În timp ce maşina gonea pe şoselele cvasisuspendate şi aproape goale din Muscat (capitala Omanului), mă gândeam că în nicio altă ţară şoferii nu au fost mai tăcuţi, mai puţin interesaţi de povestea unor călători. Nici măcar de unde veniţi nu am fost întrebaţi. Nici măcar o dată.
Şi, în timp ce mă gândeam la asta, iar în fundal suna o melodie instrumentală greu de descris – poate o combinaţie de ritmuri indiene şi arăbeşti – am văzut cum în bătaia aerului condiţionat dansau două fotografii. Una – cea mare – mi-a atras atenţia. Era o imagine uşor decolorată, poate de soarele puternic din zonă, cu Saddam Hussein în uniformă militară.
Pe cea de-a doua, de vreo zece ori mai mică, am remarcat-o abia după ce mi-am revenit din şoc. Ea atârna cuminte chiar dedesubtul primeia. Şi îl întruchipa pe şoferul nostru.
Nu ştiu de ce Saddam Hussein, un politician pe care unii l-au numit dictator feroce, iar alţii un lider desăvârşit, era aşa la un loc de cinste. Nu ştiu dacă şoferul era sau nu irakian. Şi până să mă dezmeticesc şi să îmi fac curaj să îl întreb, am ajuns deja la destinaţie. Astfel, am rămas cu curiozitatea.
Dar ce mi s-a părut cu atât mai amuzant la această întâmplare a fost că fix în seara de dinainte mă uitam la un episod din cea de-a doua serie a producţiei The Diplomat, iar actriţa din rolul principal – care în serial este ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Marea Britanie, după o carieră construită în Irak şi Afganistan – îl aminteşte pe acelaşi Saddam Hussein şi îl numeşte un lider genial.
Ce legătură are însă acest politician apreciat şi hulit deopotrivă cu cel mai recent număr al unei reviste de lifestyle şi lux? Niciuna. Dar, recitind materialele din această ediţie am regăsit în mai multe dintre ele această idee a contrastelor.
Spre exemplu, lumea asociază divorţul cu certuri şi cu partaje. Iar inelele cu iubirea. Există însă şi cazuri când un divorţ se lasă cu cadouri, mai exact cu un inel. Cine s-ar fi gândit că după inelul de logodnă o să vorbim şi despre inelul de divorţ?
Similar, corsetul a trecut de la statutul de obiect vestimentar care provoacă durere la cel de piesă care aduce plăcere. Şi, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de câteva sute de ani de schimbări – de mentalitate, de metode de lucru, de perspective, acest lucru s-a întâmplat.
Să sperăm că nu va fi nevoie de tot la fel de mult timp pentru ca şi Poiana Braşov să ajungă să se compare – nu doar la prima vedere – cu Szczyrk, cea mai mare staţiune de schi din Polonia. Mai multe despre această destinaţie cu nume imposibil de pronunţat o să aflaţi în paginile ce urmează. Vă spun doar atât: momentan, situaţia celor două staţiuni „seamănă, dar nu răsare“.
Acestea nu sunt singurele exemple de texte care vă vor face să vă întrebaţi ce caută aceste două elemente, personaje ori cuvinte împreună. Vă mai las un singur „preview“ înainte de a vă invita la lectură. Este cel al lui Erik Constantin, parfumier independent, care a vrut să creeze miresme altfel. Vă puteţi imagina cum miroase o ceartă sau un spaţiu gol, rece? Cum miroase dinamismul? E ca şi când ai spune că ai parfumuri care nu miros a nimic. Ei bine, Erik a imaginat şi realizat arome care poartă în ele asemenea poveşti olfactive. Mai multe despre asta, dar şi despre multe altele, în paginile următoare!
Lectură plăcută!
