Într-o lume în care viteza dezvoltării urbane pare să şteargă urmele trecutului pentru a face loc unor clădiri noi şi strălucitoare, unele chiar fără o amprentă a locului în care ele se află, există şi arhitecţi care aleg să lucreze cu memoria, cu straturile istoriei. Pentru Anca Damaschin, fondatoarea studioului Innori Design, un studio de arhitectură, restaurarea vechilor clădiri nu este doar o specializare sau o nişă, ci o formă de responsabilitate culturală, un mod de a duce mai departe o moştenire, pe care suntem responsabili să o trecem testul timpului. Există o responsabilitate de a construi viitorul fără a anula însă trecutul, ci chiar a-l celebra.
„Arhitectura m-a ales şi pe mine, dându-mi şansa de a contribui la crearea unor spaţii care nu doar că îmbunătăţesc viaţa celor din jur, ci povestesc şi o istorie. Această legătură profundă cu domeniul m-a inspirat să ilustrez nu doar clădiri, ci şi povestea umanităţii şi a locurilor în care trăim“, spune Anca Damaschin, arhitectă şi proprietara studioului de arhitectură Innori Design.
Şi poate chiar acesta este unul dintre scopurile arhitecturii, acela de a ţine vie memoria a ceea ce a fost odată, de a spune în continuare poveşti ale unor vremuri de mult apuse. Clădirile rămân martori tăcuţi ai trecerii timpului, iar cele care rezistă reuşesc să ducă „povara“ istoriei. Iar tocmai această „povară“ atrage şi trezeşte curiozitatea.
„Prin revitalizarea acestor clădiri, ne reamintim nu doar de realizările anterioare, ci şi de provocările şi evoluţiile prin care am trecut, consolidând astfel conştiinţa comună a istoriei“, subliniază ea.
În unele cazuri, culturile sunt identificate şi prin creaţiile arhitecturale, dar ele însele se identifică prin patrimoniul cultural, care serveşte ca un liant nu doar între membrii comunităţilor, ci şi între generaţiile trecute, prezente şi viitoare.
România însă a împrumutat mult din curentele europene. Chiar şi aşa, cultura locală şi-a lăsat amprenta şi tocmai de aceea clădirile care au trecut testul timpului ar trebui să dăinuie secole de acum înainte.
Tocmai această înţelegere a valorii patrimoniului arhitectural şi a nevoii de a-l proteja a convins-o pe Anca Damaschin că, dintre toate nişele arhitecturii, restaurările i s-ar potrivi cel mai bine.
Parcursul său a ghidat-o încă de mică către această profesie. Din copilărie, Anca Damaschin a fost atrasă de desenul artistic, dar şi de istoria lumii, iar la această carieră au contribuit şi ştiinţele exacte. Totuşi, adevărata magie s-a petrecut în timpul studiilor universitare, când toate cunoştinţele acumulate au ghidat-o către o singură direcţie – arhitectura.
„A fost ca şi cum un fir invizibil m-a condus spre acest domeniu, unde creativitatea, tehnologia şi istoria se întâlnesc. Fiecare lecţie, fiecare proiect şi fiecare discuţie cu colegii mi-au întărit convingerea că arhitectura nu este doar o profesie, ci o veritabilă artă prin care pot da viaţă visurilor şi ideilor mele“, povesteşte ea.
A urmat studiile universitare la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, însă anii de licenţă nu au fost suficienţi pentru a-i satisface nevoia de cunoaştere în ale arhitecturii. Ulterior, ea a urmat o serie de cursuri postiuniversitare în domeniul conservării şi restaurării în Bratislava, Bucureşti şi Cluj-Napoca, dar are şi un master în urbanism la Mincu. „Această specializare m-a ajutat să îmbin aspectele arhitecturale cu planificarea urbană, oferindu-mi o viziune holistică asupra modului în care oraşele se dezvoltă şi se transformă. Toate aceste studii m-au pregătit să fac faţă provocărilor din domeniu şi să contribui la crearea unor soluţii inovatoare şi sustenabile“, mărturiseşte ea.
Pentru a se putea concentra pe această nişă a arhitecturii – restaurările – Anca Damaschin a pornit propriul studio de arhitectură, Innori Design, deschis în 2017, după câţiva ani de experienţă acumulată de ea, ani care au ajutat-o să navigheze prin dificultăţile, dar şi oportunităţile domeniului.
