startup global, e foarte greu sa obţii increderea investitorilor dintr-o ţară pe care nu o cunosc. Vali, fratele meu şi co-fondatorul Spoty, este in State de 14 ani. Si eu am petrecut mult timp acolo, asa ca ne-a fost mult mai usor sa ne înregistram acolo. În State e mult mai mică birocraţia. Ne-am instalat într-o saptamana. Iar targetul nostru principal este tot în afara ţării. Aşa că a venit ca o alegere naturală.

Spoty e al treilea business pentru mine, şi al 2 lea pe care îl fac împreună cu Vali. Nu am inclus aici mica afacere de export de varză pe care am pus-o pe picioare în adolescenţa, când Moldova tocmai iesise din Uniunea Sovietică.

Cât costă în medie un tur? De la cât începe şi la cât poate ajunge?

În medie, călătorii Spoty petrec 3 zile într-un getaway, cheltuind $90 pe persoană, pe zi.

Produsul nostru e complex, în orice moment poţi adăuga sau înlocui din activităţile incluse în pachetul de bază, pe lângă cazare. Aşa că e nerealist să estimezi care e cel mai scump getaway, respectiv cel mai ieftin. Depinde de activităţile pe care le adaugi la pachetul de bază.

Însa pentru a-ţi putea face o idee, una dintre cele mai ieftine evadari este de 99 RON pe zi pentru 2 persoane, şi constă într-o plimbare cu căruţa în Maramureş, în Vadu Iezei, alături de cazare pentru o noapte.

 

Una dintre experienţele scumpe din România este o evadare idilică la munte, costă $496 pe zi, pentru 12 persoane, minim 2 zile. Preţul acesta include un traseu ghidat pe munte, o experienţă cu ciobanii aflaţi la păscut de vite, o masă organică şi rezervarea întregii vile.

 

Dintre cele mai scumpe în România, mai avem şi o experienţă cu bicicleta, la Richis, Sibiu, care costă 626 RON pentru 2 zile. Gazda este Paul Hermeth, un om deosebit, pasionat de film, regie, natură şi călătorii.

 

Iar în străinătate, preţurile variază de la 170 RON o experienţă eco aproape de canionul Ebro în Spania, perfectă pentru munţomani şi pasionaţii de speologie, la una culinară de lux în Montefeltro, Italia. Este într-o casă fără drumuri de acces, doar cărări, construită special pentru cei care îşi doresc să se retragă. Din motivul acesta gazdele închiriaza spaţiul în întregime. Însă ajunge la 9634 RON pentru patru persoane pe noapte si poate fi rezervată minim 2 nopti. 

Undeva la mijloc sunt cele cu activităţi sportive - de exemplu, în munţii elveţieni, într-un sătuc fără turişti si cu numeroase activităţi sportive, o familie din loc te duce într-un traseu şi te găzduieşte pentru 817 RON. 

 

Care sunt cele mai frecvente destinaţii? 

Cum ne-am lansat de puţin timp, iar la inceput ne-am concentrat pe Romania, cei mai multi călători au ales România. În topul preferinţelor suntem noi, apoi Spania, Italia, Portugalia.

AirBnb au dat la începutul anului o statistică globală despre cartierele din lume care au fost cele mai in vogă anul trecut (ca o menţiune, Spoty se concentreaza şi pe rural, nu doar urban). S-au focusat mult pe oraşele din Asia în ultima perioadă, aşa ca, la ei, în top 3 au fost cartiere asiatice: Chūō-ku in Osaka, Japonia, Banglampoo in Bangkok, Tailanda si Kuala Lumpur, Malaysia. Concluzia: depinde pe cine intrebi.

Ce impresie au turiştii despre Romania?

