Style

Ce legătură există între fotografie, o expediţie pe Zermatt, pandemie şi modă? Răspunsul stă în povestea Moos Studio, care are planuri să devină un nume internaţional

30 mar 2023 327 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Fotografia e o formă de artă. Într-o anumită măsură, la fel e şi moda. Pentru Simona Naciadis, fondatoarea brandului de fashion Moos Studio, cele două forme de exprimare artistică merg mână în mână, una – fotografia – potenţând-o pe cealaltă.

„Visul meu, încă din copilărie, a fost să devin fotograf“, spune ea. Aşa că a absolvit Fotografie şi Film la UNARTE, dar şi Advertising la SNSPA. De fotografie a început să fie pasionată cândva prin clasa a 6-a sau a 7-a, când a primit cadou un aparat de la Nikon.

„Îmi amintesc că în permanenţă construiam decoruri prin casă şi foloseam oalele mamei pe post de trepied.“ Zilnic încerca ceva nou. A urmat şi cursuri de fotografie acasă, la Tulcea. „Din clasa a noua am ştiut că asta vreau să fac, deşi, recunosc, părinţii nu au fost foarte încântaţi. Tata a avut şi are încă toate gadgeturile, inclusiv în zona de foto. Poate există vreo legătură cu pasiunea mea.“

Simona consideră că poţi moşteni deprinderi, cum ar fi înclinaţia artistică. Aşa ceva nu poţi învăţa. Spiritul antreprenorial însă nu l-a moştenit, ci i-a fost insuflat de bunicul său, care în tinereţe a făcut pantofi. Apoi, viaţa l-a dus în altă direcţie. „El a avut un impact major asupra mea. A fost antreprenor şi avea o etică exemplară în business.“ De la el a învăţat multe, inclusiv că trebuie să îşi dea tot interesul în orice face. Aşa a făcut şi cu fotografia, şi cu cariera ei, şi cu antreprenoriatul.

„În România era greu să fii fotograf acum ceva ani.“ Acum, brandurile au înţeles că au nevoie de conţinut şi de fotografii, plus că au apărut şi varii platforme de promovare pentru creatori. Atunci însă lucrurile stăteau altfel.

„Astăzi, eu nu mai realizez şedinţe foto decât pentru brandul meu. Ce am făcut pentru Moos ne-a propulsat foarte mult, imaginile au devenit virale pe reţelele sociale.“

Îşi aminteşte că în facultate devenise stresată pentru că toţi colegii ei deja se angajaseră în agenţii de publicitate, în timp ce ea era freelancer şi făcea şedinţe foto pentru diverse branduri. În timpul acelor şedinţe foto a învăţat multe, inclusiv ce îşi doreşte un consumator să vadă. Una e o şedinţă foto artistică şi alta e una comercială, al cărei scop este vânzarea, explică ea. „Deja, la momentul acela toate brandurile mari de modă aveau echipe interne care urmăreau comportamentul de consum şi acţionau în consecinţă.“ Puterea unei imagini a fost şi a rămas una uriaşă.

Cam în acele vremuri a început să se înfiripe şi relaţia Simonei cu industria de fashion. În timp, legătura a înflorit. După facultate, ea a lucrat iniţial în producţie de film. Tot pe atunci, a avut o primă tentativă antreprenorială, în modă, doar că era vorba de un alt concept decât cel actual. Avea acelaşi nume totuşi.

„Numele Moos l-am ales acum opt ani şi tot atunci l-am şi înregistrat.“ Nu a vrut să aibă o semnificaţie anume. A căutat să fie uşor de pronunţat şi memorat, plus să nu fie deja folosit în industrie. „A fost mai degrabă o decizie strategică, de business, nu una emoţională.“

În perioada aceea însă, a crescut în carieră şi nu a mai avut timp să se ocupe şi de brandul propriu. „Ulterior, am preluat dezvoltarea unei alte mărci de modă, un proiect conturat de un antreprenor local.“ Era 2017-2018.

„Mi-a plăcut misiunea şi am realizat că a înţelege psihologia consumatorului e, de fapt, cheia succesului.“ Studiind comportamentul clienţilor, a început să propună direcţii creative pentru piesele vestimentare. „Şi am realizat că fix acele produse se vindeau cel mai bine.“

Apoi a venit pandemia şi ea a plecat să locuiască, o vreme, în Elveţia. În lunile de lockdown a muncit de acolo, dar era în permanenţă stresată pentru ce va urma.

„Îmi amintesc că am făcut o drumeţie pe Zermatt şi am avut o revelaţie.“ A realizat - încă o dată - că îşi doreşte ceva al ei, ceva care să îi permită să nu mai depindă de nimeni. „Aveam deja experienţă în domeniul modei, aşa că am ştiut că trebuie să vin cu ceva nou.“ Moos Studio a apărut efectiv în urmă cu circa un an şi jumătate, însă primele şase luni au fost mai degrabă de aşezare în piaţă.

„Am renunţat la job abia anul trecut, dar am anunţat din timp că urmează să îmi dezvolt un proiect propriu.“ La final de 2020 era convinsă că trebuie să facă pasul spre antreprenoriat, dar abia în mai-iunie 2021 a fost gata prima colecţie şi prima şedinţă foto. „Toate drumurile m-au adus, cumva, aici. Au fost zile în care mi-am dorit să renunţ, pentru că evoluţia nu e liniară, şi asta nu la început, când te aştepţi să fie greu.“ Trebuie să îţi placă foarte mult ce faci şi să fii consecvent ca să rezişti, ca să reuşeşti.

