Style

Brandul olandez de beauty Rituals pariază şi pe zona de wellness şi vrea să combată stresul cu „brain massage“. Ce înseamnă asta?

28 mai 2026 32 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Ideea că frumuseţea vine (şi) din interior nu este nouă. Şi totuşi, astăzi, când suntem mai grăbiţi şi mai stresaţi decât oricând, ea pare mai actuală ca niciodată. Aşadar, întrebarea este cum putem alinia rutina zilnică de îngrijire a pielii cu cea de îngrijire a minţii, pentru ca rezultatul să fie un echilibru (cât se poate de) perfect într-o lume clar imperfectă.

O să încep prin a spune că nu am reuşit niciodată să meditez. Poate nu am încercat suficient. Poate nu e pentru mine. Poate nu a fost momentul. Şi, dacă tot suntem la capitolul confesiuni, cred că e cazul să recunosc – mai ales mie – că relaxarea în forma ei „pură“ este pentru mine un concept străin. Mă pot deconecta de lume, asta cu uşurinţă, dar nu-mi pot scoate creierul din priză. Fie că planifică următoarele călătorii, că se gândeşte la probleme de geopolitică sau la nemurirea sufletului, că analizează cele mai noi date economice sau că îşi imaginează un viitor guvernat de AI, tot timpul are „treabă“. Şi nu doar una, niciodată doar una.

În acest context, când am fost invitată de brandul de beauty Rituals să iau parte la o sesiune de relaxare menită să îmi destindă întâi trupul şi apoi mintea, am fost sceptică. Cum aveau să reuşească un hidromasaj şi un „brain massage“ să facă asta?

Procesul a început prin a mă întinde pe un pat cu apă caldă. Salteaua dansa sub mine, în timp ce pe jumătate corpul îmi era acoperit de un capac menit să mă deconecteze de lume. Am setat intensitatea masajului, a luminii – aparatul este dotat cu lumini LED (fototerapia cu LED este o tehnică de îmbunătăţire a aspectului pielii) – şi a sunetului (pe fundal se auzeau sunete din natură).

Şi, pe măsură ce mişcările circulare de masaj lucrau să elibereze delicat tensiunea, am încercat să mă relaxez. Concentrându-se în principal pe zona spatelui, acest tratament combină apa caldă şi presiunea jeturilor mobile cu parfumul calmant al The Ritual of Jing (una dintre colecţiile Rituals).

Începutul a fost greu. Simţeam nevoia să mă mişc, să resetez aparatul, să mă uit adesea la ceas să văd cât a trecut. Părea că reuşesc să mă stresez singură mai degrabă decât să mă destresez.

Şi totuşi, la un moment dat, am început să număr invers, de la 1.000 în jos, din şapte în şapte. Citisem că e un exerciţiu bun pentru persoanele care suferă de insomnie. Din fericire, nu am problema asta, aşa că nu am fost nevoită să îmi testez abilităţile aritmetice. Până când am ajuns în Amsterdam, întinsă pe un pat de hidromasaj. Nu mai ştiu să zic la cât am ajuns cu numărătoarea, clar nu până la capăt. Cert e că la un moment dat m-am oprit fără să îmi dau seama. Şi am devenit atentă la apa care curgea şi la păsările care ciripeau (muzica de pe fundal este luată din natură).

Şi nu doar că nu am realizat când a trecut timpul rămas, dar la final aş fi vrut să mai stau o tură.

Norocul a făcut că după această experienţă am putut să testez şi brain massage-ul, menit să ofere o relaxare mentală profundă. Ce presupune acesta?

Mind Oasis este un produs ce constă într-o saltea aşezată pe un cadru „zero-gravity“ (gravitaţie zero) şi care vine la pachet cu o aplicaţie dedicată, oferind astfel o metodă de relaxare a minţii. Aplicaţia oferă peste 10.000 de sesiuni audio şi exerciţii de respiraţie adaptate pentru relaxare, reîncărcare, concentrare sau somn.

Totodată, cadrul din lemn permite înclinarea corpului astfel încât picioarele să fie uşor deasupra nivelului inimii. Această poziţie reduce tensiunea fizică, îmbunătăţeşte circulaţia şi creează o senzaţie de imponderabilitate, spun reprezentanţii Rituals. Iar salteaua emite vibraţii subtile, care lucrează în armonie cu sunetul şi ritmul respiraţiei pentru a aprofunda starea de repaus.

Produsul este disponibil, spre exemplu, în cadrul magazinului concept-store din Amsterdam – House of Rituals (dar nu numai). Aici, ghidată de cea care a gândit acest concept, am reuşit să îmi li­niştesc mintea. Nu, nu am făcut-o să tacă, dar m-am simţit după ca după un somn bun. Odihnită. Relaxată.

„Mizăm mult pe wellness şi vrem să dezvoltăm conceptul de Mind Oassis, pe care ţintim să îl ducem în mai multe locuri“, spune Raymond Cloosterman, fondatorul Rituals, un brand de beauty, de produse de îngrijire personală şi de articole pentru casă prezent în zeci de ţări din lume. Astăzi, există aproximativ 1.500 de boutique-uri proprii, plus alte câteva mii de tip shop in shop. O parte dintre ele sunt în România.

Dincolo de dezvoltarea reţelei de boutique-uri şi a portofoliului de produse, antreprenorul vrea să crească şi Mind Oasis. Vrea să îl aşeze în proximitatea magazinelor mari ale brandului, dar declară că e potrivit şi în săli de fitness sau în hoteluri.

Nu în ultimul rând, acesta îşi găseşte locul şi în casele oamenilor, atât salteaua cât şi cadrul din lemn putând fi achiziţionate pentru acasă.

Raymond Cloosterman crede aşadar că starea de bine şi frumu­seţea merg mână în mână. De aceea, Mind Oasis a venit să completeze universul Rituals, care cuprinde 650 de produse.

În fiecare an sunt lansate cam 200 de articole noi.

„Astfel, la fiecare trei-patru ani schimbăm complet toată oferta din magazin. E important să ne surprindem clienţii.“

Sigur, produsele pentru casă şi cele de îngrijire corporală sunt în continuare nucleul brandului - în frunte cu gelul de duş-spumă, cu parfumurile de cameră şi cu crema de ras -, dar Rituals s-a dus şi în alte zone, cum ar fi îngrijirea feţei, spre exemplu, explică fondatorul businessului, pe care l-am întâlnit la Amsterdam cu ocazia relansării colecţiei The Ritual of Ayurveda, una dintre cele mai longevive colecţii ale mărcii. Inspirată de înţelepciunea străveche ayurvedică, aceasta cuprinde acum 24 de produse şi trei seturi cadou, disponibile în dimensiunile S, M şi L. E vorba de produse pentru baie, corp şi casă, dintre care trei sunt noi - Super Dry Body Oil (un ulei uscat cu absorbţie rapidă), Face & Body Clay Mask (mască) sau Pre-Wash Hair & Scalp Oil (ulei pentru păr). Construite în jurul ideii de echilibru şi armonie, produsele se remarcă printr-un parfum cald, floral-condimentat, îmbogăţit cu trandafir indian şi ulei de migdale dulci.

De altfel, această colecţie încapsulează filozofia brandului Rituals, a cărui istorie a început să se scrie în anul 2000, după ce Raymond Cloosterman, inspirat de călătoriile sale prin Asia, şi-a dorit să creeze un univers unde oamenii pot să redescopere bucuria micilor rutine zilnice. Şi nu orice rutine, ci acelea care pot deveni ritualuri.