Tenisul a servit de-a lungul timpului drept inspiraţie pentru crearea unor noi sporturi, precum padel, squash sau pickelball. Acestea au apărut dintr-o întâmplare, dintr-o improvizaţie a unor oameni, dar apoi au devenit sporturi reglementate. La început, cele trei erau îndeletniciri ale „corporatiştilor“, însă astăzi au atras tot mai mulţi pasionaţi, de diferite vârste, oameni pe care îi uneşte pasiunea pentru mişcare.
Padelul este fratele mai mic al tenisului, la fel ca, de altfel, şi celelalte sporturi care implică o rachetă şi o minge. Totuşi, el a avut un alt parcurs, ceva mai spectaculos. Rădăcinile padelului sunt, mai degrabă, în „platform tennis“, un tenis derivat din cel clasic, care a apărut în SUA în 1920. Acesta presupunea că terenul se află pe o platformă înălţată. Şi în acest sport se foloseau tot rachete, însă dimensiunea terenului era diferită.
Padelul a ieşit la rampă în 1969, când omul de afaceri mexican Enrique Corcuera, un mare fan al tenisului, a încercat într-una din călătoriile sale în SUA paddle-tenis, un joc inspirat din sportul „mamă“, dar desfăşurat pe un teren mai mic, cu o plasă mai joasă. Iar racheta era înlocuită de o paletă. Pornind de la aceste elemente, Corcuera şi-a creionat propriul teren în Mexic. Acesta măsura 20 de metri lungime şi 10 metri lăţime şi era înconjurat de pereţi înalţi, pentru a împiedica vegetaţia să invadeze spaţiul şi pentru a împiedica mingile să ajungă în proprietatea vecinului. Nimeni nu se gândea la acea vreme că o astfel de improvizaţie avea să dea naştere unui nou sport, care astăzi este răspândit în toată lumea. Inclusiv în România.
Pe plan local, la început, era considerat mai degrabă drept un sport al corporatiştilor, multe dintre terenuri fiind în Bucureşti. În prezent însă, cei care practică padel provin din mai multe categorii profesionale şi sociale.
„Iniţial, mulţi oameni priveau padelul ca pe o activitate exotică sau dificil de înţeles. Odată ce au încercat să-l practice, şi-au dat seama că este un sport accesibil, uşor de învăţat şi extrem de distractiv. Percepţia s-a schimbat şi datorită vizibilităţii mai mari de pe reţelele de socializare, dar şi datorită turneelor organizate, care au demonstrat că este un sport potrivit pentru toată lumea, indiferent de experienţă sau condiţie fizică“, spune Raed Jawahiri, proprietarul clubului Padel World.
El a fondat businessul în luna decembrie a anului trecut, iar motivul pentru care a ales să investească în acest sport este popularitatea tot mai mare pe care o câştigă. Padelul este un sport în plină ascensiune atât la nivel mondial, cât şi local. Unele statistici arată că în Spania a ajuns să fie al doilea cel mai popular sport, după fotbal. Mai sunt şi alte exemple.
„Este o activitate care îmbină socializarea cu mişcarea, oferind o experienţă unică pentru jucători de toate vârstele şi nivelurile. De asemenea, am observat o lipsă de infrastructură dedicată acestui sport în anumite zone din Bucureşti, ceea ce a reprezentat o oportunitate de afaceri“, adaugă el.
De padel s-a îndrăgostit şi Laura Hîncu, creatoare de modă care realizează haine sub brandul cu acelaşi nume. Ea descrie acest sport ca fiind „o modalitate ideală de menţinere a unui stil de viaţă activ, dar şi o formă de socializare şi exprimare a competitivităţii“, fapt ce a inspirat-o să creeze o colecţie de echipament sportiv din mătase şi caşmir, dedicată padelului.
