Într-o lume în care bunele maniere sunt legi nescrise, iar restaurantele îşi „selectează“ clientela, în timp ce influencerii îţi explică pas cu pas cum să mănânci cu delicateţe academică, în Bucureşti apare un loc care vrea să facă opusul, aşa că îi invită pe oaspeţi să molfăie! Un loc unde pofta nu se cere scuzată şi unde gestul de a muşca din ceva bun nu este condamnat, ci încurajat. Mâncarea poate fi şi o joacă, o formă de exprimare liberă, nu doar un ritual strict al etichetei. Cel puţin, nu la Molf. Care e povestea sa?
Molf este un vis „dospit“ cel puţin un deceniu. Reţeta care a dus la realizarea sa a fost simplă: doi oameni cu experienţe în domenii diferite, dar cu un vis comun - să petreacă mai mult timp în bucătărie, unde să se joace precum în copilărie, din dorinţa de a reda altora bucuria de a mânca liber. Astfel, Andrei Popescu şi Cristina Mălai au decis să investească 150.000 de euro într-o aventură culinară pe bulevardul Mărăşeşti, unde, la începutul lunii aprilie, au deschis restaurantul Molf.
„Bucătăria a fost mereu un spaţiu de reconectare pentru mine – fie că vorbim de gătit acasă, pentru prieteni, fie de descoperit gusturi în călătorii. Aşa a apărut dorinţa de a construi un loc care să exprime exact asta: plăcerea de a savura mâncarea, fără grabă, fără pretenţii inutile“, a spus Andrei Popescu, cofondator al Molf, într-un interviu acordat După Afaceri Premium.
Cu 10 ani de experienţă în e-commerce şi tehnologie, el şi-a dedicat ultimii ani platformei online de livrare la domiciliu Freshful by eMAG, al cărei CEO a fost. După o perioadă intensă de decizii rapide şi provocări, a simţit nevoia de o schimbare şi a descoperit plăcerea de a face ceva tangibil şi apropiat de oameni. Împreună cu Cristina Mălai, cunoscută drept Chef Mălai, care a lucrat în mai multe restaurante de renume din Bucureşti, printre care şi The Artist, a conturat Molf, despre care afirmă că este un loc de joacă pentru adulţii care încă se bucură de lucrurile simple.
Molf vine de la verbul „a molfăi“, care descrie gestul instinctiv şi copilăros de a te bucura de mâncare, de a mânca cu poftă. „Am vrut un nume simplu, cald, care să te facă să zâmbeşti. Când am zis «Molf» prima oară, în glumă, a părut genul de idee care nu iese din minte. Şi-am ştiut că asta e.“
La Molf, Andrei şi Cristina îşi propun să estompeze graniţele dintre fine dining şi comfort food. Îşi doresc un echilibru între mâncarea serioasă şi atmosfera relaxată, unde vizitatorii nu trebuie să se simtă constrânşi de reguli. Ei vor ca oamenii să vină flămânzi – nu doar de mâncare, ci şi de gust, experienţă şi timp petrecut cu prietenii.
Filosofia lor este simplă: mâncare cu sens, gătită cu grijă şi servită fără complicaţii. Lucrează cu ingrediente locale de sezon, dar se inspiră şi din bucătăriile internaţionale. Se joacă cu tehnici şi platinguri moderne, dar susţin că nu pierd din vedere esenţa: mâncarea trebuie să fie delicioasă, nu doar interesantă. „Am învăţat, în e-commerce, cât de mult contează experienţa completă – nu doar produsul în sine. Şi mai e ceva: suntem un restaurant cu suflet de start-up. Experimentăm. Ascultăm feedback. Ne adaptăm“, a subliniat Andrei.
Meniul de la Molf e, într-un fel, un jurnal culinar. Fiecare fel de mâncare are în spate o poveste – o amintire, o destinaţie sau o conversaţie avută în bucătărie de cei doi fondatori. „Pentru mine, călătoriile au fost mereu despre gusturi – sendvişurile absolut delicioase din deli-urile newyorkeze, mirosul unei pieţe locale din Italia, condimentele unui street food perfect gătit în Istanbul sau o masă simplă, în mijlocul satelor săseşti, zona mea preferată din România. Toate experienţele astea s-au aşezat, cumva, în ADN-ul restaurantului“, a explicat Andrei.
Chef Mălai, cu un background puternic în bucătărie, are o abordare foarte intuitivă. Ea vine cu tehnică şi fineţe, Andrei vine cu instinctul de client – ce i-ar plăcea să mănânce, cum ar vrea să arate, ce l-ar face să se întoarcă. „Nu urmărim trenduri, ci gusturi reale, oneste.“
Acum, un fel de mâncare „semnătură“ la Molf sunt sendvişurile, iar cel mai bine vândut este Molfzilla Reuben. E un sendviş cu pastramă de vită, „un monstru simpatic şi delicios, care a devenit rapid un fel de simbol al casei. Ne place să spunem că e greu de mâncat cu graţie, dar uşor de iubit“.
