Dai Boje, zavtra toje este un îndemn pescăresc, o urare de noroc, iar dacă veţi avea răbdare şi veţi citi în tihnă cele de mai jos, fără a da fuguţa la conaşul Google, veţi afla o poveste despre un loc cum altul nu-i, Delta Dunării.
„Am avut o copilărie influenţată de vacanţele la ţară, la bunici. Apoi, când am devenit arhitect, ţin minte că îmi făceam schiţele la Muzeul Satului. Frumuseţea caselor tradiţionale am descoperit că stă în armonia dintre natură şi spaţiul creat atât de inteligent de om“, spune Teodor Frolu, arhitect şi fondatorul agenţiei de comunicare DC Communication. El spune că avem nevoie să recuperăm această «inteligenţă» ţărănească, dar nu doar nostalgic, ci într-un mod inovator. „Este exact ce ne-am propus cu Ivan (Patzaichin, una dintre legendele sportului românesc, multiplu campion olimpic şi mondial la canoe - n.red.) să facem.“
Întâlnirea a avut loc în 2010, în cadrul unui festival de gastronomie.
„Ivan Patzaichin era eroul copilăriei mele, ca la foarte mulţi dintre noi.“ Făceau amândoi parte din juriu. „Eu în calitate de promotor al curentului slow-food în România, el ca legendă şi ambasador al Deltei. Eu eram fascinat atunci de experienţa mea de un an înainte când am parcurs drumul de la Tulcea la Sfântu Gheorghe cu o canoe în 5 zile prin canalele Deltei. Cred că Delta şi canoea ne-au apropiat şi de aici a pornit întreaga poveste.“
La scurt timp după această întâlnire, cei doi au pus bazele Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23. Asociaţia a pornit la rândul său o mişcare, Rowmania, un brand umbrelă sub care sunt „ocrotite“ produse de turism, proiecte de antreprenoriat social, proiecte de promovare a acestei părţi de relief unice în România, poate cea mai frumoasă componentă naturală pe plan local. Evenimentul fanion al mişcării Rowmania a devenit Rowmania Fest, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, eveniment organizat anual, din toamna lui 2011, la Tulcea.
O primă reuşită a acestei mişcări a fost conservarea meşteşugului realizării lotcilor, barca emblemă a Deltei, care în absenţa unui concept de integrare în peisajul economic actual, risca să devină glastră de flori în faţa pensiunilor.
„De mai bine de şapte ani colaborăm cu singurul atelier de bărci din lemn rămas în Tulcea căutând soluţii pentru păstrarea acestui meşteşug. Paul Vasiliu, ce s-a încăpăţânat să păstreze acest meşteşug, este un pasionat creator de bărci din lemn.“ Pescarul cu lotca lui sunt icon-ul Deltei, sunt patrimoniu pur, dar dacă în 2004 se făceau 300 de lotci pe an, din 2008 şi până prin 2016 nu s-a mai produs niciuna. „Riscam ca în zece ani să nu mai avem lotci. Puţini realizează cât de mult pierdem din identitatea locului şi implicit a noastră. Cum ar fi Veneţia fără gondolă?“
În Veneţia însă, gondolierii sunt integraţi într-un sistem economic, estetica nefiind niciodată suficientă pentru durabilitatea unui concept. În Deltă, pescarii folosesc bărcile cu motor, le este mai uşor, aşa că la final, cui i-ar mai trebui o lotcă, chiar şi aşa frumoasă cum e?
„Pentru păstrarea lotcii şi a relaţiei cu pescuitul tradiţional am folosit o funcţiune nouă, pescaturism. Ceea ce făcea pescarul tradiţional din tată în fiu se transformă într-o experienţă pentru turist, pentru cei ce vor să descopere Delta cu întregul ei ecosistem.“
Mai mult, lotca s-a trasformat datorită inspiraţiei Asociaţiei în canotcă, o barcă ce preia fluiditatea liniilor unei lotci şi le combină cu funcţionalitatea unei canoe, cu care se poate participa la anumite concursuri.
Dar ecosistemul din Deltă mai are o componentă, diversitatea culinară aproape imposibil de regăsit în altă parte a României.
„Pornind de la proiectul cu bărcile, am descoperit, datorită lui Ivan, comunităţile de pescari. Am descoperit bogăţia pe care aceşti oameni o păstrează prin tradiţii, gastronomia sau ştiinţa de a pescui şi a lucra împreună cu natura. Aşa i-am cunoscut şi pe o parte din membrii Asociaţiei Ro Pescador“, continuă Teodor Frolu.
Mulţi dintre cei care fac parte din Ro Pescador sunt pescari din tată-n fiu, asociaţia reuşind ca dincolo de activitatea clasică, să dezvolte o serie de produse pe bază de peşte disponibile acum în mai multe lanţuri de magazine din Bucureşti.
