Travel

Escapadă de weekend într-o destinaţie pentru „curajoşii” care îi ghicesc potenţialul: Bosnia şi Herţegovina sau Cum descoperi o lebădă acolo unde te aştepţi să găseşti răţuşca cea urâtă

14 oct 2017 1730 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Există ţări din Europa şi din lume care se găsesc pe lista de dorinţe a oricărui călător. Minunata Italie, unde fiecare colţ de ţară respiră istorie, arhitectură şi gastronomie. Cocheta Franţă, cu ale ei vinuri deosebite şi cu natura ruptă din rai. Sau chiar însorita Spanie, cu petreceri de neuitat şi plaje demne de Caraibe. Bosnia şi Herţegovina însă este un fel de răţuşca cea urâtă. Până ajungi acolo şi-i descoperi potenţialul de lebădă.

„Nu îţi e frică?“, „Nu e periculos?“ Acestea au fost cele două în­trebări care au dominat discuţiile cu prietenii şi cunoscuţii înainte de plecare.

Toţi asociau această ţară din Balcani cu războiul. Doar că, războiul s-a încheiat acum 22 de ani. Doar cicatricile au rămas. Urmele de gloanţe îmbracă aproape toate clădirile în Sarajevo, oraşul capitală. La o privire de sus poţi vedea şi câteva clădiri bombardate în acea perioadă şi păstrate acum doar ca amintire a unor vremuri apuse, dar încă vii în memoria locuitorilor. Şi în celelalte oraşe se mai pot observa urmele războiului, însă Sarajevo le poartă pe cele mai multe. Este un oraş al contrastelor. Cu un centru istoric micuţ şi cochet unde se simte puternic influenţa musulmanilor, dar cu o periferie care se ridică nouă şi împunătoare. Un oraş unde musulmanii convieţuiesc cu creştinii, fie ei catolici sau ortodocţi.

De altfel, Bosnia şi Herţegovina este o ţară divizată politic în trei. Federaţia Bosnia şi Herţe­govina găzduieşte în special bosniaci şi croaţi. Republica Srpska a reunit cei mai mulţi sârbi. Cele două îşi împart aproape în jumătate suprafaţa totală a ţării. Cea de-a treia parte a ţării este Brcko - un oraş, dar totodată o provincie autonomă. Ţara are la rândul său trei preşedinţi care guvernează îm­preună - un bosniac (musulman), un sârb (ortodox) şi un croat (catolic). Acest melanj de culturi şi religii poate fi cel mai bine observat în Sarajevo, un oraş de dimensiuni medii care în altă ţară ar fi fost probabil în eşalonul secund. În Bosnia şi Herţegovina lucrurile sunt însă diferite, multe dintre ele abia se aşază. Poate şi asta îi ţine pe turişti la distanţă.

Momentan, cei mai mulţi care vin special pentru Bosnia sunt „curajoşii“ cu rucsacul în spate care vor să descopere această ţară înainte de venirea maselor. Pentru că vor veni. Mai sunt şi aceia care testează „marea cu degetul“, mai exact trec graniţa din Croaţia pentru o vizită scurtă în Mostar, cotat ca unul dintre cele mai frumoase oraşe mici din lume. Podul din centru este iconic deja.

Mostar este cel mai cunoscut obiectiv turistic al acestei ţări balcanice desprinsă din fosta Iugoslavie. La împărţirea „caşcavalului“ însă, Bosnia nu a ieşit bine deloc. Slovenia a vrut să se desprindă cât mai repede şi are acum un nivel de trai apropiat de cel al Austriei sau al Italiei. Când păşeşti în Slovenia simţi de altfel influenţa celor două ţări, ba chiar poţi uşor să crezi că eşti în altă parte, peisajele montane fiind rupte din rai.

Croaţia a fost binecuvântată cu o salbă de insule şi cu o zonă de coastă demnă de poveste, astfel că turismul duce în spate economia celui de-al 28-lea stat membru UE. Muntenegru devine şi el tot mai vizibil pe harta turismului mondial, unii cotând această ţară ca viitoarea Coastă de Azur. Nici Serbia nu a ieşit cu mâna goală, unele surori vitrege (Bosnia, Macedonia şi Muntenegru) considerând acest stat superior. Ca un frate mai mare.