Numele lui – Molfzilla – e un joc de cuvinte, parte din identitatea restaurantului, dar şi o declaraţie de intenţie: „nu ne luăm prea în serios, dar luăm gustul foarte în serios“. Proprietarii îl recomandă cu un pahar de vin roşu. Iar, la desert, specialitatea casei este Tiramisu cu Gorgonzola, un preparat semnat de Chef Mălai.
„Cred că gastronomia fine dining din România a evoluat enorm în ultimii ani – atât ca tehnică, cât şi ca mentalitate. Avem din ce în ce mai mulţi chefi talentaţi, localuri cu viziune, restaurante care joacă în liga internaţională. Şi asta nu poate fi decât un semn bun: începem să ne apreciem ingredientele, să redescoperim reţete, dar şi să inovăm fără teama că «nu se face aşa».“
Totuşi, nu toţi oamenii îşi doresc experienţe de fine dining în fiecare zi – şi aici crede el că apare spaţiul în care Molf să se poziţioneze. „La Molf, nu ne propunem să concurăm cu fine dining-ul, ci să oferim o alternativă relaxată, dar la fel de atentă la gust şi calitate“, a menţionat Andrei.
Astfel, localul vrea să fie spaţiul unde oamenii vin să mănânce bine, să se simtă în largul lor şi să nu aibă nevoie de o ocazie specială pentru a ieşi în oraş. Fără formalităţi, cu mânecile suflecate, muzică pe fundal, un pahar de băutură pe masă şi o atmosferă în care pofta este încurajată, nu scuzată. Molf vrea să fie dovada că gastronomia poate fi serioasă fără să fie scorţoasă.
Fondatorii cred că experienţa nu stă în decor sau în cât de sofisticat e limbajul meniului, ci în cât de tare îţi „tresar“ papilele şi cum te simţi în locul ăla. Nu contează dacă mănânci cu furculiţă de argint sau cu mâna – contează dacă vrei să mai iei o înghiţitură. Şi încă una. „Aşa că, dacă avem un mit de demontat, ar fi ăsta: că mâncarea bună trebuie să fie solemnă. În final, gustul nu are dress code. Doar poftă.“
Astfel, Andrei şi Cristina au căutat un spaţiu accesibil, dar cu personalitate. Au ales o zonă centrală, aproape de parcul Carol, de clădiri de birouri şi totuşi, în mijlocul unor ansambluri rezidenţiale, tocmai pentru a atrage o comunitate diversă şi vie. Ideea a fost să creeze un loc cu atmosferă relaxată şi cozy, în care oamenii să se simtă ca acasă – nu într-un spaţiu pretenţios. Restaurantul este mic şi are inclusiv mese de tip „sharing“, concepute special pentru ca oameni care vin singuri sau care sunt necunoscuţi să poată pleca prieteni.
„Avem în minte mai degrabă o stare decât un profil clar de client. Clientul ideal la Molf e omul care vine cu poftă şi fără pretenţii inutile. Care nu caută farfurii de Instagram, ci gusturi care chiar spun ceva. Care râde, povesteşte, molfăie cu poftă şi dă un «mhm!» sincer la prima înghiţitură.“ Poate fi un cuplu care iese la prânz într-o miercuri oarecare, o gaşcă de colegi care-şi transformă pauza de masă într-o minisărbătoare sau cineva care vine singur şi pleacă cu un prieten nou. „Ne dorim un public curios, deschis, relaxat. Nu contează vârsta, ocupaţia sau dacă ştii să pronunţi «redukţie». Contează doar să-ţi placă mâncarea făcută cu grijă şi să-ţi găseşti locul în energia noastră. Restul vine de la sine“, a spus Andrei.
Deschiderea Molf a avut loc pe 3 aprilie, cu un soft opening alături de aproximativ 80 de prieteni – puţin peste capacitatea restaurantului, inclusiv terasa. Din 4 aprilie, localul a intrat direct în regim full service, cu meniul gata, echipa pregătită şi dorinţa de a pune în farfurie tot ce a fost construit în câteva luni. Nu a avut loc o deschidere oficială, cu panglică, dar fiecare masă a fost ocupată.
„În ceea ce priveşte investiţia, ne-am încadrat undeva în jurul sumei de 150.000 de euro.“ A inclus aici amenajarea completă a spaţiului, bucătăria profesională, brandingul şi toate detaliile care fac diferenţa – de la mobilier şi echipamente până la formarea echipei şi primele luni de operare. „Am tratat totul cu rigoarea unui proiect de business, dar şi cu instinctul şi intuiţia care vin atunci când construieşti ceva în care crezi cu adevărat.“ Pentru că oricât ai planifica, la final contează energia pe care o pui în loc – şi oamenii care o simt, a menţionat el.
