În italiană, sciccheria înseamnă eleganţă, rafinament. Aceştia sunt, de altfel, termenii care caracterizează şi restaurantul ce poartă acest nume – Sciccheria –, unul dintre cei mai noi actori din industria locală a ospitalităţii. Deschis recent în cartierul Pipera din Bucureşti, localul vine cu o propunere aproape indecentă: gastronomie italiană, ca la ea acasă.
Nu poţi să menţionezi Italia fără ca gândul să ţi se ducă, aproape involuntar, către pizza, paste, gelato, risotto, prosciutto, parmezan, tiramisu. Lista poate continua mult şi bine, dar aleg să mă opresc aici, pentru că altfel risc să-mi pierd ideea şi, de altfel, şi toată concentrarea.
Când vine vorba de gastronomia din Cizmă, nimeni nu ştie mai bine ce înseamnă ea cu adevărat decât italienii. Iar când ei decid să împărtăşească cu lumea întreagă câte ceva din acest univers, apar localuri precum Sciccheria, la Bucureşti. Restaurantul inaugurat recent în localitatea Voluntari, pe bulevardul Pipera, este deţinut de familia Militello, mai exact de Luca şi Claudia.
Luca Militello este un italian care locuieşte de aproape două decenii în România, în prezent el fiind CEO-ul operaţiunilor locale ale grupului Monza, unul dintre jucătorii importanţi din piaţa de sănătate privată.
„Sciccheria este visul meu şi al întregii familii“, spune soţia sa Claudia. Ea este româncă şi activează în HoReCa de mai bine de 15 ani.
„De-a lungul timpului, am luat parte la o mulţime de realizări ale industriei, am trăit experienţa ei în profunzime şi m-am confruntat cu diverse provocări pe care, de multe ori, le-aş fi gestionat diferit.“
Însă a ştiut mereu că va avea propriul său proiect care să-i reflecte viziunea. Pentru familia Militello, acesta nu este un prim pariu în domeniul ospitalităţii, deşi este primul restaurant. Antreprenorii mai deţin o gelaterie în centrul Bucureştiului, Sicilia Gelateria Artigianale, care oferă îngheţată artizanală creată cu ingrediente originale siciliene.
„Experienţa acumulată în sectorul HoReCa, dar şi cea de client, mai ales când călătoresc împreună cu familia, mi-au atras atenţia asupra unor aspecte cu care oamenii se confruntă atunci când vor să se destindă şi să evadeze, chiar şi pentru câteva momente, din cotidianul haotic.“
Ea şi-a propus să găsească o rezolvare acestor lucruri şi să le integreze în businessul propriu. Aşa a apărut Sciccheria, un proiect în care familia Militello a investit până acum peste 500.000 de euro, mare parte din buget fiind direcţionat către amenajări, echipamente şi design interior.
„Prin Sciccheria am curatoriat tot ce am apreciat la restaurantele vizitate – atât în ţară, cât şi afară, precum bucătăria fină, cu preparate gustoase şi bogate nutritiv, elementele şi simbolurile naturale, care să destindă clientul, locul de joacă pentru copii, parcarea privată sau conceptul de lounge.“
Astfel, la nivel de design, restaurantul integrează multe elemente şi simboluri naturale, care liniştesc şi oferă privitorului un tablou desprins din natură.
„Sciccheria are un decor menit să transpună oaspeţii într-o experienţă imersivă, direct în inima naturii.“ Pentru amenajarea spaţiului, fondatorii au colaborat cu biroul de arhitectură şi design PickTwo Studio, care are în portofoliu mai multe proiecte HoReCa, atât în zona de restaurante, cât şi în cea de hoteluri.
În ceea ce priveşte meniul Sciccheria, acesta este unul italian, cu influenţe siciliene. Printre preparate se numără: cannolo siciliano sărat cu ragu şi pecorino, millefeuille de ton roşu cu chips riso şi tapioca, creveţi gătiţi la temperatură scăzută cu caviar negru tobiko şi cremă din lapte de cocos, agnoloto black and white, cu tartar de creveţi. Meniul a fost creat de chef Michael Passarelli, în colaborare cu tatăl său, chef Antonio Passarelli.
