Style

Cum vrea un brand românesc să schimbe regulile pe piaţa de încălţăminte în era fast-fashion? Toate modelele Alura sunt handmade, din piele naturală, realizate în fabrici mici de familie

14 iul 2024 323 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Nu s-a gândit niciodată că va deveni antreprenor. Ba chiar îşi pusese bazele pentru o carieră în mediul corporate atunci când, din nevoie, a început să contureze - întâi în gând, apoi pe hârtie şi ulterior în mod concret - primul său business, Alura. De atunci au trecut circa patru ani, iar brandul de încălţăminte din piele, care se remarcă printr-o estetică curată şi prin linii simple, dar de efect, a crescut încet, dar sigur. Ce urmează, ne dezvăluie Raluca Hăulică, fondatoarea Alura.

„Am început acum aproape patru ani, dintr-o nevoie personală: nu-mi găseam niciodată pantofi confortabili şi eleganţi, care să-mi placă şi care să nu mă facă să vreau să mă descalţ în doar câteva minute“, îşi aminteşte Raluca.

La momentul acela, ea activa în mediul corporate, iar pantofii erau un element definitoriu în ceea ce priveşte orice ţinută office.

Recunoaşte că a încercat multe variante, a probat şi testat multe încălţări „de la branduri cunoscute“ înainte de a face pasul către antreprenoriat. „Am început deci la 24 de ani, în pandemie, să-mi doresc să rezolv această problemă, pentru că eram sigură că mai existau şi alte femei care se confruntă cu ea.“

În primii doi ani a testat piaţa şi a comercializat alte mărci pe care le-a selectat pentru confort, dar ale căror modele nu le găsea cu uşurinţă. Apoi a decis să îşi dezvolte propria colecţie sub brandul Alura.

„Astfel, businessul s-a transformat în ceea ce este astăzi.“

Alura este un brand de încălţăminte, iar Raluca spune că pantofii sunt realizaţi doar din piele naturală de cea mai bună calitate, fie că vorbim de piele întoarsă sau de piele cu printuri, tip croco ori în culori metalizate mai îndrăzneţe.

„Alegem tipul de piele în funcţie de model şi sezon, dar şi în funcţie de ce vrem să transmitem. Spre exemplu, pielea naturală întoarsă (camoscio) este una din preferatele noastre, pentru confort, elasticitate şi delicateţe.“

Lansează două colecţii mari, de două ori pe an, şi mai are câteva modele noi pe care le pune pe piaţă, iar asta cam de alte 4-5 ori pe an, însă acestea sunt mult mai puţine că număr.

„Nu putem produce modele noi în timpul sezonului în curs. Avem cam 50-60 de modele noi per sezon, însă ne dorim să reducem acest număr şi să devenim mai eficienţi şi mai sustenabili.“

Fondatoarea Alura adaugă că nu realizează creaţii pe comandă. Orice model nou sau mică modificare poate dura până la şase luni, de la desen până la producţie.

Producţia este externalizată şi se desfăşoară în mai multe ţări din Europa, însă mare parte dintre modele, în special cele din gama premium, sunt realizate în Alicante, Spania, un loc special, cu multă tradiţie în această industrie.

„Pe scurt, lucrăm pe calapoadele fabricii şi adaptăm modelele la piaţa de aici, din România, punându-ne amprenta pe culori, structura materialului şi accesorizare.“

Odată ce este stabilit modelul final, acesta este urcat pe site în sistem de precomandă. La începutul fiecărui sezon, clientele le aleg şi le precomandă pe cele dorite şi aşteaptă până la două luni pentru livrare.

„După această perioadă, activăm în mod normal, cu stoc, însă unul foarte limitat, bazat exclusiv pe cererea pe care am observat-o în perioada de precomenzi. În acest fel, modelul nostru de business este cu adevărat sustenabil şi evită pe cât posibil supraîncărcarea inutilă cu stocuri.“

Îi place să spună că modelele pe care Alura le are în portofoliu sunt timeless with a twist (atemporale, dar cu ceva în plus - trad.) şi, bineînţeles, cât se poate de confortabile.

„Avem multe cliente care ne spun că au enorm de multe perechi de pantofi foarte frumoşi în dulap, care însă stau înghesuiţi pe rafturi din cauza faptului că nu pot fi purtaţi în mod practic.“

Estetica creaţiilor Alura este una minimalistă, modernă, în pas cu trendurile. „Însă suntem foarte atenţi la a ne păstra identitatea. Punem mare preţ şi pe versatilitate şi pe purtarea modelelor de la un sezon la altul.“

Toate modelele sunt handmade, din piele naturală, realizate în fabrici mici de familie.

„Da, producem doar serii mici şi ediţii limitate. Credem că piesele noastre sunt valoroase şi autentice şi suntem contra curentului consumerist.“

Şi tot pentru un business cât mai sustenabil, Raluca şi-ar dori să mute măcar o parte a producţiei în România. Deja a creat două modele pe care le testează doar în showroom momentan. Toate piesele componente din aceste două modele sunt produse în România, respectiv talpa, tocul, branţul, flecul.

„După validarea lor de către cliente, vom avansa cu producţia şi aici.“

Clientele brandului vin, de obicei, din sfera corporate/de business, însă sunt multe care activează în zona de profesii liberale (medici, avocaţi etc.).

„Sunt foarte atente la cum pantofii le completează ţinuta şi sunt în căutarea sau în dezvoltarea unui stil personal actual.“

Sunt de obicei femei foarte active şi caută în mod special confortul. „Au în jur de 35 de ani şi multe din ele vin împreună cu mamele lor, ceea ce ne bucură enorm.“

De altfel, Raluca a fost şi ea însăşi client înainte de a deveni antreprenor în domeniu, aşa că are perspectiva ambelor tabere.

„Nu m-am gândit niciodată că voi deveni antreprenor. Sunt absolventă a Facultăţii de litere din Bucureşti şi am avut mai multă experienţă în domeniul de HR internaţional şi dezvoltare/implementare de sisteme şi procese din acest domeniu.“

Alura este prima sa afacere. Recunoaşte că primii doi ani au fost extrem de anevoioşi, însă spune că structura pe care a dobândit-o din scurta sa experienţă corporate a ajutat-o foarte mult.

„Foarte mult m-au ajutat şi studiile de fast track MBA pe care le-am făcut la BISM (Bucharest International School of Management - ex. MSM).“

Acum, îşi doreşte dezvoltarea brandului şi a afacerii care deţine operaţiuni omnichannel. Mai exact, produsele Alura sunt disponibile online pe site-ul propriu şi pe platforma Fashion Days, iar offline în showroomul din Bucureşti.

Preţul mediu pentru creaţiile din sezonul de primăvară-vară 2024 este de 650 lei.

„Ne dorim ca în următorii ani să ne mai deschidem cel puţin o unitate fizică, într-un alt oraş, poate din vestul ţării, dar şi să facem cunoscut brandul Alura inclusiv dincolo de graniţe.“

Şi tot la capitolul dezvoltare, şi portofoliul de produse va creşte. Momentan, antreprenoarea lucrează la modele de genţi pe care să le producă în România.

„Ştim că sunt foarte cerute şi aşteptate de clientele noastre. Ne dorim şi alte accesorii, de tipul curele şi portofele, dar şi produse de curăţare şi întreţinere.“

Dar totul la timpul său.