Parisul este, fără doar şi poate, cea mai vizitată destinaţie din Hexagon – şi una dintre cele mai iubite din lume –, dar Coasta de Azur şi, în general, sudul Franţei, suscită, la rândul lor, o fascinaţie aparte, ce le permite să ocupe cel de-al doilea loc în clasamentul preferinţelor călătorilor de pretutindeni. Arta, vinul, mâncarea, luxul, diversitatea culturală, culoarea fermecătoare a apei şi aerul de vacanţă care persistă pe parcursul întregului an, toate aceste elemente fac din regiunea de la malul Mediteranei un loc unde oamenii vin în „pelerinaj“ pentru a gusta şi ei puţin din această joie de vivre pe care o au francezii din sud. Fie că aleg provincialul şi fermecătorul Aix-en-Provence, fie că optează pentru fascinanta şi agitata Marsilia ori pentru Nisa cea mult-slăvită de artiştii de orice fel, călătorii pot să fie siguri că vor avea parte de o relevaţie.
Între Franţa şi artă în general se poate pune egal fără a exista vreo critică adusă acestei ecuaţii. Supranumit „capitala modei“, Parisul a fost şi încă este un hub al creaţiei artistice, sub toate formele sale. În secolul al XX-lea, din această metropolă plecau multe dintre trendurile din lumea artei, însă puţini ştiu că în timp ce Oraşul Luminilor era casa creatorilor de orice fel, sudul Franţei – Coasta de Azur în particular - era locul de vacanţă al acestora, locul de unde îşi luau inspiraţia. Şi de atunci, deşi a trecut multă vreme, nu s-au schimbat prea multe.
Coasta de Azur este un simbol al luxului, al rafinamentului şi al bunului-gust, însă nu e doar atât. Este un loc al descoperirilor. Îmi place să călătoresc, iar de multe ori aleg destinaţiile mai puţin aglomerate, pe care mulţi nici nu le bagă în seamă, din dorinţa mea de a găsi ceva ce alţii n-au reuşit. Şi pot spune că, bazându-mă pe această strategie, până acum nu am fost dezamăgită. Doar că în sudul Franţei e greu să nu ajungi în aceleaşi locuri cu majoritatea şi asta pentru că toate oraşele, satele, staţiunile, plajele ori peisajele sunt destinaţii demne de bucket-list. Ce poţi face însă e să le vezi pe fiecare din alt unghi.
Recent, am făcut un tur în trei oraşe din regiune, anume Aix-en-Provence, Marsilia şi Nisa, şi deşi s-a aşternut ceva timp peste amintiri, tot nu ştiu ce aş putea să aleg la capitolul favorite. De fapt, nici nu vreau să aleg, pentru că fiecare îţi oferă o experienţă şi o poveste total diferite.
În timp ce mă gândeam cum ar trebui să scriu acest articol pentru a exista o coerenţă, am căutat să văd ce leagă cele trei oraşe şi mi-am dat seama că arta este răspunsul. Cu toate că fiecare dintre urbe vine cu povestea sa, arta este lucrul pe care îl au în comun.
La începutul călătoriei, eram ferm convinsă că Aix-en-Provence va fi oraşul - dintre cele trei - în care voi dori să mă întorc. Mic, boem, care te farmecă iremediabil, aşa aş descrie Aix-en-Provence în doar câteva cuvinte. Apoi am ajuns în Marsilia, o metropolă caracterizată de diversitate şi de viaţă, de energie neobosită. Iar Nisa, după câteva zile aici, pot decreta că e locul unde nu există griji. După ce am văzut cele trei oraşe, unul mai liniştit, altele mai agitate sau aglomerate, mi-am dat seama că farmecul unui loc nu stă în cât de puţini vizitatori îi trec „pragul“, ci în povestea pe care ţi-o spune ţie personal.
Am petrecut o săptămână în sudul Franţei, iar prima poveste pe care am descoperit-o a fost cea a Aix-en-Provence, un oraş aflat la circa 30 de kilometri nord de Marsilia. Un important centru universitar, dar şi un loc al fântânilor. Nu degeaba e cunoscut ca oraşul celor 1.000 de fântâni, deşi în realitate sunt în jur de 40-50.
Una dintre cele mai cunoscute este Fontaine des Quatre Dauphins, care, aşa cum îi spune şi numele, întruchipează patru delfini. Conform istoriilor locale, aceasta pare a fi prima fânână de sine stătătoare din Aix.
Deşi un actor principal, fântânile sunt doar o parte din povestea urbei. Centrul oraşului este un labirint în care îţi doreşti să te pierzi, în timp ce te plimbi pe străduţele înguste, flancate de clădiri ce poartă culori care se asortează perfect cu soarele. În lumina de după-amiază, tot oraşul e îmbrăcat în galben-portocaliu.
Şi tot plimbându-mă (sau pierzându-mă) pe străduţe, am remarcat o salbă de statuete religioase amplasate, de obicei, la colţul clădirilor. Am aflat ulterior că acestea au fost construite în perioada Marii Ciume din Marsilia, care ulterior a ajuns şi în Aix şi a omorât circa 100.000 de persoane. De frică, oamenii nu au mai ieşit din casă, dar nu şi-au abandonat credinţa, aşa că şi-au conturat propriile lăcaşuri de rugăciune cât mai aproape. Nu toate poveştile sunt şi frumoase.