Edith Dandenault - Professional Organizer @ Haven Maven “Am folosit Spoty pentru un getaway de 4 zile la Dunare, cu famila. Nu ştiam ce să alegem pentru o regiune atât de importanta din România. Au fost 4 zile grozave, chiar peste aşteptările noastre.  Oameni buni, peisaje frumoase, mâncare delicioasă.  Ne-a ajutat că am putut să rezervăm activităţile şi mâncarea într-un singur loc, a fost mult mai eficient. Mi-a plăcut cât de convenabilă şi de reuşită a fost întreaga experienţă“

Banu Demir, travel blogger Banuyollarda / instagram

“Am fost într-o evadare de weekend la Teşila, cu cei 2 adolescenţi ai noştri. Am stat într-un frumos boutique hotel cu vedere la lac. Bucătarul a fost magnific, a fost cel mai impresionant element al ieşirii. Dar am avut un timp foarte plăcut şi cu bicicletele, pe traseele din împrejurimi. De-abia aştept primăvara şi vara, pentru a face canotaj acolo. In noiembrie era puţină apă şi nu ar fi fost cea mai bună idee. Merită încercat dacă vrei un weekend afară din Bucureşti.“

Prashanth Ambekar:

"România are o zonă rurală surprinzător de pură. De exemplu, la 45  de minute de Sibiu, la ţară, s-ar putea să ai îndoieli cu privire la secolul în care te afli. Chiar şi în oraşele mici pe care le-am traversat, casele arată de parcă ai face o călătorie cu 50 de ani în urmă. Dacă eşti călător, nu se poate să nu te împrospăteze o astfel de experienţă"

Dânsul a fost într-o experienţă rurală la Christoph si Barbara Promberger, 2 biologi care  din 1993 se ocupă de conservarea naturii în România.

 

Cum ai început să călătoreşti? Ce ţări ai vizitat? Ai vreo destinaţie preferată?

Am crescut într-o familie săracă, însă una care se asigura că avem o călătorie împreună, ca familie, de cel puţin 2 ori pe an. Şi acum, cu 34 de ani în spate şi o familie împrăştiată în 3 ţări, 7 zile pe an ne dăm întâlnire într-un getaway local, undeva în lumea asta.

Destinaţia preferată: În afară de Giglio, în Italia, unde am cerut-o în căsătorie pe actuala mea logodnică, n-am ajuns încă în spaţiu! Mi-ar plăcea, ruşii parcă te duc cu aproximativ $12k, dar aştept ca Mars Colonial Transporter-ul lui Musk să devină un zbor regulat. Am vizitat aproape toate continentele: Australia, Asia, Europa, Africa, America. N-am ajuns în Antarctica, iar, de curând, viitoarea doamnă Ciobanu m-a înştiinţat solemn că s-ar bucura să ajungem la Aurora Boreală în Finlanda.

De unde i-ai recomanda unui ”începător” în ale călătoriei să pornească?

Depinde de personalitatea începătorului. E bine sa înceapa încet, cu câteva weekend-uri prelungite pe mai multe luni. Să se gândească la pasiunile lui şi să experimenteze. E ca într-un startup: orice ipoteză ai, o testezi, reiterezi, testezi, până ai rezultatele pe care ţi le doreşti.

Iar pentru cei care termină o facultate, le-aş recomanda să ia o pauză de câteva luni şi să facă backpacking prin lume. Mai sus pomeneam de mai multi manageri, directori de companii care m-au luat cu autostopul. Cand i-am întrebat pe fiecare cum au ajuns sa aibă o carieră de succes, toţi au zis ca în tinereţe au facut ceea ce făceam eu atunci. Experientele pe care doar localnicii le pot oferi te pun in situatii pe care nu le întâlneşti atunci când eşti in zona ta de confort.

 

Trei reguli de bază, pe care ”începătorii” nu le ştiu sau le ignoră:

(1) asigură-te că orice călătorie se lasă cu o interacţiune cu cel putin un localnic,

(2) nu ai nevoie de un salariu de preşedinte ca să călătoreşti. Lipsa banilor ca motiv de a nu călători e un mit. E un fapt testat şi de mine - în 2005, 2 persoane am pornit la drum cu 270 Euro în buzunar, într-o călătorie de 5 ani.

(3) relaxează-te, dar incearca să şi descoperi o activitate specifica locului in care mergi. Altfel, dupa 6 luni, s-ar putea sa ai impresia ca dai bani pe relax - lucru pe care, cu mai puţini bani, îl puteai face foarte bine în linistea casei tale. O activitate locală inseamnă ca te vei întoarce cu ceva ce înainte nu ştiai.