Pe Alexandru Maftei, cizmarul, l-am cunoscut în Viena, în atelierul său din inima oraşului, undeva în spatele pieţei Naschmarkt. Despre pantofii care ies din mâinile lui auzisem multe. Lideri care fac o lume să tremure îşi răsfaţă orgoliile cu pantofii artizanului român. Despre artistul care încă lucrează cu cuie de lemn şi cu unelte de sute de ani nu ştiam aproape nimic. Într-un an, doar 300 de perechi pleacă din atelierul din Viena, fiecare de cel puţin 1.000 de euro. Ambasadori, politicieni, sportivi de elită vin special în micul atelier pentru a-şi lăsa măsurile. Apoi „chirurgul“ Maftei le face calapodul perfect. Din capitala unui fost imperiu, din ţara cu cei mai mulţi oameni care-şi fac pantofii la comandă, departe de ochii curioşilor şi doar pe radarul cunoscătorilor, cu migală se realizează unul dintre cele mai luxoase produse româneşti. Aceasta este povestea lui.
„Cum am ajuns cizmar?“, spune el cu un zâmbet cald pe faţă în timp ce priveşte către soţia sa, care îi este alături zi de zi în atelier. „Povestea începe undeva, de mult, când aveam doar patru sau cinci ani“, continuă el. Tatăl său avea doi fraţi şi amândoi erau cizmarii satului unde s-a născut, la zece kilometri de Piatra-Neamţ, la Girov.
Avea doar patru sau cinci ani când mama sa îl trimitea la unchi cu o pereche de pantofi pentru reparaţii. Cum familia nu era văzută drept client, îl amânau cât puteau, aşa că petrecea mult timp la ei în cizmărie.
„Şi tata a învăţat cizmărie timp de un an şi jumătate, a prins ceva din tainele meseriei, însă nu i-a plăcut, aşa că nu a continuat.“
Alexandru Maftei a învăţat şapte clase, iar apoi nu s-a mai dus la şcoală, aşa că unchii săi i-au propus tatălui să îl înveţe meserie. Încă de mic i-a plăcut ce a văzut la ei, aşa că a spus da.
„Aveam 15 ani când am început. Am fost ucenic timp de un an la atelierul din centrul satului. Pentru început eram pus să fac doar reparaţii.“
A plecat apoi ucenic al unui văr de-al tatălui său care lucra la domiciliu. El primea comenzi de la Cooperativa Meşteşugărească din Piatra-Neamţ însă lucra de acasă. Un an şi jumătate a stat sub aripa lui şi a învăţat meserie. Spre deosebire de ceilalţi unchi, acesta lucra doar pantofi pe comandă, nu reparaţii. Ulterior, Alexandru Maftei a ajuns el angajat la Cooperativa Meşteşugărească Înfrăţirea din Piatra-Neamţ. „Mi-amintesc că eram 30 de cizmari în atelier. Acum sunt 30 în toată Viena. La momentul acela, circa 60-70% din pantofii pe care îi realizam erau pantofi de damă, lucraţi tare tehnic, cu îndemânare şi fineţe.“
A plecat militar, iar când s-a întors a simţit că dispăruseră mulţi dintre clienţii obişnuiţi, parcă dispăruse cultura pantofului lucrat manual. La momentul acela tinerii doreau pantofi ascuţiţi, cu talpă subţire de doi milimetri şi lipită, nu cusută.
„Erau mai uşor de realizat, aşa că şi banii se câştigau mai uşor.
M-am adaptat rapid şi am lucrat ce s-a cerut. În contextul acesta însă, cred că după 1972-1973 nu s-a mai învăţat corect meseria de cizmar, nu s-a mai predat arta realizării pantofului cu cuie de lemn spre exemplu.“
S-a adaptat vremurilor în materie de modă, însă nu în materie de politică, aşa că în 1988 a ajuns la Viena.
„Eu de tânăr am fost un aventurier în căutarea libertăţii aşa că am fugit la Viena“, îşi aminteşte artistul pe a cărui cămaşă stau înscrise discret litere A. M.
Despre pantofi spune că nu a apucat să şi-i schimbe, deşi ar fi vrut să mă întâmpine cu alte încălţări. De circa şapte ani s-a mutat din Viena undeva „la ţară“, la 70 de kilometri de capitala Austriei, şi zilnic vine la atelier. Astăzi a avut treabă de dimineaţă aşa că nu a mai apucat să treacă pe acasă să se schimbe. Pantofii pe care îi poartă sunt tot Maftei.
„Eu nu prea mi-am făcut pantofi de-a lungul vieţii, am cam 20 de perechi.“
În vitrinele din atelier stau expuse însă alte câteva zeci. Cele mai frumoase modele nu sunt însă aici, le are la Bucureşti, unde a avut o expoziţie şi nu a apucat să le mai aducă înapoi. Atelierul nu este unul care emană lux, după cum spune chiar el, însă fiecare colţişor îţi arată munca depusă de artizan şi de soţia sa pentru realizarea pantofului perfect pentru clienţii din toată lumea. Alexandru Maftei îşi aminteşte însă că nu a fost uşor să ajungă aici.