Aix e şi un oraş al artei, un loc unde e aproape imposibil să nu vezi grupuri mici de studenţi adunaţi în pieţele locale pentru a picta sau desena. Însă nu doar artiştii contemporani au ales acest loc. Picasso, Cezanne sau Vasarely sunt câteva dintre numele consacrate care au ajuns sau chiar au locuit în Aix. Oraşul găzduieşte, spre exemplu, atelierul lui Paul Cezanne, unde el a conceput mare parte din opera sa. Acesta poate fi (şi chiar trebuie) vizitat.
Operele lui Victor Vasarely, tatăl artei optice, sunt expuse la Fundaţia Vasarely, iar pentru iubitorii de astfel de creaţii, o vizită la acest muzeu este „a must“. Dar chiar şi pentru cei ca mine, care se uită cu un ochi sceptic la genul ăsta de artă, vizita vine la pachet cu surprize.
Un prieten mi-a tot zis că arta înseamnă matematică. L-am contrazis întotdeauna, spunând că arta e pură emoţie, nimic calculat. Însă Vasarely a venit să îmi demonstreze că matematica şi arta merg de minune împreună.
Dacă v-aţi săturat doar de artă, în Aix-en-Provence există şi câteva chateau-uri, iar unul dintre cele mai cunoscute este Chateau La Coste. Nu e un palat în sensul clasic, ba chiar are o arhitectură modernă şi este un loc unde arta, vinul şi mâncarea bună îşi dau întâlnire. Doar suntem în Franţa!
După un pahar de vin şi o masă copioasă, am descoperit că aici, printre culturile de viţă-de-vie, există şi circa 40 de sculpturi împrăştiate de-a lungul şi de-a latul a câteva hectare. Nu am reuşit să le văd pe toate, însă într-o scurtă plimbare am descoperit câteva opere ale artiştilor locali.
Artă, vin şi linişte, ce îţi poţi dori mai mult?
Francezii sunt mari iubitori de frumos şi probabil că înţeleg arta ca niciun alt popor, însă ce am descoperit eu în micul orăşel din sudul Franţei a fost că arta poartă multe forme. De asemenea, ce am învăţat din interacţiunile cu localnicii a fost să văd o operă dincolo de forma sa, astfel încât să ajung la mesajul ei.
Întotdeauna m-a atras arta, chiar dacă nu sunt o bună cunoscătoare a tuturor curentelor. Însă mereu am privit cu scepticism arta contemporană, pentru că ori nu am înţeles-o eu ori nu m-a lăsat ea să o înţeleg. În sudul Franţei, nu ştiu cum, dar localnicii m-au atras cumva în jocul lor şi am încercat să nu mai fiu aşa de critică cu orice nu se încadra în curentele consacrate. Şi, cel puţin pentru o săptămână, mi-a ieşit!
După ce am lăsat Aix-ul în urmă, cu promisiunea că mă voi întoarce, ghidul local mi-a spus că îi e dor de Marsilia, unde a locuit, dar unde acum ajunge mai rar.
„Aix e un loc liniştit, bun pentru o familie cu copii, dar îmi e dor de agitaţia Marsiliei“, a răspuns el la întrebarea de ce a ales să se mute din metropolă în „provincie“.
Cu aceste cuvinte, am pornit către Marsilia, vrând să descopăr ce înseamnă agitaţia acestui oraş şi de ce un om care locuieşte într-un loc aşa de frumos precum e Aix en Provence poate să regrete mutarea. Pe drum, îmi aminteam toate lucrurile pe care le-am citit despre acest oraş, dar gândul cel mai pregnant a fost că este un loc periculos. Ajunsă în Marsilia, nu am simţit nesiguranţă. Am descoperit un oraş cosmopolit, cu o cultură diversă. Marsilia are un trecut tumultos, ce i-a şi adus reputaţia de oraş periculos, dar încearcă să se schimbe în bine. E o metropolă a culorilor, a artei stradale. Are alei pline de graffiti care transmit un mesaj cultural sau politic. Dar sunt şi unele opere care vor să încânte ochiul şi atât.
Pe lângă obiectivele turistice importante ale oraşului, aş recomanda şi o plimbare prin cartierele comunităţilor etnice, însă astfel de incursiuni ar trebui să fie făcute pe timp de zi, iar un ghid local ar fi potrivit pentru a înţelege mai bine contextul.
Dar revenind la obiective, cea mai impresionantă privelişte din oraş este de la basilica Notre Dame de la Garde, care tronează deasupra Marsiliei. Ghidul a spus că autorităţile locale au interzis construcţia de clădiri care ar putea depăşi înălţimea acestui monument, pentru că Notre Dame de la Garde veghează asupra oraşului. Asta am şi simţit când am ajuns acolo. E un loc de unde poţi avea întreaga metropolă la picioare. Tot de acolo se vede şi vechiul port, care, de sus, pare o mare de veliere.
