Gastronomie

Patiseria, într-o continuă schimbare. Cum a devenit croissantul principala sursă de inspiraţie pentru noi trenduri?

28 apr 2026 20 afişări de Miruna Diaconu
Din aceeaşi categorie

Croissantul, iconicul produs de patiserie, emblema Franţei, a devenit principala sursă de inspiraţie pentru cele mai noi creaţii din domeniu. De la crookie la brownie croissant şi, mai departe, până la cruffin, toate au pornit de la clasicul, eternul şi, totodată, fascinantul croissant. Iar asta în condiţiile în care astăzi patiseria fusion, care combină două sau mai multe produse clasice pentru a obţine unul nou, a devenit un trend nu doar pe internet, ci şi offline, în patiseriile din toată lumea.

Unul dintre cele mai vechi şi mai iubite produse de patiserie din toată lumea este celebrul croissant, care a fost ridicat la rang de artă în Franţa. Acesta îşi are totuşi originea în Austria. Acolo s-a „născut“ sub numele de kipferl, pentru a migra mai târziu în Hexagon, unde a ajuns un simbol al acestei ţări.

Forma actuală a croissantului i-a fost dată însă de Sylvain Claudius Goy în 1915, când, în loc de aluat de brioşă, aşa cum a era în reţeta importată din Austria, el a creat un aluat în straturi, în care a adăugat şi unt. Iar asta a condus la apariţia emblematicului desert francez savurat peste tot în lume până în prezent.

Astăzi, mai bine de un secol mai târziu, clasicul croissant şi-a păstrat locul fruntaş în arta patiseriei. Tot el reprezintă şi principala sursă de inspiraţie pentru produsele de nouă generaţie, care au devenit populare datorită social media.

Stéphane Louvard, un patiser francez celebru, este cel care a inventat crookie, o combinaţie între croissant şi fursecuri, scrie The New York Times. Cererea pentru acest nou desert a crescut foarte mult mai ales datorită video-urilor virale de pe TikTok.

Crookie este doar unul dintre simbolurile patiseriei fusion, care combină două sau mai multe produse clasice pentru a obţine unul nou. Acesta a devenit un trend nu doar pe internet, ci şi offline, în patiseriile din toată lumea.

Nici România nu a fost imună la aceste noi tendinţe.

Patiseriile autohtone au devenit foarte populare mai ales odată cu introducerea New York Rolls, desert care a ajuns în atenţia consumatorilor tot prin intermediul TikTok-ului.

Când această creaţie a ajuns în vitrina patiseriilor şi cofetăriilor locale, oamenii deja aşteptau la coadă pentru a mai prinde măcar un New York Roll, produs creat şi importat din Statele Unite ale Americii.

Unul dintre primele businessuri care au pariat pe acest produs a fost Angeline Cake Boutique, o cofetărie amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, care a pornit la iniţiativa a doi antreprenori, Andreea şi Marius Simion.

„Încă de la finalul anului 2022 am început să ne îndreptăm atenţia către produsele de Viennoiserie. Am debutat în acest segment cu introducerea New York Roll. Practic, noi am fost primii care l-am produs în România de la zero“, povesteşte Marius Simion.

Succesul pe care l-a avut acest produs i-a determinat pe antreprenori să descopere mai multe despre tot ce înseamnă partea de foietaj, aşa că de atunci şi până acum au urmărit trendurile care vin din afară, au mers la târguri inter­naţionale şi au participat activ la traininguri cu mari patiseri recunoscuţi internaţional. Rezul­tatul?

Cofetăria a introdus în primăvara anului trecut şi brownie croissant, un brownie învelit într-un aluat crocant de croissant.

De altfel, şi această creaţie e pe val în rândul pasionaţilor de patiserie.

„Considerăm că este o urmare firească la ceea ce a însemnat New York Roll. Ne place să fim printre primii care aduc produse noi şi inovatoare în această categorie. Din punctul nostru de vedere, #BrownieCroissant este peste New York Roll, atât din perspectiva tehnicii şi a aspectului, cât şi a gustului.“

Dar, bineînţeles, în final, oaspeţii sunt cei care dau verdictul final.