„Când am ajuns în Viena în 1988 a fost foarte dificil la început pentru că nu vorbeam limba, aşa că nu puteam comunica. Mi-amintesc că îi întrebam pe românii de aici dacă ştiu unde mă pot angaja ca cizmar, însă ei îmi spuneau că aici sunt doar două-trei ateliere pentru că în principal pantofii după ce sunt purtaţi de câteva ori se aruncă. La momentul acela ei nu ştiau că existau zeci de ateliere şi cizmării.“
A început atunci să lucreze în construcţii, însă era o muncă sezonieră pentru că nimeni nu voia să îl angajeze permanet.
Ei căutau oameni robuşti, bine făcuţi, pe când el mereu a fost slab şi neîndemânatic, după cum se descrie singur.
„Întâmplător, într-o zi am trecut pe lângă un atelier care avea expuse în vitrină câteva perechi de pantofi. Eram în centrul Vienei şi am păşit timid înăuntru pentru că mă aşteptam să găsesc un loc luxos, care să se potrivească poziţiei.“
Când a intrat însă a găsit un cizmar obişnuit care lucra la o pereche de pantofi. I-a spus ce ştie să facă şi l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor. I-a răspuns că el nu îl poate ajuta, însă l-a trimis la firma Rudolf Scheer und Sohne, fondată în 1816. La momentul acela ajunsese deja la cea de-a opta generaţie de cizmari. Era firma care lucrase pentru monarhie.
„Proprietarul nu mai era la prima tinereţe, însă voia să ducă mai departe businessul pentru nepotul său, aşa că avea mare nevoie de un cizmar. Mi-amintesc că am fost primit cu mult respect, chiar cu prietenie, aş spune.“ Firma rezistă şi astăzi şi este una dintre cele mai cunoscute din Viena.
A fost dificil la început, însă lucrurile au evoluat rapid. Proprietarul i-a dat nu doar de lucru, ci şi o locuinţă. După 4-5 luni în România a avut loc Revoluţia, aşa că la scurtă vreme după aceea soţia şi copiii săi au venit la rândul lor la Viena. „Am lucrat la Rudolf Scheer und Sohne timp de cinci ani, şi în timp ce eram încă angajatul lor am citit în revista locală a cizmarilor că spaţiul de aici este de vânzare. Anterior aici a funcţionat timp de mai bine de un secol un alt atelier de cizmărie.“
Au trecut deja mai bine de 20 de ani de când s-a mutat aici, în centrul Vienei, şi a pus bazele Maftei. Prăvălia avea deja peste 100 de ani de istorie şi de meserie, aşa că era cunoscută în toată zona, populată la acea vreme de artişti şi scriitori locali. A luat-o pe cont propriu, însă recunoaşte că nu a fost chiar de la zero pentru că fostul proprietar, tot cizmar, l-a recomandat clienţilor săi. El ieşea la pensie, aşa că a dat mai departe baza de clienţi, „iar în meseria asta recomandarea contează. Aşa am mers mai departe.“
În paralel cu şcoala, fiii şi fiicele sale au început lucreze alături de el la atelier şi să înveţe meserie. Astăzi cele două fiice locuiesc în Norvegia şi doar una dintre ele mai ajută cu businessul şi mai ia măsuri pentru clienţii de acolo. Fiul cel mare are propriul lui atelier, tot în Viena şi vrea să se dezvolte tot sub brandul Maftei la nivel mondial. Astfel, o dată pe lună întreprinde călătorii în Frankfrut şi Hamburg unde se întâlneşte cu clienţii săi cărora le ia măsuri şi comenzi.
„În 2000 el a deschis şi un atelier la Bucureşti, însă nu a putut să îl menţină până astăzi pentru că implica şi mai multe călătorii. Aveam circa 60 de clienţi la Bucureşti, printre care şi Lucian Bute, dar şi politicieni, oameni de afaceri, expaţi şi oameni de prin ambasade, însă munca necesară menţinerii lui a fost prea mare.“
Totuşi, Alexandru Maftei s-a hotărât ca în câteva luni să vină la Bucureşti şi în timp să pregătească pe cineva. „Vreau să pregătesc pe cineva să se ocupe de atelierul din Bucureşti, însă o astfel de pregătire necesită timp, circa 5-7 ani. Mai mult, vreau să închiriez un spaţiu, preferabil în centrul oraşului, poate pe Calea Victoriei. M-am gândit să iau o vilă de 200-300 mp pe care să o folosesc şi ca atelier şi ca locuinţă.“
La Piatra-Neamţ, „acasă“ spre exemplu, familia Maftei are un atelier unde lucrează foştii colegi cizmari ai lui Alexandru Maftei. La Viena el face calapoadele, designul şi lucrările de detaliu, pe când munca de bază precum cusutul se realizează acolo.