Tot Marsilia este şi despre mâncare bună, pieţe de peşte şi o istorie bogată, fiind unul dintre cele mai vechi oraşe ale Franţei, unde grecii şi romanii au pus, poate, primele cărămizi. Poziţia sa geografică şi faptul că este un oraş port i-au adus varietatea - e un loc de intersecţie al culturilor din Europa, Africa şi Orient.
Diversitatea culturală din Marsilia nu m-a speriat, m-a intrigat şi cred că astfel de locuri ar trebui să fie mai puţin judecate şi mai mult înţelese.
Aceasta a fost lecţia pe care Marsilia mi-a dat-o şi cu care am plecat la drum sperând să revin cu mai puţine prejudecăţi data viitoare. Am pornit apoi către Nisa, într-o călătorie de-a lungul coastei care a durat circa două ore şi jumătate. Am ajuns destul de târziu ca să pot să conturez o imagine la ceas de seară. Însă a doua zi dis-de-dimineaţă am pornit la a o descoperi la pas.
Nisa e un simbol al bunului- gust, cu hoteluri istorice unde s-au cazat multe personalităţi ale artei sau ale politicii secoului trecut. Le Negresco este doar un exemplu, un hotel al cărui prim proprietar a fost chiar un român plecat din mahalaua Bucureştilor secolului trecut – Henri Negrescu. Hotelul, care a vrut să fie încă de la început un simbol al luxului, a rămas un reper al rafinamentului până astăzi.
Cu un port unde iahturile scumpe se odihnesc şi cu o multitudine de case şi hoteluri care adăpostesc nume importante din modă, bijuterii sau cosmetice de lux, Nisa este un loc pe care trebuie să îl savurezi. Străduţele din centrul vechi sunt precum un labirint, astfel că la fiecare colţ stai şi te întrebi pe unde ar trebui să mergi, nu pentru a ajunge neapărat undeva, ci pentru a mai descoperi ceva.
După o plimbare agale şi cumva fără ţintă precisă, am pornit către punctul de belvedere, unde se află şi cascada ce poate fi observată din orice punct al falezei. O scurtă drumeţie care m-a dus într-un parc situat la înălţime mi-a dezvăluit motivul pentru care m-am îndrăgostit de Nisa, albastrul mării. E o nuanţă care doar pe Coasta de Azur o poţi vedea. Un albastru turcoaz care te farmecă, care nu te lasă să te desprinzi de acea imagine.
Nisa mi-a rămas în minte ca fiind un loc unde grijile dispar, unde cântecul valurilor care se sparg de mal te încântă, iar albastrul cerului şi al mării se contopesc parcă.
Nisa e şi despre artă, poate ar fi trebuit să încep cu asta, dar îmi place să cred că ce e bun rămâne la urmă.
Marc Chagall a locuit în Nisa, de fapt în Saint Paul de Vence, aproape de Nisa, în a doua parte a vieţii, când un artist de origine evreiască nu îşi mai găsea locul în Parisul cotropit de germani. Nisa a fost şi oraşul în care Chagall a decis să îşi construiască propriul muzeu, iar forma actuală a clădirii a fost gândită chiar de artist.
Muzeul te plimbă prin viziunea artistică a lui Chagall, de la operele de inspiraţie religioasă până la un vitraliu realizat de artist în sala de concert a muzeului, unde şi astăzi se organizează evenimente.
Călătoria în Nisa am încheiat-o cu o plimbare dis-de-dimineaţă pe promenadă, admirând marea de pe scaunele albastre montate de-a lungul falezei, de altfel un simbol al locului. Aş putea oare să mă plictisesc de o astfel de rutină? Nu ştiu, dar sigur e un loc în care aş vrea să trăiesc atunci când îmi închei socotelile cu munca. O plimbare pe faleză dimineaţa, când mă încântă marea, şi încă o plimbare seara, când am ocazia să văd spectacolul de lumini de pe Promenade des Anglais, cam aşa îmi conturez imaginar o viaţă la bătrâneţe.
Am lăsat Franţa în urmă cum altfel decât cu o degustare de vin la o cramă, aşa cum am şi început această călătorie. Crama Domaine de la Source se află în apropierea Nisei şi se poate ajunge la ea fie cu maşina, fie într-o scurtă drumeţie. Recomand a doua variantă.
Toată lumea ştie de Franţa ca un loc al vinului şi al mâncării bune. În toate cele trei oraşe am avut experienţe culinare la care şi acum mă gândesc. Bucătăria din Hexagon e pe primele locuri în lume şi, deşi nu le-am încercat pe toate, cred totuşi că acele clasamente internaţionale nu mint.
Acest text ar fi putut fi o descriere a itinerarului călătoriei din sudul Franţei, însă nu asta mi-am dorit. Despre obiectivele turistice poate afla oricine, informaţia fiind la un clic distanţă. Ce am vrut să scot în faţă sunt exprienţele sau lecţiile pe care aceste locuri mi le-au predat. Călătoritul e în primul rând despre a învăţa, iar asta am reuşit să învăţ eu.