„Sunt doi chefi de excepţie cu care familia noastră leagă o prietenie de foarte mult timp.“ Michael Passarelli rămâne cheful localului, cel care implementează meniul şi conduce bucătăria, iar tatăl său va oferi în continuare consultanţă specializată.
„Sciccheria sprijină sectorul microantreprenorial, multe dintre ingrediente fiind atent selecţionate de la artizani şi producători români, alături de furnizori italieni, pentru a păstra autenticitatea preparatelor italiene.“
Sprijinirea micilor producători locali şi italieni este confirmată şi de meniul de băuturi, unde există o selecţie generoasă de vinuri, prosecco şi şampanie, de la crame româneşti şi moldoveneşti, dar şi de la unele din Italia şi Franţa.
„În plus, Sciccheria dispune de o băcănie italienească, cu bunuri şi ingrediente autentice atât locale, cât şi italiene, de unde clienţii pot cumpăra produse precum peştele Callipo, brânzeturile Beppino Occelli, pastele artizanale Marulo, uleiurile QuattroCiocchi sau îngheţata artizanală de la Sicilia Gelateria Artigianale.“
Claudia Militello afirmă că localul se distinge atât prin conceptul gastronomic, cât şi prin facilităţile oferite clienţilor.
„În termeni de gastronomie, Sciccheria promovează întoarcerea la origini, la mâncarea sănătoasă, gustoasă, care satisface şi cele mai exigente gusturi.“
Meniul cuprinde preparate realizate din ingrediente gătite cât mai natural, la temperaturi scăzute, totul pentru a-şi păstra aromele şi calităţile nutriţionale. Totodată, meniul este bazat pe sezonalitate şi va fi modificat o dată la două-trei luni, pentru a folosi fructele şi legumele specifice fiecărui anotimp.
„În ceea ce priveşte proiectarea întregului spaţiu, sursele de inspiraţie au fost familia noastră şi experienţele prietenilor apropiaţi.“ De exemplu, spaţiul de joacă a fost gândit ca un loc în care copiii să se simtă bine, pentru a le permite pătinţilor să se bucure de clipe de relaxare. Tot la capitolul beneficii, cofondatoarea localului menţionează o parcare privată de 1.000 mp. „Acesta este un aspect important cu atât mai mult în zona unde suntem situaţi.“
Sciccheria a fost conceput, în primul rând, cu gândul la familiile bucureştene şi din zonele limitrofe, afirmă Claudia.
„Ne dorim însă ca, în timp, să devină o destinaţie a tuturor bucureştenilor, care caută atât o experienţă gastronomică autentică, dar şi un loc care să-i transpună într-o oază de relaxare.“
Restaurantul are o capacitate de 90 de persoane şi se transformă, în intervalul joi – duminică, începând cu ora 23:00, în lounge cu muzică live.
Antreprenoarea spune că au fost mai mulţi factori care au determinat amplasarea localului în Pipera, însă principalul aspect este că această zonă este locul de reşedinţă al familiei. „Acest lucru ne-a influenţat decizia, pentru că suntem familiari cu locul, cunoaştem bine zona şi nevoile sale, mai ales din perspectivă gastronomică, dar şi din cea a facilităţilor.“
Industria HoReCa locală, un sector lovit în plin de pandemia de COVID-19, traversează acum o perioadă de efervescenţă dat fiind că oamenii au poftă de socializare şi de ieşit în oraş după doi ani de restricţii. „Este o industrie extrem de dinamică, creată de oameni pentru oameni, iar unul dintre principalele beneficii pe care cred că le aduce în plus faţă de alte sectoare de activitate este feedbackul în timp real pe care îl primeşti de la oaspeţi.“
În ceea ce priveşte cultura ospitalităţii, ea este prezentă în ADN-ul românilor, crede Claudia. Deşi specificul Sciccheria nu este românesc, restaurantul a fost construit plecând de la principiile de bază ale ospitalităţii, care au fost adaptate conform cerinţelor actuale în materie de servicii şi produse. Este evidentă însă şi amprenta familiei, care reuneşte cultura românească cu cea italiană.
„Sciccheria este primul restaurant deschis şi ne gândim deja la proiectarea următorului, tot la noi în ţară“, dezvăluie ea câteva detalii din următorul capitol al poveştii.