Asta scrie pe bluza pe care artista Mădălina Andronic a gândit-o şi a desenat-o acum mai mulţi ani şi pe care eu o port încă de atunci, atât în călătorii, cât şi acasă, în Bucureşti. De fiecare dată când o îmbrac, indiferent unde mă aflu, gândul mă poartă invariabil către o vacanţă sau alta, deja încheiată ori în plin proces de „făurire”.
E uşor de înţeles aşadar de ce, atunci când am conturat această ediţie a După Afaceri Premium ca fiind una dedicată escapadelor, mi-a venit în minte această sintagmă.
Ce face deosebit acest număr e că e pur autohton. Mai exact, toate poveştile pe care le-am adunat se întorc, într-un fel sau altul, către România. În toate celelalte ediţii de care-mi aduc aminte exista cel puţin un text, un interviu sau un reportaj care să vorbească despre alte meleaguri. Iar dacă era vorba de o ediţie de travel, atunci cu siguranţă subsemnata depăna amintiri din destinaţii care mai de care mai îndepărtate.
Ei bine, de data aceasta, am ales să schimbăm direcţia. Mai exact, am luat la pas Bucureştiul în căutare de noutăţi (cum ar fi Bucharest Design Festival) şi de bunătăţi (cele de la Piaţa9 ţin capul de afiş, nu degeaba zi de zi se formează coadă pe Calea Victoriei, chiar şi astăzi, la mai bine de două luni de la lansare). În loc de pâine şi circ, locuitorii Capitalei aleg croissante ori babka şi design sau artă.
Mai departe, paşii ne-au purtat prin ţară, unde am descoperit secretele gastronomiei autohtone, mai ales ale celei din Transilvania şi din sudul României, despre care am aflat că scoate ce e mai bun din fructele şi legumele zonei. Dar am învăţat şi ce înseamnă slow food – ca un indiciu, e diferit de gătitul lent.
Tot aici am ascultat şi poveştile unor spaţii de cazare mai noi sau mai vechi. Şi când zic mai vechi mă refer la imobile cu zeci ori sute de ani de istorie, care au fost readuse la viaţă de oameni care cred că timpul poate fi de fapt personaj într-o poveste cât se poate de actuală.
Şi tot apropo de poveşti – de călătorie, bineînţeles –, am ales să mergem în city-break în... România. Prea puţini dintre noi am dat Roma pe Cluj ori Londra pe Sibiu. Şi nu zic că ar trebui să o facem. Zic doar că oraşele autohtone merită şi ele să fie descoperite. Şi cum mai bine decât alături de localnici. În ale cui recomandări putem avea mai multă încredere decât în ale cuiva care trăieşte într-un loc de multă vreme.
Astfel, paşii ne-au purtat şi prin Timişoara, Craiova, Constanţa, Braşov şi Oradea, dar şi prin împrejurimile lor. Iar ce am aflat, am decis să dăm mai departe. Eu zic că aveţi ce locuri noi să puneţi pe hartă.
Aşa că, lectură plăcută şi călătorii multe! Vara abia începe!