Puţine birouri de arhitectură îşi concentrează atenţia exclusiv pe o anumită nişă, de multe ori această strategie de business nici nu e eficientă din punct de vedere financiar. Astfel, majoritatea studiourilor au un portofoliu variat. Acesta a fost şi unul dintre motivele care au impulsionat-o pe Anca Damaschin să pornească pe propriul drum.
„Lucrând în acest domeniu, am realizat că, dacă îţi doreşti să te concentrezi pe restaurări, este esenţial să ai forţa de a rezista tentaţiilor pieţei care promovează proiecte mai rentabile, dar mai puţin relevante din punct de vedere cultural. În prezent, prin biroul Innori Design, peste 85% din proiectele pe care le gestionez se axează pe restaurarea şi conservarea monumentelor istorice, precum şi pe urbanismul istoric, care implică revitalizarea ţesuturilor urbane“, spune ea.
Dorinţa de a se concentra pe o nişă în arhitectură vine, în primul rând, din faptul că această specializare o împlineşte profesional, recunoaşte ea, având nu doar o amprentă asupra unei clădiri, ci şi o contribuţie la protejarea patrimoniului cultural local. O astfel de clădire nu îndeplineşte doar funcţii estetice, ci face parte din identitatea unor comunităţi şi poate fi un liant social. Tocmai această funcţie socială pe care o au astfel de clădiri ar trebui să invite la o responsabilitate şi mai mare.
„Fiecare intervenţie asupra unui monument istoric m-a convins că am găsit nişa care mi se potriveşte, oferindu-mi ocazia de a îmbina creativitatea cu responsabilitatea socială, de a proteja şi revitaliza identitatea comunităţilor prin arhitectură. Această specializare nu doar că îmi împlineşte aspiraţiile profesionale, dar îmi oferă şi satisfacţia de a avea un impact pozitiv durabil asupra societăţii.“
Farul de sud de la Sulina, Casa de Târgoveţ din Bucureşti, Ministerul Economiei, biserica de piatră din Nistoreşti Constanţa şi situl arheologic de la Pietroasele Buzău sunt doar câteva dintre lucrările la care a contribuit Anca Damaschin.
Cu toate că proiectele de restaurare pot avea o nuanţă mai romanţată datorită istoriei purtate de clădiri, o astfel de lucrare vine cu provocări pe măsură, mai ales cele tehnice care ţin de identificarea şi utilizarea materialelor tradiţionale compatibile cu structura originală, precum şi de adaptarea tehnicilor moderne pentru a respecta autenticitatea. Pe scurt, e un exerciţiu de îmbinare a noului cu vechiul.
De altfel, în sine documentarea unei clădiri poate fi o provocare. „Startul unui proiect de restaurare începe întotdeauna cu fundamentarea modului de intervenţie, ceea ce implică o serie de studii specifice. Acestea includ studii istorice şi documentare în arhive, analize biologice şi fizico-chimice, studii de parament, expertize tehnice ale structurii, probe de materiale şi analize ale componentelor artistice. Toate aceste etape sunt esenţiale pentru a înţelege cât mai bine cum este făcută acea construcţie, care elemente sunt cu adevărat valoroase şi cum se poate interveni fără a le distruge“, explică ea.
Pe mai departe, Anca Damaschin îşi doreşte în continuare să se concentreze pe restaurări, dar vrea să integreze şi tehnologia modernă fără a afecta însă autenticitatea clădirilor.
Până la urmă, restaurările nu sunt simple investiţii imobiliare, ci au un impact profund asupra societăţii. Astfel de intervenţii nu doar salvează clădiri sau monumente, ci duc mai departe istoria comunităţilor, având şi o funcţie economică cât se poate de actuală. Patrimoniul atrage vizitatori şi turişti, care pot contribui la dezvoltarea comunităţilor.
„Restaurările patrimoniului cultural nu doar că conservă trecutul, ci contribuie activ la îmbunătăţirea prezentului societăţii, oferind un cadru propice pentru dezvoltare, reflecţie şi celebrarea identităţii colective. Aceste intervenţii devin, în esenţă, punţi între trecut şi viitor, reafirmând importanţa patrimoniului cultural în continuarea unei naraţiuni comune“, conchide ea.
Anca Damaschin, arhitectă şi proprietara studioului de arhitectură Innori Design: Fiecare intervenţie asupra unui monument istoric m-a convins că am găsit nişa care mi se potriveşte, oferindu-mi ocazia de a îmbina creativitatea cu responsabilitatea socială, de a proteja şi revitaliza identitatea comunităţilor prin arhitectură.
