Style

Un fragment de meteorit, o foiţă de aur, un cristal... Astăzi, odată cu parfumul pe care îl cumperi, primeşti o întreagă poveste

23 mar 2017 734 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Încurcate sunt minţile parfumierilor. Iar bijuteriile olfactive care ies din ideile lor întortocheate nu au cum să se înscrie în tiparul banal al parfumurilor clasice. Un parfum nu mai e un parfum şi atât, cum obişnuiam să credem, în naivitatea noastră. Azi esenţa trebuie să se dăruiască pe sine şi mai mult decât atât. Un fragment de meteorit, o piatră vulcanică, o foiţă de aur, un cristal, crearea unei aşteptări de efecte terapeutice. Orice poate cuceri încă puţin, pe lângă esenţă în sine, e bine-venit. Astăzi, odată cu parfumul, primeşti o întreagă poveste.

Când cumperi orice parfum Blue Hope din colecţia Shooting Stars a casei italieneşti Xerjoff, ai surpriza ca în interiorul cutiei să găseşti un mic fragment de meteorit, însoţit de un certificat de autenticitate. Găselniţa creatorilor îşi are originea în căderea meteoritului Hope, descoperit la Capul Bunei Speranţe, în secolul XVIII, şi transportat din Africa de Sud la muzeul publicistului James Sowerby din Londra. Casa de parfumuri s-a gândit că n-ar fi o idee rea să ataşeze esenţei şi o bucăţică din sursa de inspiraţie.

Dacă nu vi se pare suficient de „catchy“, poate o să vă încânte ideea unui parfum de aur. La propriu. Ylang in Gold, de la M. Micallef, nu doar că se oferă pe sine într-un flacon decorat cu cristale Swarowski, aplicate manual, dar conţine în compoziţia esenţei o pulbere de aur de 24 de karate, atât cât să emane o sclipire radiantă pe piele. Roja Dove, cea mai importantă autoritate contemporană din domeniul parfumurilor, şi-a creat un parfum pentru sine, din toate ingredientele pe care le agreează. Pentru că deseori era întrebat ce parfum foloseşte sau dacă poate fi cumpărat, parfumierul a decis să producă anual o cantitate limitată pentru doritori din licoarea Roja Haute Luxe. Cu foiţă de aur. Paradoxul este că acesta nici măcar nu e cel mai scump ingredient din compoziţie, pentru că esenţa de rădăcină de iris şi cea de iasomie depăşesc cu mult costul particulelor de aur.

Casa italienească Tiziana Terenzi a mers mai departe cu ino­vaţia şi nu s-a oprit la parfumurile clasice. Astfel, lumânările Camino au, în loc de un fitil clasic, lemn de cedru pur, care trosneşte în timpul procesului de ardere, păcălind „spectatorul“ că ascultă focul dintr-un şemineu.

La mijloc, sunt parfumurile de cameră Sogno de la Linari, opera colaborării dintre doi maeştri parfumieri internaţionali - Mark Buxton şi Egon Oelkers - camuflate sub un design semnat de Rainer Diersche, fondatorul casei Linari. Surpriza acestor parfumuri de cameră cu acorduri de ghimbir şi elemi este că pot fi folosite şi pe piele, ca să te simţi ca acasă oriunde ai fi.

„Lumea parfumeriei exclusiviste este într-o expansiune continuă şi ne surprinde din ce în ce mai mult prin inovaţiile sale. Pe lângă faptul că sunt folosite cele mai naturale şi preţioase ingrediente, ascunse în cele mai valoroase flacoane, încrustate manual cu pietre preţioase, parfumurile devin adevărate opere de artă“, explică reprezentanţii parfumeriei Elysée din Capitală.

 

Parfumuri care bat recorduri

În Black Afgano, de la Nasomatto, ingredientul cel mai controversat este... haşişul, importat din Afganistan. Probabil acesta e secretul care l-a transformat într-unul dintre cel mai bine vândute parfumuri de nişă în lume, un parfum puternic, cu note lemnoase, de fum, de tabac. Ingredientul-cheie nu dă efecte halucinogene, însă ademeneşte simţurile oricui se află în preajmă.

NO1, de la Clive Christian, şi-a adjudecat rolul de „numărul 1“ prin includerea sa în Cartea Recordurilor la rubrica „cel mai scump parfum din lume“. Poate pentru că varianta de parfum pur este oferită într-o sticluţă de cristal Baccarat, iar dopul este prevăzut cu un inel din aur şi diamant. Însă motivarea a fost de fapt preţul exorbitant al ingredientelor folosite pentru producerea parfumului.

„Dincolo de excentricitate, fiecare ingredient conferă unui parfum o personalitate aparte, fiecare este piesă importantă în puzzle, iar ieşitul din tiparele clasice ţine de inovaţiile momentului şi de măiestria creatorului de a manevra ingrediente interzise sau neaşteptate în interiorul unui parfum“, spune Alexandra Giucă, expert parfumier în parfumeria Madison din Bucureşti.

De cristalul Baccarat s-a folosit şi creatorul Baccarat Rouge 540, adică maestrul parfumier Francis Kurkdjian. Etimologia denumirii are legătură cu procesul de creare a celebrelor cristale şi defineşte punctul de topire la 540 de grade şi culoarea pe care cristalul o capătă la acea temperatură. Evident, sticla este din Baccarat roşu, iar parfumul te transpune în vremuri de demult, când esenţa era folosită cu ajutorul unui aplicator, şi nu al unui pulverizator.

„Domeniul parfumeriei de lux a devenit atât de vast încât nu mai există limite şi nimic nu mai pare imposibil. Totul este redus la ima­ginaţia şi iscusinţa maeştrilor parfumieri care încearcă să surprindă şi să uimească de fiecare dată cu ceva inovator“, spune şi Georgian Gheorghe, coordonator al parfumeriei de nişă Beau­tik Haute Parfu­merie.