„Anual realizăm cam 300 de perechi, iar preţul pentru o pereche este de circa 1.000 de euro. Circa 50-60 dintre acestea sunt destinate clienţilor din Austria, restul pleacă în toată lumea.“
Să realizeze o pereche de pantofi durează cam 3-6 săptămâni, în funcţie de model, material sau cerinţele clienţilor care diferă în funcţie de locul de unde aceştia provin. „Avem pantofi din piele de cerb, din piele de pisică de mare. Avem pantofi eleganţi, dar şi bocanci cu care poţi escalada Himalaya.“
În ultimii ani moda s-a schimbat radical şi, ca să reziste pe piaţă, Alexandru Maftei spune că a trebuit să refacă toată colecţia de pantofi.
„Eu, spre exemplu, ca să rezist a trebuit să mă adaptez la ce se poartă astăzi. Fiecare popor vrea însă altceva. Nemţii sunt conservatori şi vor modelele clasice, în timp ce scandinavii caută culorile mai tari. Japonezii însă se aliniază la cultura europeană şi caută pantofi cu cusătură norvegiană originală, cunoscută şi ca goizer. Japonezii apreciază lucrul manual însă, în asemenea măsură că îl ridică la rang de artă. În era internetului avem clienţi din întreaga lume.“
Astăzi, în general un client vrea pantofi de la mai multe firme, spune Alexandru Maftei. Mai mult, în era internetului, clienţii sunt deja informaţi în ceea ce priveşte materialele, calapoadele.
„Înainte trebuiau să vină aici să vadă, acum caută pe internet şi vin direct cu iPad-ul şi ne arată ce vor.“
Clienţii Maftei din toată lumea vin de multe ori la Viena pentru comenzi şi pentru că distanţa este mare stau 2-3 zile, perioadă în care le sunt luate măsurile, sunt realizate calapodul şi proba. Apoi, pantofii sunt trimişi prin poştă.
„Viena este oraşul cu cei mai mulţi cizmari raportat la numărul de locuitori, iar Austria este ţara cu cei mai mulţi oameni care îşi fac pantofii la comandă. Austria este un fost imperiu aşa că s-a păstrat într-o oarecare măsură tradiţia pantofilor realizaţi la comandă. S-a menţinut totodată tradiţia meseriilor. Norocul nostru este că Austria este o ţară conservatoare pentru că în era globalizării tradiţiile se cam pierd.“
Care este avantajul unui pantof realizat manual de un cizmar cu experienţă de circa jumătate de secol? „Un pantof realizat de către noi poate fi purtat pentru 20-30 de ani fără ca acesta să se strice, spune Alexandru Maftei.
Căptuşeala se cumpără de la Pittards din Marea Britanie, tălpile sunt aduse din Germania, iar pielea din Franţa. „Lucrăm cu două tăbăcării - Dupuis şi Tannerie d’Annonay.“
Mai mult, circa jumătate din culori sunt realizate de familia Maftei, in-house, vopsind pielea manual, pentru a-i oferi clientului exact culoarea căută.
„Avem clienţi fideli care vin frecvent la noi. Unul dintre ei este om de afaceri şi ne-a povestit că până la 35 de ani a găsit o singură pereche de pantofi din comerţ cu care să poată merge fără probleme. Şase luni a purtat-o constant până s-a rupt.“ În Austria pantofii sunt construiţi pentru a fi tari, duri la început, pentru ca apoi după ceva vreme să înceapă să se lase, povesteşte cizmarul. „Când a venit la noi să îşi facă prima pereche era sceptic. Acum vine din când în când doar ca să vadă ce mai avem nou.“
Când vine vorba de noutăţi, Alexandru Maftei spune că peste câteva săptămâni va lansa un pantof sport care să se adapteze vremurilor de astăzi când tinerii se şi îmbracă mai sport. „Am decis să creez un model pentru ei, model ce va fi gata în câteva săptămâni. Va fi realizat din piele şi va fi disponibil în trei culori de piele întoarsă şi cinci culori de piele de viţel. Va fi un pantof sport, realizat dintr-o singură bucată de piele, fără cusătură. Şi căptuşeala va fi la fel. Tot procesul va fi unul manual. Rezultatul va fi un pantof care va înlocui adidasul şi care va putea fi purtat la ţinute mai sport de către tineri.“
De altfel, pantoful dintr-o singură bucată, fără cusături, este una dintre realizările lui Alexandru Maftei, despre care artizanul spune că a avut prima dată ideea acum circa 15 ani. În prezent este unul dintre cele mai căutate modele, alături de cel cu cusătura norvegiană originală, cunoscută şi ca goizer.
Ce planuri mai are omul care a creat pantoful perfect? „Mă gândesc să încep iar să realizez şi pantofi de damă şi chiar să deschid un muzeu al pantofilor. Momentan însă, acestea sunt la nivel de plan. Întâi voi veni însă la Bucureşti.“
