Wooden Barn se află în Zăbala, la 65 de kilometri de Braşov şi la aproape 250 de Bucureşti. În mintea fondatorilor săi, acest proiect a apărut acum multă vreme, dar primii paşi concreţi au fost făcuţi în urmă cu un deceniu, într-o perioadă în care pe harta României erau prea puţine spaţii de cazare memorabile. Astăzi, lucrurile stau diferit, dar totuşi Wooden Barn se remarcă în continuare, la şase ani de când şi-a deschis porţile pentru prima dată. Prin ce?
„Acest proiect ne este prima investiţie în turism. De fapt, e prima noastră încercare antreprenorială“, spune Aczél Botond, cel care împreună cu soţia sa, Emese, au pus bazele Wooden Barn. Originari amândoi din comuna Zăbala, judeţul Covasna, spun că a fost uşoară decizia de a dezvolta ceva aici. Zona i-a ales pe ei.
„Ideea lansării unei pensiuni s-a conturat în mintea noastră de mult, însă concret am început acest proiect în 2016. Voiam să cerem finanţare pentru construirea unei pensiuni. Între timp, ne-am uitat împrejur la ce am putea face şi cum.“
Aşa au aflat că e de vânzare o şură veche în localitate. Aczél Botond îşi aminteşte că atunci când era copil şura era această clădire imensă unde se putea juca în fân.
„Deci aveam amintiri frumoase când vine vorba de şuri.“
Ca adult, a fost cazat de multe ori în clădiri interesante, cu poveşti aparte şi care au fost modifcate pentru a deveni hoteluri ori pensiuni, după ce anterior fuseseră mori, grajduri sau castele. Aşadar, atunci când a descoperit că e de vânzare şura, a ştiut că e alegerea potrivită.
„Eu provin dintr-o familie de mici întreprinzători, de fermieri. Astfel, ideea de a fi antreprenor nu-mi era străină.“
Nici turismul nu îi era total necunoscut, tatăl său fiind administrator al taberei de copii din sat atunci când Aczél Botond era copil.
„Aveam aşadar idee despre cum funcţionează un spaţiu de cazare, care sunt nevoile, dar şi care sunt dificultăţile.“
Chiar înainte de a cumpăra proprietatea – conveniseră cu vânzătorul atât preţul, cât şi calendarul plăţilor – au început studiul clădirii şi proiectarea propriu-zisă a imobilului.
„La faza de proiectare am lucrat cu mai mulţi arhitecţi, cu mai puţin succes, dat fiind că lemnul a fost materialul principal. Şura este aproape exclusiv din lemn. Ori pentru acest tip de material e greu de găsit arhitect.“
Până la urmă au lucrat cu Biró Emese, arhitectă din Odorheiu Secuiesc, care acum lucrează la Budapesta. Ea a făcut majoritatea arhitecturii, cu soluţii geniale de utilizare a spaţiului dat, spune antreprenorul. Apoi, ultima etapă, respectiv autorizarea, a fost realizată de arh. Ambrus-Hlavathy Zsofia, din Sf. Gheorghe.
„După dificultăţile întâmpinate în această etapă, am înfruntat şi dificultatea de a găsi dulgher specializat în clădiri de lemn.“
Au ajuns până la urmă meşterul vârstnic Lukács László cu grupul său de dulgheri, care au reuşit să renoveze clădirea, cu tot cu construcţiile aferente, conform instrucţiunii arh. Ambrus-Hlavathy Zsofia.
„În final, cu ajutorul acestor oameni pasionaţi, dar şi al altor meşteri excelenţi în propriile lor teritorii, am reuşit să terminăm clădirea în termenul strict desemnat de finanţator.“
Surprize mari, negative nu au avut, spune antreprenorul. Doar că autorizaţiile şi tot ce ţine de urbanism au necesitat mai mult timp şi mai multă energie decât era estimat iniţial.
„Atât în procesul de construcţie, cât şi în ceea ce priveşte amenajarea – şi interioară, şi exterioară, am ţinut cont de tradiţia locului. Am mers pe materiale cât se poate de locale, iar designul este strict funcţional, dictat de natura clădirii. Desigur, funcţia fiind cazarea, nu am făcut compromisuri la confort.“
Au vrut ca rezultatul să fie autentic, specific zonei. Uitându-se în urmă, Aczél Botond spune că, de fapt, şura era singura clădire tradiţională care se preta ca mărime şi care putea fi modificată relativ uşor pentru a fi transformată într-un proiect de turism.
„Ne-am gândit şi să ridicăm o clădire nouă, dar nu am găsit inspiraţia pentru ceva care să fie potrivit peisajului.“
Amenajarea interioară a fost realizată de soţia sa, Emese. Ea a gândit totul, de la mobilier la cromatică. A mers pe un mix de mobilier vechi, clasic, restaurat, şi mobilier nou, funcţional, cu design minimalist, scandinav.
Unele piese au fost achiziţionate din târguri de vechituri, altele de la rude şi vecini. Restul, cele noi, provin din magazine specializate.
Proprietatea are trei camere, plus spaţiile comune, astfel că poate găzdui până la nouă persoane. „Momentan nu căutăm activ să extindem Wooden Barn, dar avem în plan să achiziţionăm o altă clădire interesantă, care ar putea fi transformată în spaţiu de cazare.“
Pensiunea actuală o închiriază, de regulă, integral, clienţii având nevoie de intimitate.
„Autorizaţia de funcţionare am primit-o în primul val al pandemiei, în 2020, deci incertitudinea a fost enormă.“
Pe fondul crizei sanitare însă, turismul intern a explodat. Iar proprietăţi precum Wooden Barn au intrat pe radarele românilor. Astăzi, proiectul este listat pe mai multe site-uri de rezervări. De altfel, cei mai mulţi oaspeţi vin prin intermediul acestora.
„Nu avem capacitatea de a deschide şi opera un restaurant. De obicei, recomandăm restaurante din zonă. Sau recomandăm comandă cu livrare la noi la pensiune.“
Antreprenorii oferă însă micul dejun. Ba chiar, de puţină vreme, au început să pregătească chiar coşuri de mic dejun, conţinând bucate locale, cât se poate artizanale, specifice zonei şi sezonului.
Ce pot face mai departe oaspeţii care ajung în zonă?
Aczél Botond spune că sunt multe locuri care merită explorate.
„Punem la dispoziţia clienţilor biciclete cu care pot ajunge în sat.“ Aici pot fi descoperite două biserici monument istoric, muzeul etnografic, dar şi castelul Mikes şi zonele de agrement. Satele vecine merită şi ele o vizită - pe două sau pe patru roţi.
Şi pentru aceia care caută o vacanţă activă există opţiuni – echitaţie sau un soi de safari local.
