Începem anul cu cinci destinaţii perfecte pentru un 2026 care se anunţă mai puţin perfect.
Georgia nu este primul nume care îţi vine în minte atunci când vorbeşti despre destinaţii de schi. Şi totuşi, această ţară a fost binecuvântată cu munţi care se ridică semeţi până la peste 5.000 de metri altitudine, cu culmi îmbrăcate în permanenţă în haine albe. Mai mult, pârtiile sunt pregătite şi îi aşteaptă pe pasionaţii de sporturi de iarnă. Pentru cei care doresc odihnă şi relaxare în sânul acestor munţi, atunci hotelul Rooms din Kazbegi este opţiunea ideală. Amplasat la baza munţilor Kazbek, acest hotel se află la doar şapte kilometri de biserica Gergeti Trinity Church, construită în secolul al 14-lea, poate cel mai cunoscut obiectiv turistic al Georgiei. Hotelul se remarcă printr-un design asortat la perfecţie cu natura, fiind folosite materiale naturale şi culori tomnatice. Iar „perla coroanei“ este chiar piscina care este înconjurată de ferestre largi ce lasă natura să se desfăşoare în toată splendoarea sa.
Când zici Italia, de regulă te gândeşti la pizza, la Roma cea încărcată de istorie, la plajele paradiziace din sud sau la Toscana cu minunatele ei peisaje rurale şi cu pastele asortate cu licori bahice. Şi totuşi, Italia înseamnă mult mai mult. La împărţirea minunilor lumii, această ţară a tras lozul norocos, aşa că, pe scurt, a primit de toate, de la munţi la mări şi lacuri, şi de la capodopere de artă la oraşe sculptate în piatră. Deşi nu sunt primele care îţi vin în minte când zici Italia, lacurile din cizmă sunt şi ele rupte din rai, doar că fiecare din alt colţ al paradisului. Spre exemplu, Munţii Dolomiţi găzduiesc – pe lângă celebrele Braies şi Carezza - şi lacul Misurina, un lac total diferit de toate celelalte. Este frumos, dar rece, de o frumuseţe glacială. Îl poţi admira, dar parcă doar de la depărtare, de la căldura unei cafenele de pe margini. Nu te îmbie la bălăceală, ba chiar te ţine la distanţă. Poate şi pentru că la altitudinea la care este amplasat (peste 1.700 de metri) nici temperatura nu este cea mai prietenoasă. Şi totuşi, merită o vizită, mai ales că de-o parte şi de alta a drumului care urcă până la lac peisajle sunt rupte dintr-o poveste.
Pentru mulţi, Slovenia e doar o ţară mică aruncată de istorie şi zei în centrul Europei, undeva între Italia şi Croaţia. E atât de mică încât mulţi o caută o vreme pe hartă până să o repereze. Şi totuşi, ţările mici au un farmec aparte. Cu o natură ruptă parcă din „Heidi fetiţa munţilor“, cu o capitală care emană romantism prin toţi porii şi cu o bucătărie care nu dezamăgeşte, mai ales datorită restaurantului Hisa Franko, Slovenia e o destinaţie ce trebuie să se găsească pe lista oricărui călător. Şi pentru a se integra perfect cu natura paradiziacă, slovenii au mizat pe campinguri glam, aşa-numitele glampinguri, unde lemnul utilizat în design se amestecă perfect cu cel din pădurile de lângă. Garden Village din Bled este un complex care seamănă cu hotelurile de lux din parcurile naţionale din Africa, fără a-şi pierde din simplitatea oferită de un camping.
Milos e insula mea preferată din Grecia. De departe. Există puţine „petece“ de pământ care să găzduiască o mai mare diversitate de plaje. De la abastru regal la verde-smarald şi de la turcoaz intens la bleu ciel, apa din Milos îmbracă o varietate incredibilă de nuanţe. La fel, plajele sunt şi ele de multiple feluri - stâncoase (de zici că ai aterizat pe lună), cu nisip fin - alb, dar şi roşu - sau cu pietre. Uneori, din şosea aproape că dai direct în apă, alteori trebuie să cobori scări de lemn abrupte ca să te bucuri de mare. Orice ai face, merită efortul. Dar Milos nu e doar despre asta. Satele sunt şi ele multe şi diferite, unele construite de pescari în buza apei, în timp ce altele stau cocoţate în vârf de stâncă, privind lumea de sus. În Milos, ajungi cu gândul că nu are cum să fie mai frumos din punct de vedere arhitectural ca în Santorini, mai atmosferic decât în Mykonos ori Paros, mai gustoasă mâncarea ca în alte părţi. Şi descoperi că Grecia întreagă-i aici. Şi nu mai vrei să pleci.
Cei mai mulţi identifică Albania cu o ţară săracă, periculoasă chiar, şi vorbesc mai degrabă despre războiul civil de acum 25 de ani decât despre o destinaţie turistică cu potenţial. Iar cei care totuşi ajung pe aceste meleaguri se opresc de regulă la sud de tot, aproape de graniţa cu Grecia, unde apa e perfect cristalină şi nisipul făinos şi alb. Dar aici, tocmai pentru că s-a dus vestea celor două staţiuni de seamă Ksamil şi Sarande, ai şanse mici să găseşti loc la şezlongurile care stau aşezate „umăr la umăr“, mai ceva ca soldaţii nord-coreeni în timpul paradelor militare închinate preamăritului lider. Doar câteva zeci de kilometri mai la nord, aceeaşi mare îi aşteaptă pe cei care vor să se arunce în braţele sale. Singura diferenţă e că nu ai aceeaşi organizare şi lipsesc zecile de terase care să te-mpresoare. Dar e important de ştiut că Albania e mult mai mult decât atât. Iar Munţii Blestemaţi (Accursed Mountains), care pe unii îi sperie, iar pe alţii îi atrag şi îi vrăjesc fără şansă de scăpare, trebuie să fie pe listă.
