Toată România a vuit în luna iunie când casa de modă Louis Vuitton a lansat o colecţie de haine pentru care inspiraţia se pare că ar fi fost modelul iei tradiţionale din Mărginimea Sibiului. Celebrul creator nu a acordat însă credit sursei locale, iar de aici s-a născut un întreg şir de controverse, unii contestând legitimitatea demersului, alţii invocând faptul că România nu ştie să-şi valorifice suficient de bine valorile de patrimoniu. Pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară, Monica Boţa-Moisin şi-a făcut un crez din apărarea muncii meşteşugarilor, militând pentru acordarea meritelor care le revin atunci când companiile promovează diverse simboluri tradiţionale în scop comercial.
De profesie, Monica Boţa-Moisin este avocată, astfel că are în sânge exerciţiul militării pentru diverse cauze. S-a specializat în proprietate intelectuală şi expresii culturale tradiţionale şi a devenit portavoce în domeniul protejării cunoştinţelor şi a expresiilor culturale tradiţionale, printr-o abordare nouă, numită proprietate culturală intelectuală (CIP).
Practic, metodologia dezvoltată de ea se bazează pe ideile de consimţământ, credit şi compensaţie, ceea ce le permite comunităţilor să-şi protejeze şi valorifice patrimoniul cultural în mod corect, stabilind colaborări durabile şi etice cu industriile creative.
Iniţiativa ei se asigură că meşteşugarii şi custozii de cunoştinţe tradiţionale sunt recunoscuţi şi recompensaţi adecvat. Scopul este ca, de fiecare dată, creaţia tradiţională să fie recunoscută de industriile creative atunci când o preiau în scop comercial.
„Pentru mine a fost clar încă din primii ani de practică faptul că îmi doresc să trasez o nouă traiectorie în domeniul drepturilor omului din România şi nu numai. Prin urmare, specializarea mea este într-un domeniu de nişă, care reuneşte pasiunile şi misiunea mea profesională: Proprietate Intelectuală şi Cunoştinţe Tradiţionale, Expresii Culturale Tradiţionale, Resurse Genetice. Sunt printre puţinii practicieni la nivel internaţional cu acest tip de expertiză, aplicată în contexte culturale diferite şi cu diferite comunităţi indigene, grupuri etnice şi comunităţi locale“, spune despre ea Monica Boţa-Moisin.
A absolvit în 2013 Facultatea de drept din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Colegiul Juridic Franco-Român, având o dublă licenţă în dreptul român şi francez, şi şi-a completat studiile cu un masterat în Arbitraj Internaţional tot la Bucureşti, urmat de un masterat în Management de lanţ valoric în Industria Textilă în Suedia, în cadrul Şcolii Suedeze de Modă de la Boras.
„Extrem de importante însă au fost timpul petrecut în comunitatea locală în care am crescut, înţelegerea de mică a dreptului cutumiar şi a regulilor locului, precum şi munca de teren în India, Laos sau Mexic, aceasta din urmă fiind o ţară care a adoptat recent o lege menită să protejeze moştenirea culturală a popoarelor indigene şi afro-mexicane, lege care permite totodată aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală colectivă.“
A crescut cu bunica ei paternă şi cu străbunicii în satul Petrani din judeţul Bihor. La vremea copilăriei şi a adolescenţei, nu avea vocabularul necesar pentru a vorbi despre patrimoniul cultural sau valorificarea acestuia, însă le-a trăit şi le-a înţeles. Patrimoniul cultural este viu, este trăit în comunităţi, iar pentru bunicii ei patrimoniul cultural era un stil de viaţă.
„Ulterior, în cadrul studiilor universitare şi postuniversitare, am înţeles că străbunica mea era doctor în sustenabilitate culturală. Principiile de modă sustenabilă despre care învăţam în Suedia la masterat erau practici aplicate în comunitatea noastră din generaţie în generaţie - principiul zero waste, principiul conexiunii emoţionale cu produsul textil, principiul producţiei responsabile şi al consumului responsabil de bunuri textile.“
Pentru România, patrimoniul cultural reprezintă o sursă importantă de valoare în era sustenabilităţii pe care o traversează umanitatea. Ca să se implice şi mai mult în ceea ce promovează, Monica s-a mutat la ţară şi lucrează la firul ierbii atât în comunitatea din Petrani, cât şi în alte comunităţi din ţară şi din străinătate pentru afirmarea şi protejarea drepturilor de custodie asupra proprietăţii culturale intelectuale.