Crede că pentru Cristina, Molf e mai mult decât un business – e un vis care a crescut în ea ani de zile, odată cu fiecare experienţă din bucătărie, fiecare ingredient descoperit, fiecare shift lung şi fiecare carte de reţete răsfoită până târziu în noapte. Faptul că şi-a dorit propriul restaurant de la 15 ani spune tot despre pasiunea ei. Şi acum este în acţiune. La fel şi el.
„Cred că, într-un fel, e-commerce-ul şi ospitalitatea nu sunt chiar atât de diferite cum par la prima vedere.“ În ambele, totul se reduce la experienţă – doar că una e digitală, iar cealaltă e 100% fizică, viscerală, cu mirosuri, gusturi şi zâmbete reale. „Ce m-a atras la ospitalitate a fost tocmai această tangibilitate. După ani în care am lucrat la construirea unui business tech – Freshful – mi-am dorit să creez ceva unde feedbackul e instant şi nefiltrat.“ Vezi în timp real dacă omul e mulţumit. Şi asta e extrem de satisfăcător, a completat Andrei.
Însă, lecţiile din eMAG şi Freshful l-au ajutat enorm în dezvoltarea unei afaceri antreprenoriale. În e-commerce, a învăţat ce înseamnă să scalezi, să lucrezi cu echipe mari, să creezi procese şi să pui clientul în centrul a tot ce faci. Toate astea se aplică şi în gastronomie, chiar dacă într-un cadru mai mic. „De exemplu, la Molf, am tratat lansarea ca pe un start-up: am gândit poziţionarea clar, am testat meniul, am urmărit feedbackul în timp real, am ajustat. Am învăţat că brandingul nu e doar un logo, ci tot ce simte omul din momentul în care intră pe uşă.“
Mai mult, fondatorii au un plan de investiţie bine conturat pentru dezvoltarea afacerii. Deşi Molf are o energie casual, în spate funcţionează cu rigoarea unui start-up construit cu cap. Ei s-au uitat atent la costuri, marje, capacitate de producţie, rotaţia meniului şi eficienţa operaţională, pentru că îşi doresc să fie un loc construit pe termen lung. Pentru primul an şi-au setat o cifră de afaceri de aproximativ 320.000 de euro. „Am lucrat la un plan pe termen mediu şi lung – nu rigid, dar suficient de bine conturat cât să ştim încotro vrem să mergem.“
Văd Molf ca pe un brand care poate creşte – nu neapărat prin copiere la indigo, ci prin adaptare şi diversificare. Au luat deja în calcul extinderea în alte părţi ale Bucureştiului sau chiar dezvoltarea unor formate satelit – poate un loc mai mic, doar pentru prânzuri rapide, poate un Molf To Go. „Dar doar dacă reuşim să păstrăm ce contează cel mai mult: calitatea gustului şi atmosfera de acasă“, a explicat Andrei.
Astăzi, Molf înseamnă un spaţiu mic, plin de suflet, pe Mărăşeşti 2B. Dar mâine poate fi într-un alt oraş, poate într-un alt format – însă cu aceeaşi idee în centrul întregului concept: să aducă gustul aproape de oameni. Fără complicaţii, fără pretenţii. Până atunci, Cristina şi Andrei ar fi încântaţi să le calce pragul, în locaţia actuală, bucătari pe care îi admiră, precum Radu Dumitrescu, Mihai Toader, Alex Dumitru, Chef Orlando Zaharia, Roxana Blenche, Marco Favino şi Chef Scărlătescu. Ar fi nu doar onoraţi, ci şi sincer curioşi de feedback.
Dacă ar fi să le calce pragul o vedetă internaţională, l-ar alege fără ezitare pe Jamie Oliver. Dincolo de faptul că a inspirat milioane de oameni să gătească acasă fără teamă, el reprezintă spiritul Molf, din punctul lor de vedere: mâncare serioasă, dar fără figuri. „L-am vedea muşcând cu poftă dintr-un Molfzilla Reuben, poate chiar cu un strop de sos pe barbă, şi rostind cu accentul său inconfundabil: «Mate, that’s a proper sandwich right there». Iar apoi, desigur, cerând încă unul.“
S-ar bucura să le guste preparatele şi alţi antreprenori din zona gastronomică, oameni care ştiu cât e de greu să transformi o idee
într-un loc viu, oameni care au trecut prin provocări. „Indiferent de cine vine, ne dorim ca fiecare om care se aşază la masă la Molf – bucătar, antreprenor sau pofticios anonim – să simtă că locul e autentic şi mâncarea gătită cu rost“, au întărit ei. În plus, Cristina şi Andrei cred că, în ciuda aparenţelor, mai este loc pe piaţa din Bucureşti pentru restaurante noi. Chiar dacă industria pare suprasaturată, dacă simţi că nu poţi să nu faci pasul, sfatul lor este clar: fă-o! Nu e uşor, dar dacă iubeşti cu adevărat mâncarea, oamenii şi energia unui loc viu, atunci merită fiecare oră nedormită, pentru că în momentul în care se deschide uşa şi intră primul client, începe magia.