„Toţi cei cu care am discutat au lăudat produsul şi au spus că o să revină către el“, adaugă Marius.

Deşi TikTok-ul pare a fi principala sursă de inspiraţie pentru consumatori şi patiseri, deşi pare a fi spaţiul de unde pornesc trendurile, nu este singurul punct de start. Şi nu e cel mai important. Spre exemplu, Andreea şi Marius Simion participă adesea la târguri internaţionale pe segmentul de viennoiserie. Totuşi, recunosc că sunt mereu cu ochii şi pe reţelele de socializare.

Dar să ne întoarcem la deserturile noastre.

Spre exemplu, Brownie Croissant oferă patiserilor libertatea de a jongla cu aromele şi texturile, existând o varietate de umpluturi.

Angeline Cake Boutique are brownie croissant în patru variante - una cu vanilie de Madagascar şi brownie, una cu pastă de fistic, insert de caisă şi brownie cu fistic, una cu matcha organică, insert de zmeură şi brownie cu ciocolată albă şi o a patra, cu ciocolată, vişine şi brownie. Marius dezvăluie că urmează lansarea a încă două variante în toamna acestui an.

„Cererea pentru produsele de viennoiserie este din ce în ce mai mare şi ne dorim să fim unii dintre cei mai importanţi pro­ducători artizanali de profil din Bucureşti şi, de ce nu, din ţară“, mai spune el.

Angeline Cake Boutique nu este însă singura cofetărie care a introdus astfel de deserturi în vitrina sa. La Liste, o patiserie originară din Cluj-Napoca, pornită de Andreea Ignat, chef patiser cu o experienţă de aproape 15 ani în acest domeniu, este un alt exemplu.

„Brownie meets Croissant. Foi de croissant cu unt franţuzesc, brownie intens cu ciocolată 70% şi o cremă namelaka fină de vanilie. Layered outside, fudgy & creamy inside (Stratificat la exterior, pufos şi cu cremă la interior – trad.).“ Aşa îşi descrie localul propriile Brownie Croissante pe pagina de Instagram. Tot acolo anunţă şi că a lansat noi variante ale acestui preparat. „Brownie Croissant are fraţi - cu cremă fină de namelaka şi zmeură parfumată, cu namelaka de fistic şi un jeleu intens de zmeură. Ni se alătură începând de astăzi aceste două noi sortimente.“

Brownie Croissant a fost introdus în meniul LaListe pe data de 1 aprilie a acestui an, dorind să se înscrie în trendul internaţional. Inspiraţia, spune Andreea Ignat, a venit de la chef-ul Antonio Bachour, unul dintre cei mai apreciaţi patiseri la nivel mondial, dar şi din parcursul său profesional la Şcoala Hoffman din Barcelona, unde a studiat tehnici avansate de patiserie.

„Trendul a pornit în Europa şi începe să capete tot mai multă popularitate şi în România“, subliniază ea.

Cererea pentru acest produs a fost mare şi Brownie Croissant a venit ca să rămână, este de părere Andreea Ignat, şi nu pare să fie doar un trend de moment. Andreea recunoaşte că succesul unui produs se datorează, în mare parte, şi îngredientelor folosite.

Alţi patiseri locali au pariat pe alte deserturi în tendinţe, de multă vreme apărute în industria globală, dar mai puţin cunoscute pe plan local. Este cazul cruffin, o combinaţie între croissant şi brioşă. Aluatul laminat este copt într-o formă de brioşă şi umplut cu o varietate de creme, gemuri sau altele asemenea. Cofetăria Bakings din Bucureşti este unul dintre locurile unde, din când în când, poate fi găsit în meniu cruffin cu diverse arome.

Deşi arta patiseriei evoluează şi aduce în atenţia publicului diferite produse care, cel puţin la prima vedere, par a fi revoluţionare, principala sursă de inspiraţie pentru aceşti maeştri rămâne clasicul croissant. Astfel, acesta nu îşi pierde statutul nici în vremurile moderne, în care consumatorii caută combinaţii mai puţin obişnuite.

Pentru că, la finalul zilei (de fapt la începutul ei), cafeneaua face cea mai bună pereche tot cu un croissant bine făcut.