„Nu a fost uşor, mai ales din punct de vedere financiar, dat fiind că un brand de modă are nevoie de investiţii constante.“ În total, până acum, e vorba de 130.000 de euro, bani din fonduri proprii. În 2022, businessul a ajuns pe breakeven. „A fost foarte mult de muncă. La început eram doar eu, lucram cu colaboratori, inclusiv pentru tipare şi prototipuri. În timp însă, ne-am dezvoltat.“ Astăzi sunt trei angajaţi, plus colaboratorii.

„Eu sunt implicată în tot, iar familia mi-a fost alături, la fel şi prietenul meu şi familia lui.“

Operaţiunile Moos Studio se împart astăzi între România şi Elveţia. „În Bucureşti avem un atelier propriu, care realizează prototiparea.“ Apoi, pentru producţia de serie, Simona lucrează cu trei fabrici din Bucureşti, Ploieşti şi Focşani. „Eu mă ocup de zona de creaţie, dar sunt implicată direct şi în producţie.“ În Zurich este cineva care se ocupă de strategie, marketing, poziţionare şi branding. „În 2023 avem planuri importante de creştere, aşa că aceste aspecte sunt cruciale.“

Antreprenoarea îşi petrece o bună parte din timp în Elveţia, acolo unde creează de fapt. Spune că în România e greu să găsească inspiraţie, dat fiind că aici se ocupă de clienţi, de facturi, de producţie.

Într-o lună bună, Moos Studio are circa 200 de comenzi, dar în 2023 fondatoarea speră la o triplare. Fabricile pot duce o asemenea creştere, iar intern se va mări echipa. „În 2023 dorim să ne dezvoltăm, atât local, dar mai ales internaţional. În România ne-am cam aşezat, dar afară e loc.“ Astăzi, 50-60% dintre comenzi vin de pe plan local. Urmează Europa, cu Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania şi Elveţia. Pe poziţiile următoare sunt SUA, Australia, Noua Zeelandă. „În 2023 am primit şi comenzi din Asia.“

Brandul e prezent pe toate reţelele de socializare, dar Instagram e principalul instrument de promovare. „Pe viitor, vrem să intrăm pe platforme multibrand. Suntem deja pe Wolf and Badger, iar prezenţa aici ne-a ajutat mult să creştem în Marea Britanie şi SUA. Datorită lor am intrat şi în Vogue UK, ediţia de decembrie-ianuarie.“

Moos Studio are un magazin online propriu, cu livrare interna­ţională, dar şi un showroom în Bucureşti, pe bulevardul Dacia. „Suntem prezenţi şi în Dubai, într-un showroom unde mai sunt expuse mărci din Emirate. În 2023 ar urma să intrăm şi în Elveţia, într-un multibrand în Zurich şi un altul în Geneva.“ Primele discuţii au fost deja purtate.

Simona spune că în viitorul apropiat nu îşi doreşte un magazin fizic, poate în următorii cinci ani, dar nu în România, aici funcţionează bine conceptul de showroom. „Clientele din România vor să vină, să vadă, să probeze. Şapte luni am căutat spaţiul, eram gata să renunţ.“ Acum, în acelaşi loc se găsesc şi showroomul, şi atelierul, şi birourile. De la showroom nu poţi cumpăra, dar poţi da comanda online şi apoi ridica personal coletul.

„Nu lucrăm pe comandă, pentru că timpul de producţie e mult mai mare. Noi realizăm un prototip, îi facem proba pe mine (pot fi şi 4-5 probe), apoi când e gata îl pozăm şi îl trimitem în fabrică.“ Piesele Moos Studio sunt realizate din in, bumbac, mătase sau vîscoză.

„Unele creaţii intuim că vor avea succes, aşa că le producem în serie mai mare.“ Cele atipice, care au scop de marketing sau pe care fondatoarea şi le doreşte în colecţie, vor fi replicate în cantităţi mai mici. „Lucrăm cu stocuri“, explică ea modelul de business.

Sunt cliente din România care vin şi totuşi vor modificări pe creaţii. „Ce putem face e să scurtăm sau să ajustăm. Nu refacem de la zero.“

Brandul lansează două colecţii mari pe an, a câte 15-20 de piese fiecare, plus alte cinci creaţii la fiecare două luni. „Prin asta ne distingem în piaţă, prin noutăţi, mai ales că nu suntem un brand care să mizeze pe reduceri.“ Creaţiile costă între 800 şi 1.900 de lei fiecare. „Avem un model fanion – rochia Black Tulip, declinată între timp şi ca White şi Red Tulip. Ea ne-a propulsat mult.“ A fost şi una dintre primele creaţii din zona de eveniment.

„Treptat, noi ne-am îndreptat în direcţia asta pentru că aici voiam să ajungem de fapt.“ Astfel de piese necesită atelier propriu, iar la început Simona Naciadis a mizat pe colaborări. „Urmează să lansăm şi o colecţie bridal, nişă care mie îmi place foarte mult.“

Iniţial, primele produse Moos Studio erau simple, clasice, pentru vacanţă sau pentru garden party. „Apoi am început să evoluăm şi să lansăm printuri proprii, să creionăm creaţii mai complexe, ce implică mai mult lucru manual.“ Toate creaţiile însă, indiferent de colecţie, se remarcă prin acelaşi romantism, aceeaşi feminitate şi senzualitate.