„Cu Dan Buhai şi Sorin Zaharia (fondatori Ro Pescador) am colaborat întâi la mici evenimente şi după câţiva ani a apărut ideea de a face împreună un restaurant în Tulcea, Ivan Pescar. Asta se întâmpla în 2015. Ţin minte că atunci primarul din Tulcea a avut o reacţie de genul: «În sfârşit, avem şi noi un restaurant pescăresc în Tulcea!» Aşa era! Nimeni până atunci nu avusese curajul să facă un restaurant exclusiv bazat pe peşte şi pe bucătărie tradiţională.“
Contrar opiniei publice, numele restaurantului nu vine de la numele campionului, deşi în mod cert dragostea de care se bucură Ivan Patzaichin a făcut minuni din această coincidenţă. În realitate, Ivan Pescar este numele unei păsări mici albastre, ce mai poartă numele de pescăruşul albastru sau KingFisher.
Lucrurile nu au mers bine de prima dată la restaurantul Ivan Pescar. Banii care se făceau vara, iarna dispăreau, dar în ultima vreme fluxul de clienţi s-a stabilizat. Lumea s-a obişnuit să mănânce peşte, indiferent de anotimp. „Asta ne-a dat curaj să începem aventura în Bucureşti.“
Astfel, la începutul acestui an, în Bucureşti s-a deschis Ivan Pescar & Scrumbia Bar.
„Toate preparatele sunt din peşte de Deltă şi de Marea Neagră, cu o singură excepţie, macroul, care este importat. De ce continuăm să aducem macrou? Tulcea a fost centru port al flotilei de peşte oceanic a României, aşa că timp de 25 de ani acest produs a fost asimilat în bucătăria locală. I se spune «peşte la brichetă» după formatul în care venea de pe pescador.“
Dar de unde a apărut Scrumbia Bar lângă Ivan Pescar?
„Este echivalentului unui Sushi Bar ca şi concept, dar se bazează pe specialităţi din peşte local. Avem scrumbie afumată, batog de somn, pastramă de crap, icre, chiar şi un fel de scrumbie crudă puţin sărată de zici că este sashimi - este tradiţională chiar dacă nu credeţi.“
Până la urmă, Scrumbia Bar-ul face pentru bucătăria specifică Deltei ce a făcut canotca pentru lotcă. Înţelege o tradiţie, dar o reinterpretează pentru un cu totul alt gen de public.
„Nu trebuie să confundăm partea de tradiţie creativă cu acest curent de tip «artizanat» ce a dus în derizoriu patrimoniul tradiţional.“ Tradiţia creativă nu este un motiv geometric reprodus pe un scaun. Estetica tradiţi-ilor este organică, vine din relaţia pragmatică şi înţeleaptă, şlefuită în sute de ani, a omului cu natura, spune Teodor Frolu.
„Noi nu ne propunem să ne întoarcem la trecut, ci să descoperim nişte mijloace prin care putem înţelege trecutul astfel încât să folosim această moştenire. Tradiţia este lotca, iar inovaţia este canotca.“
Astfel, Ivan Pescar & Scrumbia Bar devine un proiect de cercetare prin care se încearcă recuperarea unui produs tradiţional şi transformarea lui într-un fel de mâncare à la carte.
Ideile nu se opresc aici. Asociaţia Ivan Patzaichin împreună cu ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) colaborează de peste trei ani pentru găsirea unor soluţii astfel încât o bucătărie tradiţională dintr-o gospodărie oarecare să poată fi introdusă în circuitul turistic, cu îndeplinirea unor norme de siguranţă alimentară obligatorii.
Ce înseamnă asta? Că turistul explorator va putea merge în casa omului şi se va aşeza la masă cu el rupând pâinea caldă scoasă din cuptor şi sorbind borşul de peşte luat de pe foc. Înseamnă sute, mii de restaurante Michelin made in Ro.
„Suntem în faza de aprobare finală a ghidului aşa-numitelor puncte de gastronomie locală. Va fi un mare pas înainte pentru toate zonele din România cu un patrimoniu gastronomic, ce va duce la dezvoltarea zonelor, dar va ajuta la păstrarea acestuia pentru viitor.“
Miza este mare.
„Acest patrimoniu extraordinar al Deltei, dacă nu este păstrat local, adaptat la cerinţele pieţei actuale, dacă nu este valorificat în urban, acolo unde este piaţa, nu va supravieţui.“ Acesta este şi motivul pentru care la Ivan Pescar & Scrumbia Bar în curând se va deschide primul punct de informare ecoturistică pentru Delta Dunării. „Deci puteţi pleca şi cu un pachet de turism lent de la noi în curând.“
Dai Boje, zavtra toje de la început înseamnă Dă, Doamne, mâine să fie la fel. Este un îndemn slav, o urare de noroc făcută între pescari pentru ca şi mâine şi oricând să fie la fel de bine, să fie peşte adică.
Aduse în ziua de azi, cuvintele de mai sus sunt un îndemn de continuitate a unei stări de bine, de echilibru necesar pentru conservarea unor patrimonii unice, aşa cum este cazul Deltei Dunării.
Dai Boje, zavtra toje.