Iar Bosnia? Despre Bosnia şi Herţegovina se ştiu mai puţine, însă cei care trec pragul acestei ţări vor descoperi că zeii au fost generoşi, cu munţi care se ridică ameninţător din lacuri de cristal, cu cascade impunătoare şi cu drumuri pitoreşti. Natura te face să te îndrăgosteşti de Bosnia, însă ora­şele cochete, cu o arhitectură aparte, au şi ele contribuţia lor. Şi am uitat să menţionez gastronomia. Iubitorii de carne se vor simţi aici ca acasă, cu cevapi la fiecare colţ de stradă. Cevapi este o variantă mai „anemică“, mai exact mai slăbuţă, a dolofanilor mici locali. Doar că se foloseşte carne de vită şi oaie, pentru că musulmanii sunt cei care-i pregătesc. O variantă similară există şi în Munte­negru şi în Serbia, însă nicăieri nu sunt la fel de gustoşi. Poate şi pentru că în celelalte ţări cei care îi prepară folosesc alte tipuri de carne. Pentru că religia o permite. Şi, ală­turi de o porţie de cevapi în lipie gă­tită proaspăt pe loc merge tocmai bine un burek, o plăcintă cu diverse umpluturi. Cea mai populară este cea cu brânză, dar din meniu nu lipsesc nici cele cu carne sau varză.

Şi, ca festinul să fie complet, urmează o cafea servită în ibrice de aramă, tocmai bune de fotografiat sau de decor. Dar trebuie menţionat că este cafea bosniacă. Astfel că orice asemănare cu cafeaua turcească este pur întâmplătoare. Există şi aceasta în meniu, însă localnicii se mândresc cu cafeaua proprie care de altfel merită încercată.

Bosnia şi Herţegovina este o destinaţie ce trebuie gustată din plin. Aşa că o vizită la Mostar nu este suficientă decât pentru deschiderea apetitului. La doar câţiva kilometri de oraş se află Blagaj, o mănăstire de dervish (membru al unui grup religios cunoscut pentru stilul de viaţă auster şi uşor de identificat datorită portului tradiţional cu „rochii“ albe şi turbane înalte şi datorită dansului alcătuit din multe piruete). Săpată în stâncă acum aproape 600 de ani, mănăstirea pictată într-un alb imaculat este aşezată aproape de izvorul râului Buna, care are o culoare pe care nici cel mai sensibil senzor al aparatului foto nu o poate surprinde. Un verde turcoaz clar şi strălucitor sub razele soarelui. Mănăstirea este ascunsă de ochii curioşilor după crestele unor munţi, astfel că trebuie să mergi o vreme pe jos pentru a o descoperi şi pentru a o lăsa să se dezvăluie.

De aici, fie că o iei pe drumul spre Croaţia, fie că alegi să mergi înapoi spre Sarajevo, în orice direcţie te aşteaptă o altă minune a naturii. Kravice este o cascadă pe care Lonely Planet, biblia oricărui călător, o descrie ca mini-Niagara, mai ales primăvara când vremea permite ca aceasta să îşi etaleze întreaga forţă. Lacurile formate la bază te îmbie la o baie răcoritoare. Din nou, dacă vremea o permite. La Kravice, la fel ca la Blagaj, trebuie să mergi câţiva kilometri pe jos pentru a ajunge la cascadă, pentru că, orice lucru frumos merită efortul.

În apropiere de cascadă se află o altfel de „minune“, satul Pocitelj construit în urmă cu câteva sute de ani, dar care se ţine încă foarte bine şi îşi poartă cu mândrie anii. Construit în piatră, pe terase, şi cu un râu care i se aşterne la picioare, Pocitelj arată ca un muzeu în aer liber, iar văzut de sus (după ce ai urcat câteva sute de trepte) are chiar mai mult farmec. Moscheea din sat tronează impunătoare, dar în jurul ei se înşiră case parcă „trase la indigo“.

Dacă drumul te poartă în cealaltă direcţie, de la Mostar spre nord-est, prima oprire va fi la Konjic. Varianta Mostar în miniatură. Cafenelele şi restaurantele tradiţionale de pe malul râului îţi oferă priveliştea completă şi sunt cea mai bună variantă de popas în drum spre lacul Rama. Este poate unul dintre cel mai bine ascunse secrete ale acestei ţări despre care oricum nu se ştiu prea multe. Un lac artificial cât vezi cu ochii, presărat cu o serie de insule şi peninsule locuite. Sau nu. Pentru o clipă ai impresia că eşti în Noua Zeelandă. Un peisaj unde au fost folosite toate culorile din paletă şi unde natura a lucrat îndeaproape cu omul.

De altfel, totul în Bosnia şi Herţegovina este o lucrare comună între cei doi „actori“ ai acestei opere. Natura încă virgină şi oamenii buni şi deschişi sunt cei care transformă această „răţuşcă urâtă“ într-o lebădă.