„Prima echipă cu care am jucat padel este chiar echipa care a dezvoltat întreaga campanie de promovare a colecţiei – de la creaţie până la implementare şi comunicare. Jocul ne-a consolidat relaţiile şi ne-a inspirat să extindem acea energie într-un proiect profesional. Beneficiile mătăsii şi caşmirului în echipamentul sportiv sunt multiple – de la termoreglare şi confort excepţional pe piele până la o estetică premium, perfectă pentru un sport atât de dinamic precum padelul“, spune Laura Hîncu.
Padelul a reuşit să câştige popularitate şi datorită beneficiilor pe care acest sport le are, dincolo de cele evidente, contribuind la îmbunătăţirea coordonării, a agilităţii şi rezistenţei fizice.
Mai mult, este mai uşor decât tenisul şi este potrivit pentru persoanele de toate vârstele şi nivelurile de experienţă.
De-a lungul vremii, profilul clientului care alege să joace padel s-a schimbat, iar cei care practică acest sport au adesea vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Ei vin pentru distracţie şi socializare. Sunt însă şi familii care doresc o activitate recreativă. Pe lângă aceştia, sunt şi oameni care optează să se relaxeze după muncă jucând padel.
Investiţiile într-un teren de profil se ridică la circa 30.000 de euro, iar pentru un întreg club de padel costurile pot varia în funcţie de localizare. Raed Jawahiri a investit circa 965.000 de euro în Padel World, unde există şase terenuri, o clădire de circa 1.500 de metri pătraţi şi o cafenea.
Tot un frate mai mic al tenisului este şi squashul, un sport unde sunt folosite rachete şi mingi. Meciul poate avea loc 1 la 1 sau se poate juca în echipe de câte două persoane. Spre deosebire de alte sporturi unde se utilizează racheta şi mingea, la squash terenul de joc e mai mic şi există un perete frontal de care jucătorii se folosesc. Ei nu se folosesc însă de sol pentru a trimite mingea către oponent.
Şi squashul era considerat îndeletnicirea corporatiştilor până a început să devină tot mai popular şi să atragă noi pasionaţi. Acesta este cotat a fi sportul care arde cele mai multe calorii, până la 1.400 pe oră. Pe plan local, el este reprezentat prin Federaţia Română de Squash.
Asemănător cu cele două sporturi este şi pickleballul, care combină elementele din tenis de câmp, tenis de masă şi badminton. Acesta poate fi practicat de persoanele de aproape toate vârstele, motiv pentru care a devenit tot mai popular în rândul americanilor. În România a ajuns abia în 2018-2019. Pickleball se poate juca la dublu sau individual, pe un teren similar cu cel de badminton ca dimensiuni, având însă marcajul similar cu cel din tenis, unde există o zonă de serviciu, dar şi o zonă specifică numită non-volley zone, în care este interzisă lovirea mingii din aer.
Istoria acestui sport a început să se scrie încă din 1965, când un parlamentar american pe numele de Joel Pritchard şi prietenul său Bill Bell au vrut să joace badminton cu copiii. În lipsa echipamentului, s-au folosit de palete de tenis de masă şi de o minge cu găuri. Ulterior, au continuat să joace astfel şi au început să creioneze câteva reguli, care aveau la bază regulamentul de badminton. În 1967 a fost amenajat şi primul teren de pickleball.
Acest sport are în prezent şi o federaţie internaţională, dar şi un număr impresionant de oameni care au jucat cel puţin o dată. E vorba de circa 9 milioane de persoane. În Europa, pickleball a devenit tot mai popular în Franţa, Italia sau Germania.
Când o rachetă şi un teren de tenis nu mai sunt de ajuns, padelul, squashul şi pickleballul reprezintă alternative.
Multe dintre aceste sporturi au pornit dintr-o improvizaţie, iar factorii comuni au fost elementele din tenis, care pare că nu au mai fost suficiente. Şi pentru că paleta sporturilor este în continuă expansiune, la ce am putea să ne mai aşteptăm să ne „lovească“?
