Radu Remeş a moştenit de la tatăl său pasiunea de a lucra cu mâinile. A început cu fierul, un material dur, dar în timp a descoperit lemnul cel „blând“, după cum îi place să spună. Astfel, acum în mâinile lui prind contur vulturi sau urşi sculptaţi, dar şi mese, scaune şi chiar o casă, pentru că, uneori, de la o pasiune la o pensiune este doar un pas. Şura Bunicilor din Băseşti (judeţul Maramureş), abia deschisă, îi întâmpină pe oaspeţi cu piese vechi de mobilier şi cu obiecte tradiţionale recondiţionate. Asta alături de creaţiile originale ale meşterului local.
„Tatăl meu a lucrat cu fierul. Şi eu mă pricep la fier, pot repara utilaje, spre exemplu. Totuşi, am ales lemnul pentru că e mai blând şi mai cald“, povesteşte Radu Remeş.
A început să modeleze în lemn pe la 16-17 ani. Spune că la momentul acela îi dădea formă doar cu ajutorul unui cuţit. Pentru început, a făcut oamenilor din sat galerii din lemn pentru draperii.
Apoi, a descoperit sculptura.
„Timp de o lună am învăţat despre această artă în Cehu Silvaniei (judeţul Sălaj, la graniţa cu Maramureşul – n. red.), la Ovidiu Lungu (sculptor – n. red.). Şi mi-a plăcut foarte mult.“
Aşa a început totul.
În Băseşti, localitatea maramureşeană unde îşi are atelierul, Radu Remeş lucrează doar cu stejar, un lemn puternic şi trainic, dar asta pentru că în zonă nu se găseşte brad, care ar fi mai uşor de modelat atunci când se usucă.
El creează în momentul când îi vine o idee. Dar nu o desenează pe hârtie, ci preferă să o „coacă“ în minte, vrea să-i dea timp să prindă formă. De obicei, aşteaptă
două-trei zile până când poate vizualiza rezultatul final.
Sunt însă şi obiecte asupra cărora poposeşte mai multă vreme. Se gândeşte cum să le facă, ce formă să le dea. Există pe de altă parte şi acelea pe care alege să nu le lase pentru mai târziu, când va fi momentul potrivit. Astfel, uneori, inspiraţia vine pe moment şi tot atunci meşterul se apucă de treabă: dimineaţa se gândeşte la un proiect, iar până seara este deja terminat. „Într-o dimineaţă, am văzut un copac dărâmat. Până după-amiază devenise o masă.“
Apoi, a avut o bancă veche pe care voia să o vândă, dar cum nu s-a înţeles la preţ cu potenţialul cumpărător, a păstrat-o. Doi ani a ferit-o de ploaie, îşi aminteşte el, şi după aceea a decis să o recondiţioneze. Într-o zi i-a venit ideea să facă din ea o masă stilizată, aşa că a mers în grădină, a tăiat câteva crengi de nuc şi le-a montat deasupra, transformând-o astfel într-o altă piesă.
În curte mai are câteva scaune făcute din butoaie vechi, pe care le-a păstrat tocmai pentru a ilustra cum poate da o nouă şansă la viaţă unor obiecte care în felul acesta capătă o altă formă ori o altă întrebuinţare.
Acum el făureşte rame pentru fotografii, tablouri ori icoane, casete de bijuterii şi sticle cu simboluri din lemn în interior. Unele ajung în Italia, Spania sau chiar Brazilia, pentru că oamenii care-i calcă pragul le iau drept cadouri speciale.
Radu Remeş spune că a încercat să îşi vândă creaţiile la târgul din Baia Mare, dar preţurile mici l-au descurajat. O sticlă similară cu a lui, doar că facută la maşină, costă doar 20-30 de lei, iar el nu o poate vinde cu atât, pentru că nu-i acoperă munca de trei ore. „Fac la traforaj fiecare frunzuliţă.“
Astăzi, cei mai mulţi oameni preferă să cumpere ceva rapid mai degrabă decât să depună eforturi în a alege un cadou deosebit. Astfel, ei optează pentru obiecte din plastic şi nu din lemn, lucrate manual, precum sunt acelea care îi poartă amprenta.
„Există unii clienţi care îşi doresc mobilier personalizat, spre exemplu, dar sunt rari.“
Artizanul încă nu şi-a promovat creaţiile pe social media. Fiica sa a preluat de curând această misiune. Afirmă că nu este adeptul tehnologiei. Şi nici la festivaluri nu a mers, dar plănuieşte să o facă, pentru că poate realiza şi obiecte la comandă, pe care să le trimită ulterior în întreaga ţară.
„Nu mi-a plăcut niciodată să fac lucruri în serie. Nu mi-am dorit să fac tâmplărie, spre exemplu. Prefer să restaurez obiecte din case vechi sau să creez eu. Aşa am făcut vulturul de la poartă, cu o drujbă. Şi ursul, la fel“, spune artistul.
Obiectele vechi, adunate timp de 20 de ani în poduri, pe care le-a restaurat, alături de piesele care i-au ieşit din mâini în timp ce a modelat diferite bucăţi de lemn, şi-au găsit acum o casă. E vorba despre pensiunea familiei lui Radu Remeş - Şura Bunicilor.
„Am încercat să facem ceva rustic. Totul este creionat după sufletul nostru, nu după vreun model comercial. Am integrat în această pensiune lucruri pe care le-am adunat de-a lungul a două decenii. În opinia unora, sunt obiecte expirate, dar noi am vrut să le redăm viaţă“, afirmă artizanul.
Pensiunea are o capacitate de şase persoane şi a fost deschisă oficial la începutul toamnei. Înainte, familia Remeş mai închiria casa prietenilor şi prietenilor pietenilor, acelora care voiau doar să petreacă o noapte sau două, după un pahar de horincă.
În prezent, o noapte de cazare începe de la 150 de lei.
„Eu mă bucur când vine lumea şi se bucură de ce ceea vede aici.“
Dincolo de obiectele de decor găsite în cele mai neaşteptate colţuri, precum patru cufere de zestre vechi, casa găzduieşte şi piese care îi poartă semnătura.
E cazul chiuvetelor din băile pensiunii, spre exemplu. Sunt din lemn şi realizate de Radu Remeş. „În ultimii ani nu mi-am mai dorit să fac lucruri perfecte, ci utile şi unice“, spune el.
Turiştii vin în zonă ca să vadă casa memorială a lui George Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări Naţionale. Tot aici el este şi îngropat, împreună cu fiica, soţia şi ginerele său. Totodată, zona este vizitată în august şi pentru că sunt pelerinaje la mănăstirea catolică din apropiere.
În acest context, ce urmează?
Radu Remeş şi soţia sa au urmat cursuri pentru a deschide şi un punct gastronomic local. În felul acesta, ei vor să completeze experienţa pe care o oferă celor care le trec pragul porţii, poartă făurită tot de artist.
Astfel, oaspeţii descoperă şi mai mult din frumuseţea Maramureşului.
Radu Remeş, Şura Bunicilor din Băseşti: „Am încercat să facem ceva rustic. Totul este creionat după sufletul nostru, nu după vreun model comercial. Am integrat în această pensiune lucruri pe care le-am adunat de-a lungul a două decenii“.