„Multe dintre practicile noastre tradiţionale sunt modele de sustenabilitate şi de convieţuire armonioasă cu natura. Un sistem strategic şi echitabil de valorificare a patrimoniului cultural de către şi în parteneriat cu custozii de cunoştinţe tradiţionale, valorificarea expresiilor culturale tradiţionale şi a resurselor genetice, toate acestea pot duce la dezvoltarea antreprenoriatului comunitar din zonele rurale şi pot duce la poziţionarea României ca lider în antreprenoriat sociocultural la nivel european - o poziţie pentru care consider că este mai mult decât calificată prin prisma complexităţii patrimoniului şi a potenţialului turistic al ţării noastre.“
Anul acesta, Monica Boţa-Moisin a fost desemnată drept una dintre câştigătoarele bursei Ashoka Fellowship, alăturându-se astfel celorlalţi opt Ashoka Fellows din România şi comunităţii de peste 3.800 de antreprenori sociali din peste 94 de ţări, pe care Ashoka îi sprijină pe viaţă. Ea va primi aşadar o bursă personalizată timp de trei ani, care îi va permite să se dedice integral dezvoltării proiectelor în care este implicată, cu posibilitatea de a colabora cu alţi inovatori din reţea. Ashoka este o organizaţie internaţională de promovare şi susţinere a antreprenoriatului social şi a inovaţiei sociale, prezentă începând din 2017 şi în România.
Monica Boţa-Moisin spune că este abordată de membri ai comunităţilor şi/sau de organizaţii şi grupuri, indivizi şi companii care activează în industriile creative, organizaţii şi instituţii de învăţământ, dar şi organizaţii guvernamentale şi instituţii internaţionale, cărora le oferă consultanţă în campaniile lor.
„Printre proiectele cu cel mai mare impact pe care le-am derulat din 2018 până acum se numără reprezentarea legală a grupului etnic Oma din satul Nanam din Laos, şi realizarea strategiei juridice de protecţie a drepturilor lor de proprietate culturală intelectuală şi afirmarea custodiei asupra Expresiilor Culturale Tradiţionale textile şi Cunoştinţele Tradiţionale asociate acestora.“
O altă iniţiativă este Cultural Sustainability Academy (Academia de Sustenabilitate Culturală), demers care a pornit online şi care are acum loc sub forma unor întâlniri fizice în zona Transilvaniei.
Multe dintre proiectele Monicăi, grupate sub umbrela Cultural Intellectual Property Rights Initiative, implică realizarea de modele etice de colaborare între grupuri etnice sau comunităţi locale şi actori din industriile creative, industria modei şi a produselor de înfrumuseţare ori medicină naturistă, realizarea de strategii de sustenabilitate, mitigarea efectelor schimbărilor climatice, apărarea biodiversităţii şi utilizarea responsabilă a resurselor regenerabile.
„De sute de ani, sistemele de cunoaştere tradiţională au fost considerate inferioare industrializării şi ştiinţei, viziune reflectată şi în situaţia custozilor de cunoştinţe tradiţionale, care ţin vii, actualizează şi transmit din generaţie în generaţie acest tip de informaţii. Îmi doresc să contribuim împreună, ca societate, la eliminarea acestei inechităţi sistemice şi la crearea de modele comerciale bazate pe grijă reciprocă şi pe împărţire echitabilă a beneficiilor.“
Monica Boţa-Moisin este de părere că România are nevoie de o lege a expresiilor culturale tradiţionale în România, care să protejeze cunoştinţele comunităţilor, şi a făcut din asta o misiune a organizaţiei pe care a fondat-o.
„Ne dorim parteneriate pe termen lung cu companii şi organizaţii care vor să fie mai responsabile şi să investească în sustenabilitatea culturală a comunităţilor în care activează. Împreună putem construi un sistem care conectează în mod echitabil şi care răspunde simultan la nevoile mediului de business, ale consumatorilor şi, nu în ultimul rând, ale micilor comunităţi de meşteşugari care au atât de mult de oferit prin prisma cunoştinţelor şi abilităţilor lor perene, dar aflate astăzi în pericol de dispariţie.“
Generaţiile tinere redescoperă tot mai accelerat importanţa consumului responsabil, crede Monica, şi tocmai de aceea acum este momentul potrivit pentru a crea un cadru propice valorificării şi recunoaşterii meşteşugurilor locale.
