O casă cu o etate de peste un secol, o antreprenoare care s-a regăsit în vibraţia pitorescului Viscri şi o dorinţă acerbă de a readuce la lumină povestea unui trecut valoros au compus refugiul turistic sugestiv denumit Azuria, dăruit turiştilor în primăvara acestui an. Georgiana Oltenescu spune povestea acestui proiect cu o satisfacţie asemănătoare celei a unui arheolog care a reuşit să descopere urmele unei noi civilizaţii.
„Casa a fost ridicată în jurul anului 1900, iar timpul şi-a lăsat urmele în ea în cel mai firesc mod posibil. Pe grinda din ceea ce numim astăzi Camera Bisericii Fortificate încă se mai vede anul 1900, ca o semnătură discretă a începutului“, povesteşte Georgiana Oltenescu, cea care deţine acum proprietatea şi care s-a ocupat de restaurarea ei cu ajutorul meşterilor locali.
Lucrează de peste douăzeci şi cinci de ani în marketing şi comunicare şi a fost parte din echipele unor companii de renume din industrii precum telecomunicaţii, banking şi imobiliare. A dezvoltat şi coordonat echipe multidisciplinare, construind şi consolidând totodată departamente de marketing şi proiecte de referinţă pentru pieţele din România şi Polonia. Azuria Viscri este primul ei proiect de antreprenoriat şi jobul de weekend, aşa cum îl numeşte.
„De vineri până duminică mă găsiţi la Viscri, unde fac aprovizionare, povestesc despre Azuria şi nu numai cu oaspeţii noştri, servesc la mese, prepar cafea şi orice altceva este nevoie.“
În timpul săptămânii, continuă să se ocupe de comunicare pentru una dintre cele mai mari companii de real estate din România.
În urmă cu mai bine de patruzeci de ani, Georgiana Oltenescu îşi petrecea copilăria la Tălmaciu, judeţul Sibiu, pe când locul era încă sat, nu oraş, aşa cum este astăzi. Acel tărâm al bunicilor i-a rămas în inimă drept cel mai drag loc. Viaţa a purtat-o apoi departe, la oraş, într-un ritm firesc, dar dorul şi apropierea de acel „acasă adevărat“ nu au dispărut niciodată. Şi s-au reactivat complet neaşteptat, la Viscri, în judeţul vecin, Braşov.
Poate unul dintre cele mai cunoscute lucruri despre Viscri este că însuşi regele Charles al Marii Britanii deţine acolo o proprietate, fiind de asemenea bine ştiut că satul găzduieşte una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti. Georgiana Oltenescu a ajuns pentru prima dată la Viscri în 2021, iar acea primă întâlnire avea să fie declicul unei conexiuni neaşteptate cu locul. A simţit că se află mai degrabă într-o recunoaştere, „ca şi cum locul ăsta exista deja în mine“, spune ea. A revenit apoi, de mai multe ori, până când a început să caute case.
Iar într-o zi, complet neaşteptat, în căutările pe site-urile de imobiliare i-a apărut o casă, cea de la care a pornit totul. Foştii proprietari locuiseră acolo peste treizeci de ani. În octombrie 2021, Georgiana Oltenescu a cumpărat-o, fără prea multe planuri, doar cu sentimentul că poate valorifica ceea ce era deja existent.
„Casa trecuse prin intervenţii care îi estompaseră caracterul, iar primul impuls nu a fost să facem ceva nou, ci să dăm înapoi. Să ascultăm ce era deja acolo.“
A urmat un proces lung de restaurare, început cu un studiu istoric şi continuat pas cu pas, analizând fiecare detaliu. A fost scos PVC-ul şi a fost readus lemnul.
S-au descoperit ferestre vechi care încă rezistau, ca nişte fragmente de memorie rămase întâmplător întregi, şi au fost salvate. La fel şi uşile, acolo unde s-a putut.
„Restul am refăcut cu meşteri locali, cu răbdare şi respect pentru ce a fost cândva. Nu a fost o renovare. A fost o întoarcere la ce a fost.“
Investiţiei de la început, alocată pentru achiziţia casei, i s-au adăugat multe altele ulterior, în etape, fiecare cameră, fiecare perete, fiecare detaliu cerându-şi preţul – timp, bani, răbdare. Proiectul a crescut lent, dar autentic. Aşa că astăzi, Azuria Viscri, nume inspirat de culoarea proiectată în lumina dimineţii pe pereţii şi în ferestrele casei, reprezintă, de fapt, două case care respiră împreună.
„Casa Vitraliilor, cea mai veche, are patru camere. Datorită poziţiei sale, fiecare cameră priveşte altfel lumea: spre vitralii, spre Biserica Fortificată, spre dealuri sau spre uliţa satului. Apoi este Casa Lalelelor, născută dintr-o transformare, când vechiul cuptor de pâine a devenit spaţiu de locuit. Aici, meşterii au lăsat în urmă un simbol care a rămas cu noi: laleaua sculptată în lemn, aceeaşi care se regăseşte şi pe grinda veche a casei. Casa Lalelelor are două camere“, spune Georgiana Oltenescu.
În total, astfel, Azuria are şase camere, de peste treizeci de metri pătraţi fiecare, putând găzdui până la cincisprezece persoane în acelaşi timp. Spaţiul a fost deschis în martie 2026, iar de atunci curtea este mereu plină, mai ales în weekenduri, când Viscri intră într-un alt ritm. Turiştii sunt oameni care vin din medii diferite, dar care împărtăşesc curiozitatea de a descoperi locul şi bucuria de a pleca de acolo cu o poveste. O parte din experienţa care conduce la acest efect se datorează gastronomiei.
„Mâncarea de aici nu este despre meniu, ci despre timp. Tanti Marcela, bucătăreasa noastră, găteşte ca odinioară: ciorbe şi supe ardeleneşti – sau «zamă», cum se spune în Ardeal – făcute lent, ca să capete gust, feluri care stau la cuptor câte patru-cinci ore până devin cum trebuie, gogoşi pufoase şi prăjituri care se topesc pur şi simplu în gură.“
Şi pentru ca papilele gustative să fie înnobilate pe deplin, în meniul Azuria Viscri şi-a găsit locul şi cafeaua de specialitate.
„Pentru mine, dimineaţa începe totdeauna cu o cafea bună. Şi am simţit că nu poţi construi un loc al bucuriei fără acest ritual.“
Aşa a apărut în poveste Origo, unul dintre sinonimele cafelei de specialitate în România. Pentru că oamenii ajung la Viscri pentru linişte, dar nu renunţă la confortul lor de zi cu zi, aşa că Azuria reuneşte cele două lumi – satul UNESCO şi espresso-ul de dimineaţă, în timp ce afară se petrece încet viaţa locului, cu vaci, cu praf, cu linişte.
Pentru o noapte de cazare în cameră dublă, cu mic dejun inclus, tariful este de 120 de euro. Există tot timpul disponibilă o echipă de oameni care se ocupă de pensiune, o familie din Viscri care se află zilnic acolo, ceea ce face ca locul să funcţioneze de minune şi atunci când Georgiana Oltenescu este la birou în Bucureşti.
Fiecare încăpere de la Azuria este împodobită cu obiecte unice, adunate din satele din jur sau păstrate în familie.
„În verandă se află maşina de cusut Singer a mătuşii mele Rica, veche de peste şaptezeci de ani. Avem un separator de grâne din 1905, care este obiect de colecţie, un pat săsesc al cărui sertar a devenit pentru mulţi copii o experienţă în sine şi motivul pentru care aleg să nu mai doarmă cu părinţii.“
Vitrine, oglinzi, paturi, dulapuri sau porţelanuri – toate au fost păstrate nu pentru perfecţiunea lor, ci pentru povestea pe care o poartă mai departe. Toate transmit acelaşi lucru: unele obiecte nu trebuie făcute din nou, ci doar readuse la viaţă.
„Într-o lume care înlocuieşte repede, noi am ales să păstrăm.“
Cel mai preţios lucru salvat, crede Georgiana Oltenescu, este sticla colorată a ferestrelor, veche de peste o sută de ani, care dă lumina unică a casei şi atmosfera întregului loc – imperfectă, caldă, vie. A fost salvată în întregime, ca o bijuterie fragilă, iar din acea lumină s-a născut Casa Vitraliilor.
„Cel mai greu a fost începutul. Nu restaurarea, ci studiile istorice şi aprobările. Viscri fiind sit UNESCO, fiecare decizie a trecut prin filtre, comisii, explicaţii. Dar adevărul e că dificultatea reală a fost alta: răbdarea.“
Au fost, pe parcurs, momente în care părea că lucrurile nu se mai leagă şi totuşi, la un moment dat, se aşezau. Pentru că, de altfel, Azuria este un loc care schimbă ritmul, alungând graba, lucru valabil în toate aspectele. Întocmai ca o maşină a timpului, care te proiectează în copilărie, la verile petrecute la bunici, la mesele care nu erau pe fugă, la liniştea atât de normală pe atunci.
„Dar, în acelaşi timp, Azuria îţi dă senzaţia că timpul se dilată. Că într-o singură zi poţi trăi mai mult decât într-o săptămână la oraş. Că ai timp să bei cafeaua încet, să citeşti câteva pagini, să mergi pe uliţă fără destinaţie, să vorbeşti cu oamenii, să stai pur şi simplu. Cred că asta caută lumea astăzi, chiar dacă nu spune întotdeauna cu voce tare: nu doar odihnă, ci senzaţia că îşi recapătă timpul.“
